Pai, haideti sa va zic ce am primit in meniu, in afara de cornul ala. Doar asteptare. Voila! Un meniu mai mult decat pe saturate si accesibil la pret. In acele zeci de minute de asteptare, pana am realizat ca nu voi primi nimic mai mult, m-am tot certat in gand ca, la o adica, de ce nu mi-am inghesuit in bagajul de mana o jumate de pui grill, vreo doua rosii, o bucata de branza, o alta bucata de sunca, vreo ceapa, usturoi, vreo caserola cu ciorba(dar nu avem voie cu lichide), atunci in loc de ciorba, o caserola cu sarmale, asa ca la moldoveni. Deja imi si imaginam ce miros imbietor ar fi umplut avionul si ar fi mangaiat narile pasagerilor flamanzi ca si mine. Dar daca toata lumea ar fi scos ceea ce ar fi inghesuit in bagajul de mana, in materie de cina?
Facand comparatie cu alte companii aeriene cu care am mai zburat, excluzandu-le pe cele low cost, care numai low cost nu sunt, imi cam trece pofta de nationalism. Moldovenii sunt obisnuiti sa pape bine de tot, mancare buna, diversificata, multa intr-atat incat sa nu fie pe saturate ci sa mai si ramana. Ei bine, Air Moldova nu respecta aceasta traditie, aceasta lege nescrisa a moldoveanului, de a manca bine. Da, stewardesele au fost dragute, zborul in siguranta, dar conditiile pentru care nu am ales Wiss Air, de exemplu, a fost confortul. Confort pe care nu l-am primit. Stomacul meu gurmand a murit de foame in alea ore de asteptare in aeroport si zbor. Niciodata la cina n-am mancat doar un corn, eu care nu prea mananc dulciuri. Si daca alegeam Wiss-ul ca sa mor de foame in avion, apoi macar economiseam si eu vreo 200 de euro. Va imaginati ce cina as fi avut de 200 de euro?
Dupa aceasta dezamagire, am golit pagarul ala de vin foarte prost, am baut imediat si sucul de rosii ca sa nu raman cu gustul vinului, in 5 minute m-a ametit putin pentru ca nu mancasem aproape nimic, am rezemat capul de speteaza scaunului si am adormit. Nu stiu cat am dormit, dar m-am trezit in tipetele copilului din fata, cred ca trecuse efectul vinului. M-am uitat pe geam, afara se facuse aproape noapte. Doar linia orizontului era in culoarea curcubeului. Flamanda, nervoasa si obosita, mi-am ocupat timpul cu aparatul meu foto, incercad diferite setari.
Dupa vreo 15 minute s-a anuntat pregatirea de aterizare. Era ora 12 si 10 noaptea (zborul a fost doar vreo 3 ore, insa diferenta de fus orar a facut sa ajung la ceas tarziu acasa). M-am pregatit moral de o durere in tample si mi-am pus centura. Am vazut in zare luminile Chisinaului, apoi avionul a facut o cotitura brusca, de am avut impresia ca se rastoarna si apoi a aterizat.
Aterizarea a fost ca la moldoveni, adica incheiata cu un ropot de aplauze. Nicaieri n-am vazut aceasta bucurie de a fi aterizat in siguranta, decat la moldovenii mei. Tot aceeasi care au luat-o la fuga prin aeroport ca sa -"Fiu primul la controlul pasaportului!", frantura dintr-o discutie surprinsa la inghesuiala de la iesirea din avion. In doua minute am trecut de controlul pasapoartelor, vreo 5 minute am asteptat bagajul si cand sa dau sa ies pe usa in sala de asteptare, iesi daca ai pe unde. A trebuit sa dau din coate ca sa-mi fac loc, caci cei de asteptau acolo, aproape blocasera intrarea, in dorinta de a fi primul care il vede pe cel de a coborat din avion. Asa e el, moldoveanul, mereu vrea sa fie primul, vrea sa fie primul chiar si atunci cand e singurul la coada. Asa e el.
In sala, undeva pe un scaun, ma astepta frate-meu. Am urcat in masina si dupa 10 minute, cumnata-mea, trezita din somn, imi umplea masa din bucatarie cu tot ce avea prin frigider, ca sa ma apuce cu suflet. Am mancat pe saturate, asa ca acasa, asa ca la moldoveni. Buna a mai fost acea cina de la miezul noptii, invaluita intr-un parfum de liniste. In sfarsit ajunsesem ACASA.
Va urma