***
Caut şi nu mai aflu adevărata viaţă a lucrurilor ce mă sunt.
***
Sub aceste zări dumnezeiesc de albastre sunt un zbor rănit, şi mereu tămăduit, al Clipei.
***
Cel mai dificil lucru pe care l-am cunoscut în viaţă am fost eu.
***
M-aţi ajutat cu nimic, lucru pentru care vă mulţumesc.
***
Esenţialul în viaţă e moartea, esenţialul în moarte e viaţa.
***
Satul mi-a fost leagănul de tristeţe, dar şi de veşnică speranţă, pentru că, petrecînd cu lacrima pe cei dragi duşi în stele, n-am uitat să las sufletul mereu nezăvorît.
***
Limba în care-mi gîndesc poezia e una studiată în cer.
***
Cugetul meu zilnic vîsleşte în apele incerte ale realităţii.
***
Într-o lume arhidominată de nonvaloare a gîndi pozitiv e o anomalie, nici ţie însuţi trebuincioasă?
***
Suntem cu tristeţea lumii de-o tăcere înfrăţiţi.
***
Vîntul vorbeşte cu statuile nopţii din zare.
***
Luna şi stelele sunt cărţile de care-mi va fi dor şi în moarte.
***
Dumnezeu a demonstrat pe parcursul istoriei că ştie să fie şi cu poporul român.
***
La orizontul gîndirii m-aşteaptă oricînd un poem cu o ceaşcă de lacrimi în mîini.
***
Să dai viaţă muririi — ce splendoare!
***
Numai scrisul mă mai poate vindeca de uitare.
* * *
Nu mai citi nimic. Toţi o ţin într-o minciună şi tu le-o plăteşti.
***
În doină regăsim toate dramele fără sfîrşit ale spiritului românesc. Mă zgudui de atîta tragism cît conţine în ea.
Aur popular avem depozitat în această oglindă de Dumnezeu, în care ne privim sufletul. Pruturi de lacrimi mă inundă atunci cînd ascult doina ce apare la uşile noastre bătînd şi glăsuind în amintirea ţării întregi.
***
Eminescu e dorul nostru extraordinar şi plenipotenţiar de Infinire.
***
Uneori îmi vine să m-arunc în văile anonimatului, munte să fiu cu schit de mierle-maici.
***
Mergem înainte spre… trecut.
***
Noi am fost întotdeauna, deşi prea mulţi au rîvnit să nu fim cu adevărat.
***
Sufletul meu evadează zilnic în marea dezlănţuită a tăcerii, cu gînd să v-aducă hrisoave de coral în permanenţă.
***
Toţi se vor supăra pe tine. Pentru că-ai devenit, în sfîrşit, liber. Iată că cei ce se credeau părinţii legitimi ai democraţiei, n-o mai acceptă.
Libertate înseamnă să poţi să le dai şi palme (motivat, desigur), iar ei tocmai cu asta nu vor să fie în nici un caz de acord.
***
România e ţara înfiată de mult de lacrima lui Dumnezeu.
***
De-acum vei fura ca-n codru. Nu te va aresta nimeni. Vezi, dacă ai intrat la timp în partid?
***
Ca un veşnic vinovat fără vină, Basarabia serveşte pe tavă coşmaruri politice cu gust viciat de iad.
***
Timpul azvîrle cu pietrele ce suntem în ciorile cocoţate, ca nişte politicieni, pe gardul Infamiei.
***
Vîntul are un vis: să ne vadă-n surghiun pe insula istoriei defuncte.
***
Te-au deconspirat. Ţi-am spus de-atîtea ori să nu crezi ce-ţi promit oligarhii.
***
S-a întristat lumea, aflînd în sfîrşit că nu se poate judeca doar cu Dumnezeu.
***
Sunt lideri deprinşi să facă politică pînă la paroxism.
***
Sub soarele însîngerat trăieşte prinţul iernii, domnul Leru-i Ler.
