Degradarea mediului acvatic
Poluarea apeiApa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o problemă actuală cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei. Prin poluarea apei, se înţelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale apei, produsă direct sau indirect de activităţile umane şi care face ca apele să devină improprii utilizării normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a interveni alterarea. Efectele poluării resurselor de apă sunt complexe şi variate, în funcţie de natura şi concentraţia substanţelor impurificatoare.Rezolvarea acestor probleme ridicate de poluarea apei se realizează prin tratare, prin care se asigură condiţiile necesare pentru consum. Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială.Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturale şi se produce în urma interacţiei apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta, cu litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile şi cu organismele vii din apă. Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc.Se poate vorbi şi despre poluare controlată şi necontrolată.Poluarea controlată (organizată) se referă la poluarea datorată apelor uzate transportate prin reţeaua de canalizare şi evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte. Poluarea necontrolată (neorganizată ) provine din surse de poluare care ajung în emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie.Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute, colectate şi transportate prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor. Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale, când cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de canalizare sau ca urmare a defectării unor obiective din staţia de preepurare sau epurare.Se mai poate vorbi şi despre poluare primară şi secundară. Poluarea primară apare, de exemplu, în urma depunerii substanţelor în suspensie din apele uzate, evacuate într-un receptor, pe patul acesteia. Poluarea secundară apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în urma fermentării materiilor organice depuse din substanţele în suspensie antrenează restul de suspensii şi le aduce la suprafaţa apei, de unde sunt, apoi, transportate în aval de curentul de apă .Principalele materii poluante şi efectele acestoraSubstanţele poluante introduse în ape, din surse naturale şi artificiale, sunt numeroase, producând un impact important asupra apelor de suprafaţă şi subterane.Prejudiciile aduse mediului de substanţele poluante pot fi grupate în două mari categorii: prejudicii asupra sănătăţii publice şi prejudicii aduse unor folosinţe (industriale, piscicole, navigaţie etc.). Substanţele poluante pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile aduse, în următoarele categorii:- substanţele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă poluantul principal pentru apă. Substanţele organice de origine naturală (vegetală şi animală) consumă oxigenul din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după moarte.- substanţele anorganice, în suspensie sau dizolvate, sunt mai frecvent întâlnite în apele uzate industriale. Dintre acestea se menţionează, în primul rând, metalele grele (Pb, Cu , Zn , Cr), clorurile, sulfaţii etc. Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apelor, iar unele dintre ele pot provoca creşterea durităţii. Clorurile în cantităţi mari fac apa improprie alimentărilor cu apă potabilă şi industrială irigaţiilor etc. Prin bioacumulare, metalele grele au efecte toxice asupra organismelor acvatice, inhibând, în acelaşi timp, şi procesele de autoepurare. Sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apelor.- materialele în suspensie, organice sau anorganice, se depun pe patul emisarului, formând bancuri care pot împiedica navigaţia, consumă oxigenul din apă dacă materiile sunt de origine organică, determină formarea unor gaze urât mirositoare. Substanţele în suspensie plutitoare, cum ar fi ţiţeiul, produsele petrolifere, uleiul, spuma datorată detergenţilor, produc prejudicii emisarului. Astfel, ele dau apei un gust şi miros neplăcut, împiedică absorbţia oxigenului la suprafaţa apei şi, deci, autoepurarea, se depun pe diferite instalaţii, colmatează filtrele, sunt toxice pentru fauna şi flora acvatică, fac inutilizabilă apa pentru alimentarea instalaţiilor de răcire, irigaţii, agrement etc.;- substanţele toxice nu pot fi reţinute de instalaţiile de tratare a apelor şi o parte din ele pot ajunge în organismul uman, provocând îmbolnăviri. Aceste materii organice sau anorganice, câteodată chiar în concentraţii foarte mici, pot distruge, în scurt, timp