
Cecan/Ciocan/Ciocanu, ieri comunist, azi liberal-democrat e și cetățean român, deși partidul din care a făcut parte pînă la 2009 era și este unul antiromânesc, prin excelență.
Acesta, dacă vă amintiți, a telefonat și el mareșalului Vicol de la Fisc să-i ceara să nu mai pedepsească o firmă de-a lui de la Bălți.
Un fel de “Arabia-Nord”, zic unii, un fel de Fabrică de spirtoase”Varza Albă”, buciumă alții.
Sau mai precis: și una, și alta.
Unde Cecan/Ciocan/Ciocanu e acționar.
Dar nu recunoaște și în declarația de avere precum că ar fi.
Azi citesc pe un site de știri că cel travestit din comunist în pldm-ist ar fi și unul dintre cei 3 asociați ai altei firme, alături de un Eșanu Vitalie și-un foaaaaaaarte imparțial autointitulat blogger de va(r)ză LuPianiuc.
Da, da, e cel la care vă duce gîndul.
Adică un fel de Privesc.eu+tu+noi+ Filea.
Firmă de-a lui Gabar, ce spală mințile voastre, numai că e înregistrată la București, pe numele valeților săi de nădejde din Chișinău.
Dar Cecan/Ciocan/Ciocanu nu recunoaște și în declarația de avere precum c-ar deține și-aici 25% din acțiuni, și din profit, evident.
Și-atunci vă întreb, stimate dle LuLeancă: are dreptul un demnitar de stat, ales și reales pe viață, să dețină atîtea afaceri private, pe lîngă faptul că e rudă cu toți dracii de la guvernarea mai mult decît europeană de pe Bîc?