***
De-ar veni mama acasă, i-aş aduce-n dar un lan de maci înfloriţi în luncile copilăriei din mine.
***
Numai atunci cînd muzica va guverna omenirea popoarele vor fi cu adevărat fericite şi împăraţii — şomeri.
***
Am proclamat frica limbă de stat, minciuna — steag unicolor şi-am devenit statui ale pierzării eterne.
***
Eminescu e aidoma unui copac mereu înflorit de metafore, prin care heruvimii umblă ca nişte albine să ia cîte un snop de lirice.
***
Sunetul abundent al Cornului de Aur al Limbii Române răsună cutremurător pînă în Dumnezeu.
***
Cosmosul cu sferele lui unduitoare în armonie nu e decît un spaţiu imens rodind sunete strălucitoare. Numai creatorul adevărat poate fi răsplătit de bonomia cosmosului c-un braţ de sunete de cristal.
***
Harul autentic nu are vacanţe.
***
Lucrurile merită şi trebuie să fie gîndite în alt registru, adică simpleţea (în aparenţă doar) a copilăriei e complexă, totuşi, ca raportare la existenţa umanităţii. Simpleţea complexă! — iată cum poate fi definită esenţa muzicii pentru copii, scrisă de compozitorii-părinți.
***
A îmblînzi oceanul infinit de sunete dezlănţuite în univers este un har, care nu-şi poate face loc decît în oamenii aleşi de neuitare.
***
Încă nu ştiu spune întregului — adevăr.
***
Creatorul e copia fidelă a unei idei, devenită de multă vreme o ctitorie zidită din turnuri înalte de sunete, unde străjuitoare la geamul din cer este Luna şi preot e Timpul.
***
Mi-i drag de oamenii cu care exist în Adevăr.
***
A încercat diavolul să schimbe culorile florilor, dar, pînă la urmă, în ele s-a înecat.
***
Am divorţat de moarte, dar tot mai e loc pentru dînsa în inima mea.
***
Eseul e haina de lucru a săptămînii şi numai poezia e straiul de gală-al duminicii.
***
Doar Dumnezeu, Marele Învăţător, e în drept să ne pună note la purtare.
***
Muzica, femeia şi floarea sunt supremele creaţii pe care le-a putut făuri vreodată Dumnezeu.
***
Unii cred că sunt importanţi în timp ce reprezintă nonvaloarea.
***
Politica e cîntecul de leagăn al celor maturi.
* * *
Blestemată să fie soarta poeziei româneşti din Basarabia, arsă pe rug şi veşnic renăscînd asemeni Păsării Phoenix?!
***
E semn rău că lucrurile umilitoare, care ar trebui să ne cutremure pînă-n străfundurile existenţei, devin norme ale conduitei colective, iar noi ne tot ascundem după adevăr ca după degetul unor panglicari aburcaţi de voturile noastre în vîrful piramidei de stat.
***
Cei care nu au nimic comun cu literatura o jurizează abject.
***
Lacrimă furată cu vedere cu tot — Basarabia.
***
Cea mai exemplară profesoară de ură e doar bunătatea.
***
Iubire, să ne dăm întîlnire în crîngurile înflorite cu maci ale limbii române.
***
Numele morţii surîde pe buzele tuturor crinilor din mine.
***
Unicul tezaur pe care nu ni-l poate fura nimeni e folclorul românesc.
***
Victor Teleucă, un academician al sufletelor îmbolnăvite de cer-de-poezie.
***
Adevăratele opere valabile pentru eternitate nu se perimează de la o lectură la alta.
***
Poezia este arta Muririi dansînd pe tăişul Mirării.
***
Un cîntec frumos e un război cîştigat în permanenţă.
***
Poetul e un personaj plin de ciudăţenii «frumoase», dar care nu fac parte întotdeauna din palmaresul unui scriitor adevărat.
***
Stelele par cîntece botezate de harul poetului.
***
Vecia se cîştigă, dar te obligă.
