Nici nu-mi vine să pun capul pe pernă. La două. Nu mi-e somn deloc. Am iesit de vreo două ori pe afară. Ţânţarii sug şi din unghii. Câinii mă simt. Luna-i cât o felie de zămos mâncată pană la coajă. Nu se aude zgomot de motor, îmi aud sângele în tempane de atâta linişte. Beznă. Nu cade nici o stea.

Tata a iubit-o atât de mult. Tata iubeşte obsesiv tot ce-i al lui. L-a durut suferinţa ei, dar mai mult propria infirmitate. Rupea de unde nu era, întindea mâini, punea umăr. Credea că-i stă în puteri.

Oare i-a păsat? Dacă i-ar fi păsat...

Trebuie să vrei să trăieşti.