Pentru că școala de vară a fost finanțată de Ministerul Tineretului și Sportului, în ultima zi am mers la ei acasă. La minister. Obișnuită că cei de la putere nu-s de obicei oameni buni, am fost curioasă să cunosc un altul dintre ei. Și, spre marea mea surprindere, chiar mi-a lăsat o impresie bună. Scurt și frumos, mie mi-a plăcut cel mai mult hora. Cînd am ieșit afară, în fața Ministerului, am dansat și cîntat (pe unde știam mai bine, pe unde mai rău) Hora din Moldova. Iar pentru că era 27 august și Chișinăul avea o atmosferă de sărbătoare (pentru noi și de despărțire), a fost chiar destul de emoționantă.
După lungi îmbrățișări cu toți oamenii dragi mie, la Bucuria m-am întors numai cu Valentina și Artiom. Am luat prînzul, mi-am strîns lucrurile, am încuiat ușa și-am aruncat cheia în noptiera de pe hol. Înfiorătoarea senzație că arunci o cheie de la o ușă prin care n-o să mai intri niciodată și n-o să-ți rămînă decît amintiri.
Pînă la șase am jucat cărți cu ei doi. Valentina ne-a cîntat, a scos morcovi, eu am cotcodăcit la balcon, iar Artiom n-a pierdut niciodată. M-au petrecut pînă în stație, i-am îmbrățișat și de-aici mi-e drumul spre casă. Am ajuns la opt. Aveam de scris un articol despre limba română și eram indispusă, dar Fericită.