***
Dacă nu pun Dumnezeu în lucrările mele, eşecul este iminent.
***
Există scriitori şi membri ai organizaţiilor de scriitori. Să nu-i confundăm, totuşi.
***
N-avem încotro. Va trebui să trăim şi în moarte.
***
Măsurariul suferinţei unui plop este egal cu plînsetul ierbii cosite de secera lunii.
***
Trezit de flamura lucidităţii e timpul. Atunci cînd ne trece în somnul neantizării.
***
Trist nu pot fi cîtă vreme mă dau în scrînciobul imaginaţiei.
***
Părinţii mei au fost mai mari luptători pentru adevăr decît mine. Ei au murit în adevăr. Eu abia aspir la el.
***
Etern de muritor, timpul e unicul posesor al cheii de la safeul cu adevăruri al clipelor mele.
***
O lucrare prezintă interes atîta timp cît nu e supusă editării. Apărută, e asemeni unui plop defunct, căruia i se caută urgent un mormînt în oameni şi nu i se găseşte loc decît în vînt.
***
Azi eşti în şaua timpului, victorios. La noapte poţi fi, înfrînt, sub copitele lui.
***
Uitarea e cartea de vizită a Memoriei lumii.
***
La curtea minciunii cu zilieri năimiţi e în toi strangularea adevărului.
***
Cu litere înroşite în focul încins al prostiei se potcoveşte burtăverzimea istoriei.
***
Mama e un întreg univers, spre care-mi pleacă zilnic sufletul.
***
Rîd pentru că nu mai am puteri să plîng.
***
Numele meu e un… prenume scurt, uşor de memorizat şi de… uitat.
***
Celor ce mă urăsc le fac loc în inima mea.
* * *
Cine mă uită repede nu m-a urît destul.
***
Prutul mi-a fost abecedarul copilăriei. Pe faţa-i am citit poveştile cerului.
***
Nicolae Botgros se confundă frumos cu însuşi cîntecul popular românesc de inegalabilă calitate şi irepetabil har artistic. Orchestra «Lăutarii», al cărui mentor e, dacă ar evolua în faţa Zidului Plîngerii din Ierusalim ar stoarce plînsete din orice zeu sau sfînt spectator. Răsplata lor ar fi chiar aplauzele de lacrimi ale nemărginirii.
***
Noi nu gîndim viitorul. Prin tot ce făptuim reactualizăm trecutul şi-atît. Exemplu? Sunt copilul trecutului din viitor.
***
Izvoarele sunt interpreţii neîntrecuţi ai divinului.
***
Grigore Vieru a impus Abecedarul ca prim univers în educaţia copiilor.
***
Ţăranii sunt ca nişte copii de-ai lui Dumnezeu, care îşi duc pe umeri, spre leagănul cerului — visele neîmplinite.
***
Ne putem lipsi de multe lucruri. Nu însă şi de vocea Tăcerii, pe care-ar fi trebuit s-o cerşim la instanţele cerului, de n-ar fi existat. Ea ne are, pe cînd noi va trebui să depunem eforturi întru a o merita.
***
Acolo, pe unde nu poate trece nici pasărea în zbor, — trece cîntecul.
***
În faţa mării — ca-n braţele infinitului.
***
Venim din tradiţie. Nu putem rămîne în ea.
***
Viaţa e un război cîştigat o clipă şi pierdut continuu.
***
Pictura e marea artă-a tăcerii mascate.
***
Noi suntem o parte integrantă a unui spectacol înscenat de providenţă. Acolo e un regizor peste toţi regizorii lumii, iar noi suntem doar actori într-un spectacol, unde nu mimăm bucuria, dar chiar o trăim.
***
În doina bănăţeană e o împletire miraculoasă de ceaţă şi lumină, care pînă la sfîrşit devine fiinţare a propriului nostru destin sub cer.
***
Efigia sufletului poemelor mele, urma lor, e numai în tăcerea scînteind.