flora şi fauna receptorului;- substanţele radioactive, radionuclizii, radioizotopii şi izotopii radioactivi sunt unele dintre cele mai periculoase substanţe toxice. Evacuarea apelor uzate radioactive în apele de suprafaţă şi subterane prezintă pericole deosebite, datorită acţiunii radiaţiilor asupra organismelor vii. Efectele substanţelor radioactive asupra organismelor depind atât de concentraţiile radionuclizilor, cât şi de modul cum acestea acţionează din exteriorul sau din interiorul organismului, sursele interne fiind cele mai periculoase;- substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată, evacuate cu apele uzate, conduc la distrugerea florei şi a faunei acvatice, la degradarea construcţiilor hidrotehnice, a vaselor şi instalaţiilor necesare navigaţiei, împiedică folosirea apei în agrement, irigaţii, alimentări cu apă etc.- coloranţii, proveniţi îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tăbăcării etc, împiedică absorbţia oxigenului şi desfăşurarea normală a fenomenelor de autoepurare şi a celor de fotosinteză;- energia calorică, caracteristică apelor calde de la termocentrale şi de la unele industrii, aduce numeroase prejudicii în alimentarea cu apă potabilă şi industrială şi împiedică dezvoltarea florei şi a faunei acvatice. Datorită creşterii temperaturii apelor, scade concentraţia de oxigen dizolvat, viaţa organismelor acvatice devenind, astfel, dificilă;- microorganismele de orice fel, ajunse în apa receptorilor, fie că se dezvoltă necorespunzător, fie că dereglează dezvoltarea altor microorganisme sau chiar a organismelor vii. Microorganismele provenite de la tăbăcării, abatoare, industria de prelucrare a unor produse vegetale, sunt puternic vătămătoare, producând infectarea emisarului pe care îl fac de neutilizat.Principalele surse de poluare a apelorSursele de poluare sunt, în general, aceleaşi pentru cele două mari categori, de receptori: apele de suprafaţă (fluvii, râuri, lacuri etc.) şi apele subterane (straturi acvifere, izvoare etc.) . Impurificarea apelor de suprafaţă sau subterane este favorizată de următoarele elemente :• starea lichidă a apei la variaţii mari de temperatură, ceea ce face ca ea să antreneze în curgerea sa diferite substanţe impurificatoare;• apa e un mediu propice pentru realizarea a numeroase reacţii fizico-chimice (ca, de exemplu, dizolvarea unor substanţe naturale sau artificiale, sedimentarea suspensiilor etc.);• faptul că în natură apa se găseşte sub forme diferite (inclusiv gaze şi vapori) îi măreşte sensibil domeniul de aplicare;• apa este unul din factorii indispensabili vieţii pe pământ.Sursele de poluare se pot împărţi în două categorii distincte: surse organizate, care produc murdărirea în urma evacuării unor substanţe în ape prin intermediul unor instalaţii destinate acestui scop, cum ar fi canalizări, evacuări de la industrii sau crescătorii de animale etc.; surse neorganizate, care produc murdărirea prin pătrunderea necontrolată a unor substanţe în ape.După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi:- surse de poluare permanente;- surse de poluare nepermanente;- surse de poluare accidentale.După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărţite în:• surse de poluare naturale;• surse de poluare artificiale, datorate activităţii omului, care, la rândul lor, pot fi subdivizate în ape uzate şi depozite de deşeuri.Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:- impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca urmare a unor lucrări miniere sau foraje;- impurificări produse de infiltraţiile de la suprafaţa solului a tuturor categoriilor de ape care produc în acelaşi timp şi impurificarea surselor de suprafaţă;- impurificări produse în secţiunea de captare, din cauza nerespectării zonei de protecţie sanitară sau a condiţiilor de execuţie.a. Surse naturale de poluareSursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai mare parte a lor, surse cu caracter permanent. Ele provoacă, adesea, modificări importante ale caracteristicilor calitative ale apelor, influenţând negativ folosirea lor. Cu toate că, în legătură cu aceste surse, termenul de poluare este, oarecum, nepotrivit, el trebuie considerat în sensul pătrunderii în apele naturale a unor cantităţi de substanţe străine, care fac apele respective improprii folosirii.Principalele condiţii în care se produce poluarea naturală a apelor sunt :- trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfaţi) constituie principala cauză de pătrundere a unor săruri, în cantităţi mari, în apele de suprafaţă sau în straturile acvifere. Un caz deosebit îl reprezintă rocile radioactive, care pot duce la contaminarea