Ce mi se întîmplă azi? Aveam nevoie de o adeverință de componență a familiei pe care trebuie să o prezint la universitate. Actul se eliberează la registrul de stat. Anul trecut am mers mai întîi singură. Mi s-a spus că acest tip de acte poate fi eliberat doar unuia dintre părinți. Am mers cu tata. Era o doamnă țîfnoasă căreia tare-aș fi vrut să-i spun ceva urît. Anul acesta o iau pe mama. Eram gată să lupt cu cineva dacă era nevoie. Primul pe listă era domnul de la intrare. I-am explicat de ce aveam nevoie, apoi ne-a lăsat să trecem. Etajul 2, biroul 202. Aceeași doamnă X. I-am explicat și ei de ce aveam nevoie. Mi-a spus că legea s-a schimbat. Că trebuie să vină ambii soți pentru a completa cererea. Tata nu e acasă. Am înțeles eu că nu e vina ei. Așa e legea. Iar pentru că noi trăim într-o țară în care legea e aproape o formalitate, ce urmează? Colega ei de birou iese pe cîteva minute. Doamna, deși nu-mi vine bine să îi zic așa (calc în picioare bunul simț), îmi scrie pe un bilețel numărul ei de telefon mobil, îmi spune că nu trebuie să știe nimic colega ei și că dacă avem nevoie de ajutor, ea poate suna la minister să afle cum poate fi rezolvată problema. Ton poruncitor care spune fără să pronunțe: bani! Ar fi fost ok dacă problema era doar asta. Animalul acesta, care trăiește o viață întreagă într-o țară în care limba de stat nu e nici pe departe limba rusă, îmi vorbește în rusă într-o instituție publică, iar cînd îi adresez vreo întrebare, îmi mai și răspunde: Я не понемаю. Cînd i s-a întors colega, glasul i s-a schimbat. 
            Cinstite cetățeană a Republicii Moldova, țară în care limba de stat e așa-zisa moldovenească și tu, cu o siguranță de 99,99 %, ești născută aici, știi probabil că un animal poți să îl dresezi așa încît să facă ce vrei, dacă tu în atîția ani n-ai învățat limba, cred că ar fi potrivit să îți faci valiza și mergi în patria mamă a prostiei. Nu-mi permite gura și nici mintea să îți zic om. Victor Petrini a lui Preda ți-ar fi zis: Hai, sictir! Ia-o ca de la mine.
             Cînd am ajuns în Chișinău, trebuia să mergem mai întîi la registru. I-am zis mamei că e undeva pe lîngă piață, dar nu îmi aminteam exact unde. Mă voi descurca la fața locului. După aproape jumătate de oră de căutări, am renunțat. Îi explicam mamei că registrul acesta e exact lîngă spălătoria la care am fost cu bunica cu taxiul, iar registrul e o clădire mare din sticlă verde și alături mai e una albastră. Din tot ce i-am explicat eu, ea a reținut din fiecare frază cîte un cuvînt, așa că nici nu și-a dat seama ce căutam. Zicea ea: o clădire cu ferestre verzi. Cînd ne-am oprit și i-am mai explicat de două ori: spălătorie, taxi, bunica, Alexandru cel Bun, mama a început să rîdă, pentru că în sfîrșit și-a dat seama că eu vorbeam despre o spălătorie la care am fost împreună și despre un capăt de stradă. Exact ca în Джентельмены удачи.
            Cît am stat în Grădina Publică s-o aștept pe mama, adică două ore bune, am terminat Dans, dans, dans de Murakami. Ciudat. Cît am citit afară nu m-au mai durut ochii. Cred că o să-mi mut locul de citit din pat în leagănul de afară. Mi-am cumpărat popcorn. Un băiețel de vreo doi ani a venit să se autoservească. L-am poftim lîngă mine. Mamă-sa i-a cumpărat imediat și lui un pachet. Dar lui i-au plăcut ai mei, așa că peste cîteva minute, popcornul lui s-a înșirat ca un val de mărgele sub bancă. Și-atunci a venit iar la mine. Dar nu mai aveam ce să-i dau.            Pe o bancă la dreapta mea erau doi tineri. O fată și un băiat. Amîndoi citeau. Eram curioasă ce cărți aveau. Pe altă bancă în fața mea era o doamnă. Citea și ea. Cînd n-am mai suportat soarele, m-am mutat. Tot alături de ei, doar că la umbră. A venit și băiatul. Fata a rămas la soare, iar doamna care era în fața mea s-a mutat pe banca pe care am stat mai înainte. Dans.
            A sunat un telefon mobil. Cel care a ridicat avea glas de băiat. Zic băiat pentru că îmi imaginam unul de vreo 16-20 de ani. Cînd am întors capul am văzut însă un bărbat de vreo 30-35 de ani. Cred că anii nu mai contează. Și asta - doar o formalitate.
*Am scris inițial că limba de stat e româna și mi s-a reproșat, așa că am modificat, dar vreau să explic. În raport cu limba în care mi s-a vorbit ieri, accept ideea de așa-zisă limbă moldovenească doar ca ramură/grai/dialect/șioricealtsinonimvrei al limbii române, nu ca o existență aparte.