***
Urîndu-mi duşmanii, aş putea ajunge într-o zi să-mi fiu mie însumi inamic inveterat, de neînvins.
***
Drumurile României sunt semănate cu istorie, presărate cu flori de-amintiri şi-ncărcate de dovezi netrecătoare că am fost să nu murim cu-adevărat.
***
Paul Goma e o personalitate distinctă a neamului românesc exilat în propria ţară, cu tot cu ţară veşnic dus de-acasă în lumea ce-a rodit eternitate.
***
Într-o lume în care există mări de nepoeţi, care se vor a fi, munţi de nonvalori, cultura a ajuns o tagmă în care-şi au refugiu toţi nechemaţii. Dacă sunt un poet, este enorm de mult.
***
Neamul acesta, sfîşiat de blestemul istoriei şi parcă fiindu-i hărăzită cununarea cu moartea ca menire în timp, părea să poarte pecetea fără-de-rostului, lipită irevocabil pe destin. Dar, dovadă că nu toate cele zidite de om sunt şi de neschimbat, Dumnezeu aduce din vreme în vreme neamurilor văduvite de noroc cîte un semn de netrecere pe care-l răsfiră între seminţii. Poate că drept recompensă pentru suferinţele sale, din care istoria i-a potrivit sumbre veşminte de gală, neamului acesta i-a fost dăruit de Dumnezeu un glas îngeresc ca să-şi poată vesti fiinţarea. Astfel, după o noapte cît un veac al tristeţii, lumea din noi s-a trezit împrimăvărată de vocea lui Radu Marian — unică stea în universul sonor al tainelor toate.
***
Natalia Barbu e o floare de nu-mă-uita căzută în privirile tuturor.
***
A purta miracolul visat în buzunarul de la piept sau în poşeta iubitei nu înseamnă deloc că-l ai, că-l vei avea sau că l-ai avut vreodată, cu toate că vei presta totdeauna, această mizerabilă minciună a fericirii unei lumi, sortită de la naştere a fi o Afrodită. Nefericită veşnic Afrodită.
***
Existăm într-un castel de nisip, dorind ca el să fie cît mai mult de cristal, dar, totuşi, lumea care domină această realitate a făcut ca Poezia să se exileze între paranteze, amplasînd-o la capitolul Etcetera. Cred că va fi să vină un timp cînd cuvîntul etcetera nu va exista pentru cultură.
***
În doina strămoşească se conţine adevăratul nostru suflet, de neclintit, nici de noi.
***
Poetul e dator să fie liber în propria lui puşcărie — Scrisul. Cînd neamul său sîngeră pe baricade poetul nu trebuie să stea închis în găoacea sa şi să-şi corecteze poemele din sertare.
***
Deşi muzica este împărăteasa artelor, poezia e inima ei.
***
În folclor se regăsesc poeziile cutremurătoare ale neamului şi poezia îşi are izvorul din munţii de aur şi har ai folclorului.
***
Pămîntul e copilul ţăranului român.
***
Fiecare poet să-şi creeze o iluzie. Şi dacă nimeni nu-i acordă vreo şansă, atunci să-şi acorde el însuşi întreg universul.
***
Cerul gîndirii noastre e atît de insignifiant, încît e onorabil să nu discutăm despre asta.
***
A muri este o artă extraordinară. Moartea nu e cel mai monstruos lucru din viaţa unui pelerin. Poate fi chiar înduioşătoarea sufletelor noastre cîteodată. Pe cît o aşteptăm mai tare, pe atît se îndepărtează de noi şi nu trebuie urîtă, fiindcă în cazul cînd o îndepărtăm putem avea în persoana ei echivalentul unui real duşman.
***
Sunt destine care se transmit prin ereditate. Destinul tatălui meu şi al subsemnatului sunt similare cu cel al Păsării Phoenix.
