De niște zile somnu-mi nu se-arată,
De niște nopți blestem în locul lor,
Al celor care se numesc: popor
Și tac mereu cu gura încuiată.
————————————–
De cine încuiată și de cînd
În veacul libertății ce-l avem
Stindard la modă, etalon suprem,
Însă, de fapt, murim neprotestînd?
—————————————–
Întîi închis-au școlile din sate,
Apoi au comasat rană și dor
Și la un microfon, sub tricolor,
Ne-au zis c-avem prea mult și nu se poate!
————————————–
Ne-au zis că huzurim din cale-afară,
Că prea iubim, că prea visăm sublim
Și n-ar fi rău și n-ar fi o povară
S-avem destin de veșnic anonim!
——————————————
Și Tu, popor de robi, ai spus că-i bine
Și-ai prins cu sapele-a aplauda
Și numai eu am evadat din mine
Și-n locul tău pornii a blestema:
—————————————–
“Puteți privatiza orice dugheană,
Hotel, aeroport, imaș mănos,
Dar, rezemat de-o dramă suverană,
Nu-nchideți teatrele, vă rog frumos.
——————————————-
În caz contrar la ziuă veți deschide
Temnițe largi și-nalte pîn-la cer,
În care veți intra ca-n piramide,
Mînați de-un faraon de temnicer.
—————————————–
În toți va fi tîrziu, în cer—devreme,
Și-atunci, ca-ntr-un spectacol de cîndva,
Cu guri cuvîntătoare de blesteme
Teatrele-nchise,-n voi s-or răzbuna!
7 iulie 2013
