Patru lumânări ardeau încetişor. Ambianţa era atât de plăcută, încât le puteai auzi vorbind:
- Eu sunt Pacea, spunea una dintre ele, oricum, nimeni nu mă mai poate păstra aprinsă. Cred că mă voi stinge…
- Eu sunt Credinţa, spunea alta. Dincolo de tot ce se întîmplă, eu am fost lipsită de orice obligaţie, aşa că nu mai are nici un sens să stau aprinsă. Şi numai a terminat de vorbit, că o adiere blândă a stins-o.
- Eu sunt Iubirea, declară a treia lumânare. Nu mai am putere să stau aprinsă. Oamenii mă dau la o parte şi nu-mi mai înţeleg valoarea. Ei nu mai pot să-l iubească măcar pe aproapele lor. Spunând acestea, s-a stins încetişor.
Între timp, în încăpere intră un copilaş, văzu cele trei lumânări stinse şi zise:
- De ce nu ardeţi? Vai, ar trebui să fiţi aprinse mereu!
(more…)