***
Să readucem acasă sufletul Poeziei, în matricea ei spirituală, pentru vecii. Abia atunci, Poezia va fi să revină la locul ei iniţial, destinat de cer, — în sufletul omului.
***
Doresc Poeziei milenare a neamului nostru poeţi — vîrfuri de lance, pe potriva frumuseţii sale, de netrecut.
***
A bea din vinul tristeţii pentru mine e un mare deliciu.
***
Moartea face parte, inseparabil, din destinul nostru şi e bine să-i scriem drumul cu cîntece.
***
Sufletul e o hieroglifă din pergamentele cerului.
***
Să întîrziem măcar cu o clipă miraculoasă intrarea copilului în dramele vieţii.
***
Aproapele perfect e numai visul, însă şi el ne uită uneori.
***
Folclorul este cerul suferinţei noastre. Într-acolo mergem să ne privim, în apele folclorului curat, în oglinzile lui nepămîntesc de frumoase ca într-o lacrimă cîntînd de dor prin oase.
***
Dumnezeu s-a contopit cu cerul şi cerul cu Dumnezeu, încît acum se oglindesc unul în celălalt cu desăvîrşire.
Eu ştiu că atunci cînd ninge — tăcerile şoptite ale lui Dumnezeu ning. Eu ştiu că atunci cînd plouă ţăranii strîng în ulcelele vederii lacrima lui cerească şi o beau.
***
Cel mai important poet pe care l-am cunoscut vreodată este Folclorul Românesc.
***
Întîistătătorul durerilor mele e Dumnezeu. Atunci cînd El le spune, eu înfloresc în al tăcerii grai.
***
Nicolae Dabija, atenţionînd orice guvernare indezirabilă, deveni pînă la urmă el însuşi o instituţie a dreptăţii.
***
Într-o zi o să-mi întîmpin moartea, îmbrăţişînd-o ca pe-o fericire visată de prea de mult.
***
Vi-s poetul care se contrazice mereu: cioplitor în marmora vie a versului şi-un barbar fără leac.
***
În grădina neasemuită a Poeziei, Blaga e un trandafir logodit cu vecia.
***
Anatol Codru de mult nu se mai reprezintă pe sine, ci pe noi, operei sale rezervîndu-i-se încă de acum un loc meritoriu în postumitatea ei niciodată postumă cu adevărat.
***
Lumea furişată din basmele copilăriei mele s-a spart în ţărîna din ochii tăi. Un colţ de rai pămîntesc o credeam, dar m-am minţit cum nici nu bănuisem.
***
Glasuri de izvoare mă-ntîmpină şi mă petrec, şoptindu-mi visul împlinit să-mi fie.
***
Semănaţi pe aste locuri din neguri de ani, păstorii au legătură directă cu cerul, fiind purtătorii fideli de univers pe văile ce le mîngîie paşii cu braţe verzi de rouă-n dimineaţă.
***
Dacă poezia e numai un colţ de cer, atunci Muzica e chiar cerul întreg.
***
Va trebui să facem totul ca limba română să nu dispară-ntr-o zi undeva, în străfundurile marii istorii.
Nu putem să nu fim conştienţi de faptul că ea n-a revenit definitiv acasă printre copiii ei, sălăşluind în limbă ca-ntr-o cazemată spirituală de nezdruncinat. Bătută de toţi nevrednicii vremii, pusă la zidul infamiei, ea n-a ştiut să moară nicicînd cu adevărat. Nu vom trece nejudecaţi din această lume, dacă nu vom contribui, vorba lui Ienăchiţă Văcărescu, la «creşterea limbii româneşti şi-a Patriei Cinstire». Limba română e maica unică şi legitimă a poporului român, din care am fost de la începutul existenţei umane să facem parte.
***
Baladele, doinele şi cîntecele de dragoste sunt scrisorile noastre sonore, de dor, către cei duşi în depărtări sihastre.
***
Folclorul, Biblia populară a românilor.
***
Prin luminişul muzicii frumoase Poezia înaripată se-aude venind.