unor ape de suprafaţă sau subterane;- trecerea apelor de suprafaţă prin zone cu fenomene de eroziune a solului provoacă impurificări prin particulele solide antrenate, în special dacă solurile sunt compuse din particule fine, cum sunt cele din marne şi argilă, care se menţin mult timp în suspensie;- vegetaţia acvatică, fixă sau flotantă, în special în apele cu viteză mică de scurgere şi în lacuri, conduce la fenomene de impurificare variabile în timp, în funcţie de perioadele de vegetaţie;- vegetaţia de pe maluri produce şi ea o impurificare, atât prin căderea frunzelor, cât şi prin căderea plantelor întregi. Elementele organice sunt supuse unui proces de putrezire şi descompunere, care conduce la o impurificare a apelor, în special în perioade de ape mici sau sub pod de gheaţă .Sursele naturale de poluare accidentală sunt, în general, rare, ele datorându-se, în special, unor fenomene cu caracter geologic. Dintre impurificările de acest tip se poate cita pătrunderea unor ape puternic mineralizate în straturile subterane sau în apele de suprafaţă, în urma unor erupţii sau a altor activităţi vulcanice, a deschiderii unor carsturi, a deschiderii unor noi căi de circulaţie a apei subterane prin spălarea unor falii etc.b. Surse artificiale de poluareA. Ape uzatePrincipala sursă de poluare permanentă o constituie apele uzate reintroduse în receptori după utilizarea apei în diverse domenii. După provenienţa lor, există următoarele categorii de ape uzate:- ape uzate orăşeneşti, care reprezintă un amestec de ape menajere şi industriale, provenite din satisfacerea nevoilor gospodăreşti de apă ale centrelor populate, precum şi a nevoilor gospodăreşti, igienico-sanitare şi socialadministrative ale diferitelor feluri de unităţi industriale mici;- ape uzate industriale, rezultate din apele folosite în procesul tehnologic industrial, ele fiind, de cele mai multe ori, tratate separat, în staţii de epurare proprii industriilor respective. Numărul de poluanţi pentru o anumită industrie este, de obicei, restrâns, o apă industrială uzată având, în principiu, caracteristici asemănătoare substanţelor chimice sau fizice utilizate în procesul tehnologic. De exemplu, apele uzate provenite de la minele de cărbuni au drept caracteristică principală conţinutul în substanţe în suspensie, în timp ce apele uzate rezultate de la fabricile de zahăr conţin atât substanţe în suspensie, cât şi substanţe organice;- ape uzate de la ferme de animale şi păsări care au, în general, caracteristicile apelor uzate orăşeneşti, poluanţii principali fiind substanţele organice în cantitate mare şi materialele în suspensie;- ape uzate meteorice, care, înainte de a ajunge pe sol, spală din atmosferă poluanţii existenţi în aceasta. Aceste ape de precipitaţii care vin în contact cu terenul unor zone sau incinte amenajate, sau al unor centre populate, în procesul scurgerii, antrenează atât ape uzate de diferte tipuri, cât şi deşeuri, îngrăşăminte chimice, pesticide, astfel încât, în momentul ajungerii în receptor, pot conţine un număr mare de poluanţi;- ape uzate radioactive, care conţin ca poluant principal substanţele radioactive rezultate de la prelucrarea, transportul şi utilizarea acestora. Indiferent de provenienţa lor, substanţele radioactive pot ajunge în apă, aer şi sol pe multiple căi, prejudiciind întreg mediul înconjurător;- ape uzate calde, care conţin, de obicei, un singur poluant, energia calorică, a cărei provenienţă a fost menţionată anterior;- ape uzate provenite de la zone de agrement, campinguri, terenuri de sport, care sunt asemănătoare cu apele uzate orăşeneşti;- apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale, conţin impurităţi deosebit de nocive, cum ar fi: reziduuri lichide şi solide, pierderi de combustibil, lubrifianţi etc.B. Depozite de deşeuri sau reziduuri solideO sursă importantă de impurificare a apelor o constituie depozitele de deşeuri sau de diferite reziduuri solide, aşezate pe sol, sub cerul liber, în halde neraţional amplasate şi organizate. Impurificarea provenită de la aceste depozite poate fi produsă prin antrenarea directă a reziduurilor în apele curgătoare de către precipitaţii sau de către apele care se scurg, prin infiltraţie, în sol. Deosebit de grave pot fi cazurile de impurificare provocată de haldele de deşeuri amplasate în albiile majore ale cursurilor de apă şi antrenate de viiturile acestora.Cele mai răspândite depozite de acest fel sunt cele de gunoaie orăşeneşti şi de deşeuri solide industriale, în special cenuşa de la termocentralele care ard cărbuni, diverse zguri metalurgice, steril de la preparaţiile miniere, rumeguş şi deşeuri lemnoase de la