Aflu azi că o pănușă din porumbul anului 1902, care n-a stat într-o bancă cu mine, mă tare iubește.

Nu mai poate de dorul scrierilor mele, iar unele fraze artistice și le atribuie cu mare plăcere, visînd s-o îngrop în stogul ideilor mele.

Cît mai repede cu putință.

Leană, Leană, pănușă din patul unui primar de Strășeni!

Și din maioul celor doi companioni de nedespărțit.

Unul e Țopa, altul e Filat.

Of, Leană, Leană! Că robace mai ești!

Și-ndrăgostită beton de cuvintele și tăcerile milionarilor tăi răsiubiți.

Care vînt te-a mințit că ești talentată și la scris și c-ai fi cu adevărat o pănușă-condeier născută, ci nu făcută cu ceva?

Cu bormașina de la Spital, de exemplu.

Sau poate cu vreo macara?