***
Prietenii cei mai buni sunt în stare să-ţi transforme visele în coşmar. Atîţia ani am crezut că duşmanii mei au fost alţii şi am uitat să mai mă gîndesc la prieteni.
***
Amintirea e veşmîntul cel mai de preţ al gîndirii umane.
***
Basarabia fără viaţă riscă s-ajungă şi fără moarte-ntr-o zi.
***
Vai, am rămas un popor mioritic şi nu unul profund gînditor.
***
Harul unora ţine loc de frumuseţe, frumuseţea unora ţine loc de har.
***
Cuvîntul ma-ma furat şi frînt ca mărul de la geamul uitat al copilăriei.
***
Că sunt pus la index? Dar Dumnezeu de cîte ori a fost contestat şi interzis? Fiecare om poate şi trebuie să fie contestat. Cu condiţia că este şi merită să fie pus în carcera barbară a-ndoielii.
***
Locuiesc în comuniune cu tăcerea ca s-o pot cuvînta într-o zi.
***
Dîndu-şi bineţe ziua şi noaptea, viaţa şi moartea — ce poezii frumoase, dar fără sens.
***
Pe tata nu l-am cunoscut niciodată în viaţă. Sper să-l cunosc în moarte măcar.
***
În toamnă cad frunzele peste morminte ca nişte odăjdii de iarnă.
***
Am tot sperat sufletul împodobit în straie de cîntec să strălumine în toţi.
***
Totul are importanţă în viaţă. Chiar şi cum mori!
***
Sunt oameni care nu există în nici un fel.
***
Aproape că nu mai e loc de sfinţenie în nici un sanctuar.
***
Nimeni nu-nvinge pe nimeni. Întotdeauna triumfător este doar Preaînaltul.
***
Pentru Ion Aldea-Teodorovici chitara a fost chiar inima lui.
***
Iubirii îi găsesc mereu în sufletul meu o chilie.
***
Eu nu mi-am acordat niciodată prea multă atenţie, de aceea mă mir cum de moartea mă ia în serios tot mai mult, copleşindu-mă cu sărutările ei.
***
Războaiele sunt repetiţia generală a sfîrşitului Lumii.
***
În zori de zi mai mor o dată.
***
Timpul e fără suflet, dacă nu-l animă oamenii.
***
Dacă aş fi jertfa scrisului meu, aş spune că am destin de prizonier fericit. M-aş preda cu mare plăcere. Scrisul mă scrie? Poetul Victor Teleucă, drag inimii mele, mi-a spus într-o zi acest lucru. Zicea: «Traianus, tu, probabil, doar ţii mîna să scrie, în rest ceva atemporal, survenit din galaxii, dictează scrisul mîinii tale». Scrisul este o mare delectare, ca şi muzica, pe care-o consider prima dintre arte. Sunt sigur că un scriitor nu este obligat să scrie mult pentru a rămîne în «Istoria unei secunde». Dar mai sunt sigur că fiecare scriitor are un mod predestinat din cer de a scrie şi totul rezidă în regia destinului, stăpînă a toate.
***
Să ne iubim artiştii de certă valoare în timpul vieţii lor pe pămînt.
***
Mă tem c-aş putea trăi puţin şi cu rost. M-aş îngrozi de-aş putea vieţui mult şi fără noimă. De viaţa creativă îmi este silă şi dor în acelaşi timp. Ador şi urăsc Poezia, o înlănţui şi o îmbrăţişez, o alung şi o chem ca pe-o iubire neasemuită a sorţii.
***
Doar cîntecul vîntului mai poate zbura peste vămile închipuirii.
***
Orice copil e o dragoste nouă răsărind sub cer.
***
Cîte comori sălăşluiesc în ţara din noi? Tot mai puţină lume crede în ele, blestemîndu-le, ca pe întîia vină a nevolniciei sale.
