Faptul că Dumitru Matcovschi și-a regizat plecarea la Domnul este adevărat.

Hotărîrea de a-i fi înmormîntat trupul în satul de unde a răsărit pe lume și fără mare pompă guvernamentală trebuie aplaudată în picioare, fiindcă așa trebuie să plece marii artiști—-cu smerenie și fără pretexte în plus pentru politicieni de a-și face PR și dintr-o procesiune  strict funerară.

Prin aceasta Matcovschi impune o lecție demnă de urmat, pentru artiști mai ales.

Gestul poetului e unul inimaginabil de frumos, demn de a fi inclus în Cartea Roșie a bunului-simț.

Să amintim cititorilor că și Grigore Vieru a lăsat testament ca să fie înhumat lîngă mama sa, Eudochia,la Pererita, sădindu-și alături  încă din timpul vieții terestre o cruce, pe care și-a inscripționat numele, prenumele, ziua, luna, anul nașterii și epitaful:” Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi”.

Altceva e că rudele au hotărît să nu-i respecte ultima dorință, îngropîndu-l cu mare fast guvernamental la Cimitirul Central.

Nu știu de ce, dar la noi lumea artistică, politică și de afaceri, inclusiv cea mafiotizată  se bate pentru a fi îngropată doar în acest țintirim, de parcă acel loc ți-ar reda imediat Eternitatea.

Să nu uităm că atunci cînd parcă-l uitase Guvernul și Chișinăul cei de la Vadu-Rașcov i-au inaugurat un muzeu și i-au organizat anual un festival internațional de poezie.

Pentru un ctitor al Reunirii asemenea fapte  au însemnat foarte mult.

Mesagerul devotat al dorului basarabean de Țară unică sub soare a fost, în mod clar, un mucenic al scrisului tăios ca o lamă de cuțit, dar și unduitor ca o salcie.

La masa de scris de la etajul 15 Matcovschi  a plîns de scîrba societății, dar și s-a înmiresmat de întrezărirea unui vis.

Care doar vis a rămas…

Neahtiat după case de lux și mașină la scară, acesta și cînd apărea la mitingurile de protest sau la Marile Adunări Naționale tot cu discursul scris înflăcăra sutele de mii de basarabeni adunați să-i audă îndemnul.

Scîrbit de ratările care-au venit peste noi, una după alta, din 1991 și pînă în 2013, poetul-tribun și-a dat seama dintr-odată că poezia și publicistica sa nonconformistă nu mai are trecere nici la sat, nici la Palat.

Matcovschi  s-a trezit peste noapte inutil.

Adică “Actorul a fost trimis în culise”, vorba lui Mihai Cimpoi.

Poet neordinar, unul inconfundabil pentru întreaga literatură română, Matcovschi rămîne ce-a fost: o figură intransigent luptătoare și emblematică pentru mișcarea de eliberare națională din Basarabia.

Deși n-a fost iubit  de politicieni(ei nu știu de dragoste, doar de interese, vorba lui Diakov),Matcovschi, în schimb  a fost adorat  de popor, fiind un adevărat și autentic scriitor al poporului său.

Puterea însă constituită în mare parte din țopîrlani de curte nici  n-avea cum să poarte de grijă prea mult unui scriitor  ce nu se putea conforma legilor nescrise al ei.

Nu putea și nici nu dorea!

Puterea era menită să nu uite doar de piticii culturali, premiați la tot pasul, chiar  înainte de-a fi fost născuți, cu toată opera lor neizvodită pînă azi.

Dar Matcovschi a scris în continuare și  n-a umblat după tinichele, ele au venit pentru el mai tîrziu, dar iubirea poporului nu l-a părăsit niciodată.

Pe un Artist hipersensibil, ce părea că poate  fi rănit cu o floare  și doborît de-o rafală de vînt.

Și, totuși, atît de vertical și  invincibil Artist!

(Va urma)