Micul dejun îl luam la 9. Așa că deșteptătorul a sunat la 8.50. Problema cea mare a apărut cînd am deschis robinetul și am încercat să ne spălăm dinții. Nu știu cum îi spune, dar ne-au explicat că nu trebuie să judecăm mirosul apei, pentru că, de fapt, e apă foarte bună. Chiar mult mai bună decît cea de acasă. Dar cum să te obișnuiești atunci cînd 19 ani la rînd ai folosit un tip de apă și acum, na, ia din alta. Marianei i s-au rupt trei din unghiile pe care a încercat să le crească toată vara pentru o manichiură frumoasă la nunta de la sfîrșit de august. Mare durere (sufletească) cînd să le taie.
Atelierul din această primă zi oficială l-a organizat Artiom. Iar ca să scriu despre el, mi-ar lua tare mult timp. Și ca s-o spun mai scurt, dar și cuprinzător, voi aminti doar că esențele tari se țin în flacoane mici. Ne-a făcut o lecție despre Uniunea Europeană. Nu cred că m-ar fi interesat acest subiect, dacă nu ar fi vorbit el așa cum a făcut-o. Mi-au rămas în minte chiar destul de multe detalii. La sfîrșit am făcut parte din echipa care trebuia să aducă argumente contra UE. Asta ca să facem cîteva minute de dezbateri. Iar eu sunt un om care găsește în tot ce-i bun, măcar o firimitură de rău. Nu știu cînd va fi să zic că un lucru e perfect, deși o fac de multe ori doar din prea mare-mi bucurie, conștientă totuși de cealaltă față a monedei.
Și pentru că nu mi-am propus să scriu despre partea oficială a programului, voi vorbi despre cea din afară. După amiază am mers la plajă. Unul din personajele mai deocheate din grup a fost refuzat la dorința de a i se face masaj, dar și de la propunerea de a face. În felul acesta am scăpat chindiile, dar am reușit să ajungem la cină. Cînd deja înnoptase, am ieșit la balcon (era un balcon comun) unde am stat ceva vreme și am mîncat, cîntat, adică tot ce se poate de făcut atunci cînd se adună un grup de prieteni. Nici într-o oră însă, a venit o doamnă care ne-a spus că facem prea multă gălăgie, iar la etajul doi stau bătrîni cu probleme de tensiune, febră etc. Mă miram eu. Dacă am fi făcut ceva urît, m-aș fi simțit într-adevăr vinovată. Dar am cîntat muzică românească. Poate nu e o scuză bună, dar de-aș avea eu 60 de ani, mi-ar plăcea s-aud adolescenți cîntînd Holograf sau Pasărea Colibri. Și nu m-ar deranja dacă e zece seara sau cinci dimineața. Poate o fi fost vreo babă comunistă.
Și ca să fim buni cu toți, am ieșit din sanatoriu și am mers iar la plajă. Deși nu-s eu amatoarea mare a discotecilor, am încercat să găsim un loc în care să putem dansa. Pînă la urmă, am intrat într-un bar în care dădeau muzică mai veche. Am dansat zece minute, printre care și două hore, am mîncat înghețată, apoi am pornit spre casă. Casă temporară, da. (Ca să nu o mai iau peste nas.)