***
Suntem progeniturile unui timp tragic de prihănit. Priviţi în zori, cînd copiii se-ndreaptă spre şcoala fără-de-rostului nostru. Ei trec înveşmîntaţi în haine de mîhnire naţională şi orice improvizare de surîs e zugrăvită pe feţele lor ca un semn de carte citită de vînt.
***
Tăcerea lui Mihai Cimpoi, în unele cazuri, poate fi mai aplaudată decît pupăturile unor mangafale literare care mă complimentează.
***
Am zburat într-un stol de vulturi, care m-au aruncat din tării în braţele beznei fără sfîrşit. Am rătăcit, orbecăind prin ea, dar am însuşit esenţa legendei străvechi: Dacă ştii să mori — poţi să renaşti.
***
Fac parte dintr-o generaţie înstrăinată de chiar sufletul ei. Şi-a extirpat de bună voie baza Poeziei — Marele Suflet şi acum nu mai ştie unde-ar putea să-l găsească.
O generaţie ratată haristic, lîncezitoare, care a propulsat bîrfa ca gen literar cu cei mai numeroşi aderenţi.
***
Cineva mereu va şti să culeagă roadele prinosului nostru întru libertate şi temeinicia unei idei naţionale — cea de Ţară Unică sub soare.
***
Nu m-aş mira, dacă bucuria sufletului omenesc ar rămîne doar în poveşti.
***
Cîntec fericit, cîntec de rană — multe cîntece trăiesc în mine. M-ar înspăimînta ziua în care tămada lor cerească mi-ar lipsi.
***
Sunt un cîine pustiu, cu-o garoafă în gură şi-n minte mereu c-un poem.
***
Sunt un personaj insidios, îmbunat uneori de un cîntec.
***
Arta este vama dintre iad şi rai.
***
Nu-mi pot explica multe lucruri. Copilul din mine nu-nţelege de ce plutim pe-o mare de lacrimi şi ducem în spate munţii nedormirii?
Toate poemele mele sau momentele de gîndirism, cum le zic, sunt nişte pastile de antidisperare, dar nu le mai solicită nimeni prin farmacii.
***
Muzicalitatea poeziei sporeşte prin cîntarea inimii, ea însăşi fiind cîntec de stea.
***
Cel mai frumos nume este doar cel al iubirii.
***
Scriu întotdeauna, oriunde, în prezenţa arborilor, florilor, sub un cer favorizîndu-mi creaţia. Înclin să cred tot mai mult că Poezia este un dat (dar) continuu, pe cînd norocul e ceva foarte trecător, iluzoriu şi ocazional.
Doar scriind pot da mîna cu Dumnezeu, aşa cum o fac ţăranii din Apuseni în orice dimineaţă.
***
Rămas fără mamă, simt cum cerul se surpă mănăstiresc peste mine şi, singur cum n-am fost nici în vise, sunt înfiat de vînt. Marele Singur!
***
Dacă n-aş crede în mirajele unei fericiri adevărate nici n-aş mai fiinţa.
În cazul lipsei unui suport ideatic de durată, omul trebuie să se reinventeze pentru a da viitor existenţei sale.
Eu cred într-o idee monumentală — ideea naţională, care, precum soarele, apune-n orice seară şi mă-ntristez cînd uită să răsară.
***
Moartea face parte din palmaresul fundamental al vieţii. Stingerea păstorului Mioriţei este acceptată ca o revelaţie, o trecere firească spre altă nebănuită lume, încărcată de mister şi sensuri. Noi, cei care suntem de multă vreme nişte tragedii sentimentale, nici nu ştim că moartea ne vizitează orişice casă, ne populează orişice vis şi ne caută-n soartă.
Meritul de a mai fi rămas pe pămînt e şi al ei, pentru că sufletu-n ea nu a murit detot.
Ştiinţa despre moarte (murire) este un tratat esenţial care face referire la cele trei principii de bază ale existenţei: Viaţă, Dragoste, Moarte, dar însăşi gîndirea filosofică despre murire nu exclude viaţa dragostei în ea, moartea fiind aşteptată uneori ca o rarisimă fericire, izbăvitoare de răni şi tristeţi.
