citit.pngBună,
Dragă presă și toți cei care dețin site-uri, scriu cu o mare rugăminte și sper să luați atitudine față de ceea ce voi scrie în continuare.
Acum în țară se desfășoară sesiunea de examinare pentru cei din gimnaziu și liceu, fapt ce știm cu toți și la fel de bine știm că testele apar pe internet. Ministerul Educației a încercat să lupte și a cheltuit multe resurse pentru buna desfășurare a acestei sesiuni, poate nu atât de multe cât ar trebui, dar suficient de mult ca să-i mulțumim pentru acest puțin. E de aplaudat inițiativa, în continuare vom vedea și cât de calitativă a fost.
Știm că copiatul e problemă, chiar dacă elevii asta nu înțeleg, însă nu poți exclude asta într-un an sau doi. Putem face un pas înainte și fi mai solidari față de Ministerul Educației. Haideți să nu-i aducem pe elevi în jertvă  stimulând și mai mult copiatul.
Nu publicați testele și răspunsurile. Eu știu că-i tentant, e trafic, e PR, dar prețul câtorva mii de like-uri și vizualizări sunt elevii. Eu cred că elevii au meritat mai mult.
Da, se va mai copia, dar numărul va scădea drastic, eu cred în asta. Acei puțini care vor încerca s-o facă vor risca și-și vor asuma responsabilitatea.
Sper să vă gândiți, câteva mii de vizualizări nu vă salvează!
Vă mulțumesc anticipat,noiscriem