fabricile de cherestea etc. De asemenea, pot fi încadrate în aceeaşi categorie de surse de impurificare depozitele de nămoluri provenite de la fabricile de zahăr, de produse clorosodice sau de la alte industrii chimice, precum şi cele de la staţiile de epurare a apelor uzate.Mai pot fi amintite şi surse de poluare accidentală, dar ele sunt, în marea lor majoritate, legate de probleme de risc industrial.Clasificarea apelor după utilizăriLuându-se în considerare toate utilizările, clasificarea apelor de suprafaţă se face în mai multe categorii :• categoria I – ape care servesc în mod organizat la alimentarea cu apă a populaţiei, ape care sunt utilizate în industria alimentară care necesită apă potabilă, sau ape care servesc ca locuri de îmbăiere şi ştranduri organizate;• categoria a II-a – ape care servesc salubrizarea localităţilor, ape utilizate pentru sporturi nautice sau apele utilizate pentru agrement, odihnă, recreere, reconfortarea organismului uman;• categoria a III-a – ape utilizate pentru nevoi industriale, altele decât cele alimentare arătate mai sus, sau folosite în agricultură pentru irigaţii.Pentru fiecare din aceste categorii sunt stabilite o serie de norme pe care apa trebuie să le îndeplinească la locul de utilizare. Bineînţeles că aceste norme sunt cu atât mai pretenţioase cu cât categoria de utilizare este mai mică. Conform STAS 4706-88, pentru fiecare din categorii se dau indicatori de calitate fizici, chimici, microbiologici şi de eutrofizare, care trebuie îndepliniţi de apele de suprafaţă, în funcţie de categoria de calitate.În timp ce în multe ţări apa potabilă, proaspătă şi curată, este la îndemâna oricui, în alte ţări este o resursă greu de găsit, apa lipsind sau fiind contaminată.Aproape 1,1 miliarde persoane, sau 18% din populaţia globului, nu au acces la apă potabilă şi peste 2,4 miliarde persoane nu au acces la servicii de salubritate. Peste 2,2 milioane locuitori din ţările în dezvoltare, în majoritate copii, mor anual din cauze asociate cu lipsa apei potabile, a serviciilor de salubritate şi a unei igiene necorespunzătoare. Un număr mare de persoane din ţările în dezvoltare suferă de boli cauzate direct sau indirect de consumul de apă sau hrană infestată sau de organismele purtătoare de microbi care se dezvoltă în apă. Pericolul apariţiei anumitor boli, precum şi decesele, ar putea fi evitate în proporţie de 75% prin asigurarea de resurse adecvate de apă potabilă.Lipsa apei potabile se datorează atât lipsei investiţiilor în sistemele hidrografice, cât şi proastei întreţineri a acestora. Aproape jumătate din cantitatea de apă din ţările în curs de dezvoltare se pierde prin scurgeri, racordări ilegale la reţea şi vandalism. În unele ţări, apa potabilă este subvenţionată masiv în folosul persoanelor influente conectate la reţea, în timp ce săracii, excluşi din sistemul de alimentare cu apă, se bazează fie pe apa oferită scump de companii private, fie pe alte surse, nesigure, de apă.Problemele legate de apă implică şi aspecte majore legate de sex. Adesea, în ţările în dezvoltare, femeile sunt cele care trebuie să care apa. În medie, ele trebuie să parcurgă zilnic şase km, cărând echivalentul unei valize, adică 20 de kg. Femeile şi fetiţele suferă, în plus, cel mai mult din cauza lipsei apei şi a serviciilor de salubritate/canalizare.Cea mai mare parte a apei potabile – cam 70% din volumul mondial – este utilizată în agricultură. Totuşi, majoritatea sistemelor de irigaţii sunt ineficiente, pierzându-se aprox. 60% prin evaporare sau scurgere în apele freatice. Sistemele slabe de irigare nu numai că risipesc apa, dar creează riscuri atât pentru mediu, cât şi pentru sănătate, reducând productivitatea agricolă prin băltire, o problemă majoră în unele zone din Asia de Sud, dar şi prin apariţia mlaştinilor, care facilitează transmiterea malariei.Retragerea apelor din unele zone a avut un impact major asupra mediului înconjurător. În zone din SUA, China sau India, apele freatice se consumă mai rapid decât se pot reface, nivelul acestora fiind într-o continuă scădere. Unele râuri, cum ar fi Colorado, din vestul Statelor Unite ale Americii, sau Râul Galben, din China, seacă până ajung să se verse în mare sau ocean. Fiind un element vital în asigurarea vieţii şi a dezvoltării economice, alimentarea cu apă a dat naştere, adesea, la conflicte şi dispute, dar a fost şi un motiv de cooperare a celor care împărţeau această resursă. Negocierile asupra alocării şi managementului resurselor de apă s-au transformat într-un subiect comun pe măsură ce cererea de apă potabilă a crescut.Vedeți și alte articole de la GEOGRAFIA MEDIULUI
Sursa
2013-07-10 23:15:00