Strămoşii noştri au avut cunoştinţe astrologice şi au studiat structura Universului din cele mai vechi timpuri. Enigmatice sanctuare cosmologice care datează din anii 6000—2000 î.e.n. au fost descoperite la Sarmizegetusa, în cetăţuia dintre satele Butuceni şi Morovaia (Orhei). Dacă doreşti mai multă informaţie despre ştiinţele strămoşii tăi, recomandăm să citeşti istoria cosmologiei aici. În continuare prezentăm unele concepţii despre structura Universului.
Universul după strămoşii vedici. Modelul Universului în Vede este interpretat prin simbolul geometric regulat mandala, denumirea căruia derivă din rădăcina semantică “manda” semnificând “esenţă”, “sămânţă”, „picătură”. La nivel spiritual mandala simbolizează centrul de colectare a tuturor energiilor, iar structura ei reprezintă modelul originar al lumii, unde:- cercul exterior reprezintă simbolul arhitectonic al Universului exterior,care adesea este segmentat sau are forma unui lotus;
- pătratul – reprezintă punctele cardinale sau lumea fizică orientată către cele patru direcţii sau patru porţi;
- cercul interior este zona unde se află divinitatea, punctul originar, esenţa şi originea Universului.
Universul după strămoşii geto-daci. Crângul Cerului (numit şi Arborele/Copacul Lumii, Foişorul, Pomul Vieţii, Mărul Rotat, Centrul Lumii, Polul Geţilor/ Polus Geticus, Osia/Axa/Stâlpul/Muntele Lumii, Dalba Mănăstire) semnifică concepţia fundamentală despre structura Universului. Imaginea Crângului Cerului în ansamblu identifică/descrie:- spaţiul şi timpul organizat al Universului;
- formarea Universului din opoziţia binară de bază Cer – Pământ/Spirit-Materie şi crearea treptată a lumilor gradate (numite în popor Florile Dalbe);
- centrul sacru al Universului;
- procesul dinamic al evoluţiei Universului: apariţia, dezvoltarea şi finalizarea;
- Haosul (jos) şi Cosmosul organizat (Sus);
- structura cosmologică a Lumii;
- zonele principale ale Universului: superioară (Împărăţia Cerurilor), medie Pământul), inferioară (Tartarul);
- trecutul – prezentul – viitorul Universului;
- generaţiile/civilizaţiile: strămoşii-contemporanii-urmaşii;
- trei părţi ale Omului-Cosmos: cap, trunchi, picioare.
Universul după Aristotel. Pământul este o sferă în centrul Universului finit, iar Soarele, Luna, planetele şi celelalte corpuri cereşti se deplasează pe orbite circulare în jurul său. Elementele primare sunt dispuse într-o anumită ordine care formează structura Cosmosului. Materia este veşnică pasivitate, forma e activitate, lucrurile sunt trecătoare prin acţiunea dinamică şi determinantă a formelor.Universul geocentric după Ptolemaeus. Pământul în central Universului, înconjurat de opt sfere care purtau corpurile cereşti: luna, Soarele şi cinci planete cunoscute până atunci: Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. Sfera exterioară purta stele fixe, în aceeaşi poziţie unele faţă de celelalte, care se rotesc împreună pe cer. A scris "Marele Tratat" care cuprinde un catalog cu 1025 stele cunoscute.
Universul heliocentric după Copernic. Soarele staţionar în centrul Universului, Pământul împreună cu celelalte planete se mişcă pe orbite circulare în jurul Soarelui.
Universul după ştiinţa modernă. Se presupune ca s-a constituit cu 13,7 miliarde de ani în urma exploziei Big Bang. Universul este tot ceea ce în mod fizic există în permanentă mişcare şi transformare, fiind nemărginit spaţial şi temporal. Universul este alcatuit din materie, realitate obiectivă care se dezvăluie sub trei forme:- Substanţă-caracterizata prin masa;
- Câmp-caracterizat prin energie;
- Timp-caracterizat prin directia bine definita de scurgere.
- Galaxii;
- Stele, planete;
- Roiuri de galaxii;
- Nebuloase, gazoase;
- Alte corpuri ceresti.