CLM m-a provocat la meditatie. Zice ea despre criza de la 20 de ani. Criza de la 20 de ani? Pai crize sunt mereu, de cand te nasti. Cand esti mic vrei sa te faci mare, cand esti sarac vrei sa te faci bogat, cand esti bogat vrei sa te faci si cunoscut, cand esti cunoscut si bogat vrei liniste, cand esti mare vrei sa te faci mic, cand esti neiubit vrei sa fii iubit, cand esti sanatos vrei sa apara vreo boala ca sa-ti poti lua concediu medical, daca esti bolnav, nu mai vrei sa fii... Vreti sa continui? Intodeauna suntem nemultumiti si vrem ce au si altii. Mereu intram intr-o criza. Din una in alta.

Multumirea de sine este prin comparatie cu altii. Intodeauna. Contraziceti-ma, se accepta, dar cu dovezi clare. As fi si eu curioasa sa aflu ceva nou, daca exista, vizavi de acest aspect.
La 20 de ani, clar, apar o sumedenie de crize, nu doar una. La 20 de ani, o iei razna in fiecare zi, diferit si la fel, dupa cum se poate.

Sa ma apuc sa fac o facultate? Asta inseamna cheltuiala de bani. Eu vreau bani acum, caci am niste parinti care lucreaza din zori pana in noapte. Cu ceea ce castiga, ei nu-si permit sa-mi dea mie cat mi-as dori eu. Alti copii au altfel de parinti, mai bogati. De ce eu nu-s asa ca ei, or de ce eu nu-s in locul lor si ei in locul meu? Daca nu fac facultate o sa ma rada vecinii de la bloc, or de la curte, dupa caz. Si rudele. Uite-l si pe asta nu e in stare sa faca o facultate. Voi fi catalogat drept prost si bun de nimic. Si daca fac o facultate ce fac cu ea? Cine ma angajeaza fara experienta? La facultate ce apuc sa invat, daca din lipsa de bani, imi iau un job? Sau doua. Termin facultatea ca sa impac vecinii si rudele, dupa care plec in strainatate sa fac un ban. Pentru mine. Atunci o sa fiu trecut, deja, de criza de 20 de ani, voi fi necasatorit inca, o sa-mi placa in strainatate si n-o sa mai vreau sa ma intorc in tara. Daca totusi ma intorc, e pentru ca vreau sa fac o afacere, caci nu-mi mai place sa fiu sclav. Ma apuc de afacere, dar n-am noroc, or n-am suficiente cunostinte ca s-o gestionez, or n-am suficienti bani s-o intretin, or vine criza mondiala. Se termina cu afacerea mea si caut job. Sunt fara experienta, sunt cu gandul iar la strainataturi unde castigam mai bine ca sclav, sunt tot necasatorit sau sunt deja si divortat, iar altii sunt mai fericiti ca mine. Au familie, job bun, casa cu rate pana la batranete, dar au, ei sunt mai sus ca mine, sunt mai realizati. Eu tot un nimeni am ramas. Incepe criza celui de 25 de ani, sau de 30 de ani. Apoi apare primul rid, primul fir argintiu si incepe alta criza. Cei casatoriti, cu familie, job si casa in rate, probabil au si ei crizele lor.
Si crizele continua toata viata, caci toata viata ramanem cu sufletul tanar, desi corpul poarta amprenta timpului trecut. Da, tineretea o purtam mereu in minte si in suflet. La fel si crizele. La fel si comparatiile cu ceilalti.

Atunci cand incetam sa ne comparam cu altii, vom inceta sa fim nemultumiti, vom incepe sa fim fericiti. Asta ar fi o situatie ideala. Probabil ca exista, dar nu e general valabila societatii de azi, in special majoritatii tineretului. A fi multumit de sine, nu inseamna sa accepti situatia in care te afli si sa nu incerci s-o schimbi, ci inseamna sa fii multumit cu ceea ce ai, realizand, in acelasi timp, ca fiind oameni, vom dori intodeauna mai mult, oricat de fericiti am fi. Daca incetam sa vrem mai mult, ar insemna ca renuntam la a ne trai viata. E o contradictie, dar asa e situatia.

Sa va dau o pilda, pe care am citit-o mai demult, o tin drept rugaciune in viata, dar nu stiu cum se face ca nu reusesc sa fac la fel ca Invatatul din povestioara:

Doi tineri, vazandu-l mereu fericit si multumit pe maestrul lor, l-au intrebat intr-o zi cum face el, de e mereu asa de multumit de sine, caci si ei isi doresc la fel:
- Cand ma odihnesc, atunci ma odihnesc. Cand ma ridic, atunci ma ridic. Cand umblu, atunci eu umblu. Cand mananc, atunci eu mananc, fu raspunsul.
Invataceii ramasera stupefiati o vreme si il intrebara din nou:
- Nu-ti bate joc de noi. Ce spui tu, facem si noi. Cand mancam, noi mancam. cand ne odihnim, noi ne odihnim. Cand umblam, noi umblam. Si in ciuda acestui fapt, tot nu regasim fericirea. Deci unde e secretul?
Fara sa clinteasca, maestrul repeta acelasi lucru. Atunci tinerii intrebara din nou acelasi lucru. Maestrul linistit raspunse:
- Desigur, si voi dormiti, va plimbati si mancati. Dar, in timp ce va odihniti, gandul vostrul va poarta deja la momentul trezirii. Dupa ce v-ati ridicat din pat, va ganditi deja la ce aveti de facut astazi. Iar, in timp ce alergati spre telurile voastre, mintea va zboara spre ceea ce veti manca. In acest fel, gandurile voastre sunt mereu in alta parte decat in locul in care tocmai va aflati. Ca atare, viata voastra se desfasoara permanent intre trecut si viitor. Incercati sa traiti momentul prezent. Doar acordand o sansa acestei clipe, veti descoperi linistea fericirii si a multumirii de sine.

Acum sunt la capitolul de invatacel. Nu stiu cand voi ajunge la a fi Maestru, probabil niciodata, dar imi dau toate eforturile sau poate nu toate, doar incerc.
Deci, in loc de concluzie, vin cu o intrebare, asa mai retorica. Crizele astea apar atunci cand esti nemultumit de sine, cand esti nemultumit de ceea ce te inconjoara, adica cand nu traiesti in prezent ci in trecut, or in viitor?

CLM m-a provocat la meditatie, insa Elly Weiss ne invita la Happy Weekend, astazi demarand editia cu numarul 30! Multumim Elly pentru gazduire si pentru clipa de fericire pe care ne-o oferi. E un moment in care putem sa zicem ca, intr-adevar, ne oprim din alergatura dintre trecut si viitor si savuram prezentul cu zambetul pe buze. Macar o clipa.
Happy Weekend!