
Eroul meu lifterar, hai să-i zicem, de pildă, LuLeancă, nu știe cîți bani ridică lunar din Guvern.
Sau zilnic.
Sau multizilnic.
În plic, în saci și pe card.
Întrebat despre salariul său majorat acesta a spus următoarele: “Nu cunosc cu exactitate acest lucru deoarece nu eu sunt cel care îi foloseşte. Ultimul salariu primit a fost de aproximativ 11 mii de lei. Dar, lucrurile sunt astfel organizate încât soţia este cea care gestionează banii. După ce am revenit de la Washington, ea se ocupă de familie”.
Solicitată să comenteze această nouă inepție politică la moldoeuropeni, madama LuLeancă a tăcut foarte profund.
Și la cele 7 numere de telefon mobil.
Și la facebook.
Semn că e plecată la Londra.
La unul din fiii ei, fără vreo vină, bineînțeles.