Aravind Adiga are o capacitate inegalabilă de a spune lucrurilor pe nume. A făcut-o o dată prin „Tigrul alb” – romanul care i-a adus premiul Booker; o mai face o dată prin „Ultimul om din turn”. Primul roman a fost tradus în română la RAO. Al doilea deocamdată nu, deși merită. Căci „adevărurile” Indiei nu sunt atât de diferite de „adevărurile” noastre mioritice.
Miza în scenă are la bază o asociație de locatari dintr-un bloc rămolit (Societatea) care primește o ofertă generoasă din partea unui proiectant al apartamentelor de lux. Oferta, bineînțeles, presupune ca locatarii să-și mute catrafuțele în altă parte în schimbul unei compensații cu mult peste prețul de piață. Cum e și de așteptat, invidia, penuria și avariția oamenilor sunt suficiente motive pentru a determina majoritatea să accepte oferta. („…acest lanț al invidiei care-i leagă pe toți, indicându-le ce anume le lipsește, dar oferindu-le totodată consolarea că raiul e o azvârlitură de băț, în viața vecinului, verigă al aceleiași societăți.”)
Mai multă bătaie de cap cu rebelii pentru care banii nu reprezintă o cauză. Cu ei ce-i de făcut?
Conștient că orice persoană are un preț (chiar dacă acesta nu presupune o valoarea monetară), Proiectantul se angajează să-i corupă și pe ăștea din urmă, căci sunt oameni care vor și oameni care știu să obțină ceea ce vor. El crede că face parte din categoria celor din urmă. El face zgârie nori din sticlă și beton. Unul după altul, butonașele care declanșează reacțiile omenești sunt identificate și apăsate în modul corespunzător. Numai că dacă apeși prea tare, s-ar putea ca reacțiile rezultate să fie volatile, declanșând contra-reacții neașteptate.
Cum ar fi reacția de încăpățânare. Refuzul principial. Omul nu vrea nimic, și ce? Însă lucrurile se complică căci refuzul individului îi va lăsa și pe vecinii săi cu buza umflată. Aici începe mecanismul constrângerii sociale. Că o fi dreptul său garantat de constituție, că n-o fi, societatea are și alți ași în mânecă: șantajul, bârfa, pizma, sabotajul… Dreptul suveran asupra proprietății private versus riturile sociale – cine-i mai tare?
Contractul social parafat de Jean-Jacques Russo e pus la grea încercare. Oricât de multă dreptate ar avea individul, ei oricum îl vor răstigni pe cruce. Forța lor e forța majorității. Aliații lui – poliția, justiția, mass media – se dovedesc a fi forme fără fond într-o țară flămândă și coruptă.
Să fie lupta individului pentru drepturile sale suverane o cauză pierdută? Depinde cum privești. Când principiile sunt puse la încercare, intifada personală capătă un alt sens. Ultmul om din turn înalță altfel de zgârie-nori. Fără sticlă și beton. Invizibili. El stabilește un precedent care va altera riturile sociale. Se pare că afirmarea principiilor și valorilor nu se produce fără sacrificii. În India. Pe tărâmul mioritic. Peste tot.
O carte care spune totul despre societatea în care trăim.