Vacanța de vară 2013

Anotimpul meu preferat este vara. De ce? Din două motive. Pentru faptul că noi, elevii nu mai frecventăm școala și deci, aflîndu-ne în vacanță putem avea diverse activități plăcute.

Iată că vara s-a sfîrșit, iar eu îmi amintesc de clipele petrecute în vacanță și sunt fericită.

Ca de obicei, ca în orice vacanță de vară, citesc lectura pe vară și fac însemnări. Cu acest lucru eu m-am ocupat în luna iunie, pentru a avea timp în celelalte luni să mă distrez.

O altă activitate interesantă și plăcută a fost organizarea Taberei de creație „Mimosa”, pentru a patra oară. Tabăra a durat zece zile și s-a încheiat cu un concert, despre care puteți citi pe blogul meu, în articolele anterioare.

Pentru cîteva zile am fost și la bunici, la Ochiul Alb, împreună cu sora și verișoara. Acolo ne-am distrat pe cinste. Am jucat diverse jocuri, am realizat tarte gustoase, am mai hoinărit prin sat, cîte puțin am lucrat, dar pe lîngă acestea, am intrat în pielea de juriști, la procesele judiciare pe care noi le-am inventat și organizat.

Eu

Vara- anotimpul mult așteptat, pentru a purta rochițe și ochelari

Feicite,

Fericite, pentru clipele minunate petrecute împreună

După

După cum se spune: „Dacă nu lucrezi, nu mănînci”

Și vara s-a cam încheiat cu o săptămînă de ascultări la mănăstirea din satul „Rudi”, un loc drag sufletului meu. M-am sculat la ora 05:00 dimineața, am mers la slujbă și am făcut ascultările cu mare drag.

Ca să vă faceți o închipuire despre mănăstirea Rudi, priviți acest filmuleț.

Am avut ocazia să mergem și „La Bulboană”.

Eu

20130816_173550

20130816_173839

Anul acesta am participat mai intens la scos mierea și împreună cu sora mea Taisia, ne-am făcut brendul nostru.

Mierea-

Mierea- elixirul tinereții

Sunt fericită că am avut o vacanță minunată!



Sursa
2013-09-01 14:13:19



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:46:17Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:39:00Ovoizi —» Andrei LANGA. Blogul personal
03:06:24Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
20:31:27Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:04:30Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:02:48Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:46:44Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:42:47Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
09:26:01Mesaj de felicitare —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
00:19:19Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:32:13Toamnele Chișinăului românesc de altă dată —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
16:25:51Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
09:16:21Cel mai bun vin din Moldova —» Fine Wine
04:22:00DIN POEZIA FRANCEZĂ —» Leo Butnaru
02:21:18Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:46:00I got mail —» turn up the silence
20:47:56Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:39:35Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:00:51Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:33:08Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
11:51:22Cafeneaua Literară: Spiritul Creator al Modernismului —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
08:40:56The Governor Fume Blanc 2023: Grand Gold —» Fine Wine
07:10:16Tabără de vară „Îndrăznește să-ți pese” la Biblioteca „Dimitrie Cantemir”, cu adolescenți mai încrezători și mai deschiși către lume —» BPR Ungheni's Blog
04:46:00DIN STRICTUL NECESAR —» Leo Butnaru
12:33:00Fantome —» Andrei LANGA. Blogul personal