Pe vremea domniei binecredinciosului marelui domn Vladimir Sviatoslavici, singur stăpînitorul pămîntului Rusiei, Dumnezeu a binevoit ca să arate pe luminătorul Bisericii Sale şi povăţuitorul monahilor, pe pururea pomenitul bărbat, Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Antonie. Acesta s-a născut în cetatea Liubeci şi din tinereţe avea frica lui Dumnezeu, şi dorea să se îmbrace în chipul monahicesc. Iar Domnul cel iubitor de oameni i-a pus lui în inimă ca să meargă în ţara grecească şi acolo să se tundă monah.
Iar el îndată s-a pornit spre călătorie, înstrăinîndu-se pentru Domnul Cel ce S-a înstrăinat şi S-a ostenit pentru a noastră mîntuire. Şi ajungînd la Constantinopol, a mers şi la Sfîntul Munte al Atonului, unde înconjurînd sfintele mănăstiri, a văzut petrecerea cea mai presus de firea omenească a sfinţilor părinţi, care urmau în trup vieţii îngereşti, şi s-a aprins mai mult cu dragostea lui Hristos. Deci dorind ca să rîvnească vieţii părinţilor acelora, a mers într-una din mănăstirile ce erau acolo, şi a rugat pe egumen ca să pună pe dînsul îngerescul chip al rînduielii monahiceşti, iar egumenul mai înainte văzînd bunătăţile cele ce aveau să fie într-însul, ascultîndu-l, l-a tuns şi l-a învăţat viaţa monahicească cea desăvîrşită. Iar Antonie întru toate plăcînd lui Dumnezeu, se nevoia întru faptele bune, întru supunere şi în ascultare sporea, încît toţi se bucurau de dînsul. Iar după ce a petrecut nu puţină vreme în Sfîntul Munte, cuvios întru toate lucrurile sale, folosindu-se de dînsul mulţi, s-a făcut înştiinţare egumenului de la Dumnezeu, ca să slobozească pe cuviosul acesta în Rusia; iar egumenul chemîndu-l, a zis lui Antonie: “Du-te înapoi în Rusia, ca şi acolo spre sporirea şi întărirea celorlalţi să fii, şi va fi ţie blagoslovenie de la Sfîntul Munte”.
(more…)