***
Eu sunt cuvîntul ce coboară (care mustră) zeii — iată un portret niciodată complet ce vă are.
***
Să mă înţelegeţi corect: Scriu cu o mare plăcere şi versuri nerimate, deşi posedă şi dînsele o rimă interioară ascunsă, altfel Nicu Alifantis nu le-ar fi cîntat atît de lesne.
Rima, însă, e o haină de gală a Poeziei, e un cîntec al ei.
***
Un alt popor nu ne poate da nici Dumnezeu. Actualii şefi politici, dacă pot fi numiţi vraci ai societăţii, atunci sunt nişte medici de bani gata. Poporul nostru a fost zăpăcit de toată păsărimea politică cu scorburile la Chişinău, iar scriitorii adevăraţi sunt aruncaţi pe şinele de fier ale minciunii galopante.
***
Pentru mine Ţara nu se identifică doar cu numele ei. România, pentru cine vrea să-nţeleagă, înseamnă infinit mai mult.
***
Greşesc şi eu. Sunt doar un om. Şi poate nu numai atît.
***
O Uniune, devenind pe zi ce trece vasală scribilor care nu trebuiau nici contra plată admişi să facă parte din ea — este o cetate în curs de pierzare. Adevăraţii ei templieri fiind striviţi prin tăcere, destinu-i mi se pare unul de condamnat.
***
Existenţa umană e formată din clipe, în baza lor zidindu-se eternitatea.
***
Femeia e ca o bibliotecă, avînd mai multe etajere, unde găsim o carte, un cîntec sau un surîs. Femeia e, poate, chiar cartea în care trăieşte vecia visată. Citind-o, ne dăm seama, că n-are cuprins, nici sfîrşit.
***
Avem parte de mulţi salvatori ce s-au dovedit în timp falşi rîvnitori doar de prăzi.
Ei au confundat istoria cu o vînătoare de fazani şi beneficiul Ţării — cu al lor.
Suntem conduşi de o oligarhie vasală Kremlinelor toate şi-n cazul încercării ruperii cercului vicios în care am fost plasaţi, cutezătorul din noi va fi sfîşiat de hienele regulii de joc fără cîrtire.
***
Dacă-ntr-o zi ar apare printre noi Conu’ Caragiale ar avea atîtea motive şi teme de satiră, încît nu i-ar ajunge o nouă viaţă sub cer.
***
Îmbinarea tradiţiei cu modernitatea — iată sintagma cea mai sigură a netrecerii clipelor, care poate fi o definiţie a Poeziei.
***
Visul este mesagerul gîndurilor noastre în somn.
***
Iubirea e un dar al inimii ce-l cîntă sîngele.
***
Bacovia ne încîntă cu-o mare tristeţe.
***
Fiecare poet e sau nu e titularul unei formule unice de transcris Cerul în cărţile inimii lui. Aş asemui poetul cu un plop fericit, gravid de păsări ori sumbru, părăsit de ele, plop, prin care bat din aripi gînduri, zboruri nenumărate sau este vizitat numai de vînt.
***
Dumitru Matcovschi are un destin asemănător cu cel al Basarabiei sfîşiate şi trasă pe roată, dar jertfa sa pe altarul renaşterii naţionale este un monument viu în inima mea. Salvat printr-o minune de sub şinele Dezastrului, el n-a abdicat de la adevăr, fiind în opoziţie faţă de orice Putere, numai nu și faţă de propriul popor.
***
Ion Ciocanu, oşteanul de frunte al limbii române.
***
Regretul e postfaţa unei iubiri.
***
Poezia e umbra serafică a inimii mele.
***
De cîte ori am preconizat să-mi fac cunoştinţă cu mine însumi şi tot nu m-am prezentat niciodată la rendez-vous.
