După Vatamanu, Lari, Vieru, Codru etc., iată că ne spune:„Adio” și Matcovschi.

Omul-baladă, omul-revoltă, omul-caracter, omul-dor a rămas doar un cîntec.

Iar cîntecul nu poate fi decît valoarea ființială a unui neam.

Matcovschi  în ultimii ani de libertate și independență a semiMoldovei  s-a simțit inutil.

Nu-l mai căuta nici un compozitor, nici un interpret, nici …nici…nici…

Poeziile lui însă precum au fost  așa și rămîneau: testamentare.

Fiecare poem matcovschian  durea și exprima  într-un mod original ultimul lui cuvînt, marele lui atu pînă la urmă fiind  urcarea de la masa de scris în altarul Muzicii.

A fost…

Odată…

O poveste…

 Cu un poet care a înduioșat femeia, dar și mulțimi întregi.

Un poet, care a scris Imne și Blesteme, mai puține imne, mai multe  blesteme, și poate de aceea nici nu a fost  prea publicat în ultimii ani.

A nu fi publicat nu înseamnă, oare, a fi cenzurat?

În Absurdia ignoranța și fuga de intelectuali  e programul etern de guvernămînt.

Aici chiar dacă e zi de doliu drapelele nu au panglici negre și nu sunt coborîte în bernă nici la Chișinău, nici la Bălți și nici la  Comrat.

Aici cluburile de noapte nu și-au suspendat distracțiile cu votcă,țopăieli, muieri și tabaciok. Pentru ele decretul lui Timofti nu  are prerogative de ordin, ci de recomandare, așa precum și este în realitate.

Bairam absolut  legal, nu?

Lumea care nu l-a citit pe poet îl cred mare, chiar titan, dar depune flori la monumentul lui Pușkin, cocoțat în chiar  fața Aleii clasicilor literaturii române.

Lumea uită că Matcovschi a  lucrat  întru realizarea unui Ideal, chiar daca pare utopic pentru mulții români: Cel de reîntoarcere a fiilor risipitori la maica lor cea adevarată.

Nu vi se pare normal?

Dar faptul existenței în Chișinău de la 1991 a… numai două străzi purtînd numele calomniatorului Pușkin, adică strada Pușkin și Colina Pușkin?

Nu e nimic de cameleon aici, dle primar Chirtoacă?

Chiar e normal așa să fie,  mărite Ghimpu?

Patriotismul românesc se manifestă prin fapte sau doar prin vociferări jalnice în Parlament?

N-are cine  răspunde poetului.

Trădarea idealurilor sale de către exponenții Puterilor toate și a unei părți de societate e lucru evident într-un  teritoriu, unde cameleonismul a devenit demult politică de stat.

A căzut un copac, un pom al vieții, dar politicienii nu știu decît să se expună în fața televiziunilor drept cei mai mari prieteni ai celui dispărut.

De ce s-a temut Matcovschi de aia n-a scăpat.

De acei care  se întreceau la microfon  ca să-l asigure pe poet de nețărmurita lor dragoste din trecut, prezent și viitor, bineînțeles.

Mai nu cădeau în groapă, cu toate camerele de luat vederi după ei.

Matcovschi a hotărît din timp să-și rezolve într-un fel mîhnirea… sau scîrba… sau protestul față de unele structuri.

Astfel, conform testamentului său, poetul a sfidat politicienii și colegii din Uniunea scriitorilor, alegînd să poposească doar la Academie, la Biserică și în satul natal.

Dar cu guvernarea nu te pui nici viu fiind, nici neviu…

Și a fost ce și cum au dictat voievozii de paie ai Clipei!

…Recent am sfîrșit de scris piesa  de teatru “Cameleonii”.

Pe care nu știu cine va avea curajul s-o monteze.

Cameleon e și Timofti, cel care a semnat și necrologul lui Ivan Ivanovici Bodiul, satrapul ideologic al lui Matcovschi, și decretul zilei de doliu  întru memoria  poetului.

Adică cerberii  îl deplîng și-l onorează  pe călăul Bodiul, care l-a destituit pe poet  din post de la revista „Cultura”, i-a ars  o carte, i-a interzis unele piese,  dar o deplîng și-o onorează  și pe victima  Partidului Comunist al RSSM?

Adică Timofti, Filat, Voronin @Ko sunt și cu Dumnezeu și cu Mamona? Și cu Minciuna și cu Adevărul?

Și cu comunismul și cu ctitorii Reunirii de mîine?

Adică cei care nu-i răspundeau la telefon acum mai că nu-și dau viața în fața televiziunilor toate de dragul și dorul lui Matcovschi?

…Pentru Matcovschi acum a venit marea ușurare.

Cel, care n-a rîvnit clipa, nici ora plină de favoruri materiale, a mizat pe timpul fără durată.

A ales  ce este mai crunt și mai dureros—Adevărul întreg, care umblă mereu cu capul spart.

A ales să plece la Domnul, înfășurat în culorile drapelului românesc, scăpînd astfel de o scîrbă generală, constituită din ură, invidie, ploconire, minciună, corupție, dezmăț, lașitate, blasfemie, cameleonism și prostie.

A sperat să nu-i vadă lîngă el, la catafalc, pe cei care în timpul vieții sale terestre n-au urcat odată  măcar la etajul 15 să vadă cum o mai duce poetul.

Pe cei, care de dragul PR-ului sunt gata să zboare și pe lună, și pe soare, și pe stelele din zare.

Pe cei, care dacă n-ar fi existat televiziunile pe lume n-ar mai fi plîns în direct deasupra gropii sinonime cu  viitorul lor politic.

Pe cei de-s niște fluturi efemeri și nu cred că de mîine vor iubi și poeții, sau îi vor respecta, cel puțin, sau vor răspunde măcar la apelurile lor telefonice.

Și vor uita de politica lor duplicitară odată și pentru totdeauna!

Și nu vor mai împușca în cerul lui Dumnezeu, precum au făcut-o la sfîrșitul funeraliilor poetului.

Iar jertfa Matcovschi, în ziua făuririi pe nou a visului etern al românilor, pe  altarul Reunirii  va străluci  ca o izbîndă a noastră din veac în vecii!

(Sfîrșit)