Xenia Grigorievna s-a născut pe la 1730 într-o familie bună, probabil din mica boierime. S-a măritat pe la vîrsta de douăzeci de ani. Ea şi soţul ei, un capelmaistru imperial pe nume Col. Andrei Teodorovici, s-au bucurat se cîţiva ani de căsnicie laolaltă, trăind îndestulat şi fericiţi, avînd o viaţă lipsită de griji în oraşul-capitală al Rusiei, Sankt Petersburg.
Apoi, într-o noapte, la o beţie, soţul Xeniei, tînăr şi deplin sănătos, a murit pe neaşteptate. întreaga ei lume s-a prăbuşit. Nu numai că fusese lipsită aşa de neaşteptat de iubitul ei soţ, dar exista primejdia ca el să fi murit fără a se căi de păcatele lui. Căci tînăra pereche fusese mai curînd lumeaţă, neîngrijindu-se în chip deosebit de viaţa bisericească, iar el murise fără a fi avut parte de sfintele taine ale Mărturisirii şi Împărtăşaniei.
Spre uimirea prietenilor şi rudelor, Xenia a început a-şi da toate bunurile. Banii şi lucrurile personale le-a dat săracilor, casa a lăsat-o unei prietene apropiate, Paraschiva Antonova.
Rudele au hotărît că, desigur, şi-a ieşit din minţi din pricina şocului pierderii soţului. Ei s-au adresat epitropilor în grija cărora fusese lăsată, spre a cerceta dacă Xenia era în stare să dispună de averea ei în mod conştient. Epitropii au chemat-o şi au aflat-o cu totul întreagă la minte, avînd tot dreptul să facă ce voia cu averea ei.
Apoi Viaţa ei spune: “Dîndu-şi seama că nu poate fi adevărată fericire pe pămînt şi că averile lumeşti sunt doar piedici în calea dobîndirii adevăratei fericiri în Dumnezeu, scăpînd de acele piedici, Xenia a dispărut dintr-o dată din Petersburg vreme de opt ani. Se spune că în aceşti ani a trăit la o sihăstrie, într-o obşte de sfinte nevoitoare, învăţînd despre rugăciune şi viaţa duhovnicească de la un stareţ”.
(more…)