De fiecare dată când sărbătorim Adormirea Maicii Domnului este ca şi cum am prăznui Sfintele Paşti: Paştele de vară. Un altfel de Paşte ne pregăteşte Doamna de Dumnezeu-Născătoare: sfântă trecere „de la moarte la viaţă”, al doilea Paşte, sfânt, fără prihană, dătător de viaţă pentru neamul omenesc, fiindcă astăzi, cu adevărat, „sunt biruite hotarele firii”.

„Cum izvorul vieţii păşeşte către viaţă trecând prin moarte!”, exclamă Sfântul Ioan Damaschin. Adormirea Maicii Domnului, „începătoarea Vieţii”, depăşeşte înţelesul morţii, de aceea nu se numeşte moarte ci „adormire”, „dumnezeiască mutare”, şi „plecare” la Domnul. Chiar dacă primeşte moartea, este, însă, o moarte „dătătoare-de-viaţă”, de vreme ce se mută la viaţa cerească şi veşnică.

Plecarea Maicii Domnului din această viaţă, ca eveniment real şi de netăgăduit, păstrat şi transmis prin Sfânta Tradiţie, constituie o învăţătură bine definită în învăţătura Bisericii Ortodoxe, şi nu are nici o legătură cu concepţiile pietiste din Apus despre imaculata concepţie ori viaţa fără de moarte a Născătoarei de Dumnezeu.
(more…)