Dacă m-ar vedea cineva după miezul nopții, ar spune că mă droghez. Picăturile pe care mi le pun în ochi îmi dilată irisul atît de mult încît nu-mi vine să cred că sunt eu fata cu ochii căprui. M-am așezat într-o noapte în fața oglinzii să urmăresc acest proces de dilatare, dar m-am plictisit prea repede. Și totuși, îmi stă bine cu ochii negri.
Ieri seara am fost la Nistru cu bicicleta. E prima dată cînd a mers și mama, așa că am cam tot certat-o pînă am ajuns. Mergea prea încet și trebuia să mă opresc la fiecare douăzeci de metri ca s-o aștept. Acolo l-am văzut pe Ionuț, băiatul dădacei pe care a avut-o frate-meu cînd era mic. Mi-am amintit cum încerca să-l adoarmă pe picioare, iar A plîngea în gura mare și-i ziceam atunci să mi-l dea mie. Mă descurcam mai bine decît ea și nici măcar nu plîngea dacă era cu mine. Ea însă nu-mi dădea voie să o fac. Trebuia să se obișnuiască.
La ora cînd știam că ajunge mama acasă, o luam la fugă s-o întîlnesc și să-i povestesc tot ce a mai făcut ea. Că s-a dus pînă acasă să-și ia o pastilă (avea 18 ani pe atunci și era gravidă), că l-a lăsat pe A să plîngă și nu m-a lăsat să-l iau la mine și multe altele. Culmea e că pe lîngă faptul că ea nu-mi plăcea, o mai și chema Diana. Exact ca pe mine. Într-o zi, profitînd de faptul că s-a dus pe zece minute pînă acasă (trăia lîngă noi), l-am luat pe A și m-am dus la vecini. Prietena nedespărțită din copilărie. Tare-am mai zîmbit eu victorioasă atunci. Era la serviciu, nu? Să nu-și facă ea pauze cînd vrea. Poate o fi fost fata bună, dar A era al meu și nu-mi plăcea să îl văd cum plînge cînd știu că, dacă îl iau la mine în brațe, răsare soarele.
Că tot am vorbit despre Diana. Să scriu și despre nume.Mulți zic că am un nume foarte special, adică Frumosu. Cît am fost la liceu sau, mai exact, cît am făcut ore de rusă la școală, nu-mi plăcea să fiu numită în clasă pe nume. Avea profesoara de rusă un fel de a-l pronunța care-mi displăcea, așa că de atunci am început să-mi displacă însăși numele. Acum e bine. Orele s-au terminat. La liceu nu mai merg. Iar oamenii continuă să zîmbească frumos atunci cînd mă prezint.În Italia, din Frumosu m-am transformat în FrumoZu. Așa se pronunță la ei S-ul.
Ieri pe la 1, după miezul nopții, m-am dus cu frate-meu la bucătărie să beau apă și mi s-a făcut atunci poftă de ceva dulce. Am scos crema de ciocolată și hai să mănînc. M-am obișnuit la facultate să vin de la bibliotecă după unsprezece jumătate seara. Și-atunci, cînd intram în casă, trebuia neapărat să mănînc ceva. Niște biscuiți, o ciocolată, o tartină. Orice. Genul de nu mănînc după 6 seara nu funcționează pentru mine.
Credeam că o să vin acasă și o să dorm mai bine. La început am dormit rău. Apoi a trecut, dar acum e mai rău. Capul pare atît de greu încît pavilionul urechii mele suferă dureri în timpul nopții. Și-atunci mă trezesc. Încerc să dorm altfel, dar nu-mi iese. Azi m-am trezit azi la șase. Am stat cu mama pînă la șapte, am luat un somnifer și-am adormit, spre marea mea mirare, cît ai zice pește.
În plicul plapumei am găsit rețeta cu vitaminele prescrise de oftalmolog. Lucruri din astea mi se întîmplă doar mie.