Dati-mi o balta destul de adanca in care sa-mi bag picioarele. Pe malul baltii am sa pun un panou, facut dintr-un carton batut intr-un cui pe un bat de la harlet. Pe carton voi scrie “Scoala moldoveneasca”.
Imi bag picioarele in scoala moldoveneasca. Imi bag picioarele in intreg sistemul de invatamant din Moldova, fie el prescolar, scolar sau universitar. Imi bag picioarele atat de adanc, incat frecventarea scolii nu va mai fi obligatorie pentru copilul meu.
Imi bag picioarele in voi, stimate cadre didactice. Da, da, corect! In voi! Asa cum voi va bagati picioarele in copilul meu si, respectiv, in mine, asa si eu imi bag picioarele in sentimentele voastre. Respect pentru respect.
Simtiti-va jignite, scandalizate, alarmate. Simtiti-va f*** pe la spate. Asa cum eu m-am simtit f***, adanc si fara placere, in ziua in care copilul meu mi-a spus ca doamna invatatoare de dansuri a croit-o cu centura de piele. Sau, de exemplu, cum la concertul de sfarsit de an, m-am simtit f*** pe neprins de veste, fara ca sa fiu intrebata daca am chef sa fiu f*** dupa o zi incarcata de lucru. Dar, cine m-a intrebat? M-ati f***, plesnindu-mi copilul peste frunte de aceea ca a fost unul dintre copiii care nu a intrat pe unde trebuie pe scena. Si doar copilul, naivul de el, a dansat frumos, iar noi am venit cu toata familia, l-am adus chiar si pe bunciul copilului de la tara, ca sa-si vada nepoata, frumoasa, supla ca o trestioara, cum danseaza si cum este prima pe scena la sfarsitul dansului. Dar stiti cand cel mai tare m-am simtit f*** impitriva vointei mele? Cand am venit la copilul meu cu un buchet de trandafiri, sa-l felicit pentru performanta frumoasa, iar el plangea, in puii mei! Plangea, de aceea ca doamna invatatoare nu s-a putut stapani pana ce nu a plesnit-o peste frunte. Pe cinstea mea, as fi luat acel buchet si vi l-as fi introdus exact in locul cu pricina. In locul in care voi pe mine ma f*** zi de zi. Dar copilul nu a vrut sa-mi dea buchetul inapoi. Era buchetul lui. Meritat.
Mie nu-mi pasa de problemele voastre de femei nesatisfacute. De menopauza voastra. De certurile cu sotul. De copiii vostri pe care i-ati crescut asa cum v-a dus capul. Mie imi pasa sa va faceti corect meseria. Iar daca nu sunteti in stare, sa stati acasa. Sau sa lucrati taxatoare in troleibuze.
Eu vreau un copil sanatos. Eu nu vreau un copil paralizat de frica. Zi de zi, trebuie sa-mi reeduc copilul dupa educatia pe care voi va pricepeti atat de bine sa i-o aplicati.
Si inca ceva, dragi cadre didactice. Oamenii inteleg cel mai bine atunci cand cu ei se vorbeste calm. Cine v-a invatat ca tipetele sunt solutia? Si cine va plati despagubiri morale copilului meu in capul caruia s-a creat deja reflexul ca doar prin tipete poti obtine ceva? Dar mie cine imi va plati despagubiri pentru faptul ca seara de seara incerc, lupt, ma zbat sa-l fac sa inteleaga ca tipetele si urletele nu sunt o cale corecta de solutionare a conflictului? Si ca eu nu trebuie sa urlu ca sa ma fac auzita? Sa va dau in judecata? Vreti o calatorie imaginara in Europa, prin statia CEDO?
Iar acum pe sleau. Eu am sa va urmaresc. Am sa ascult ce se intampla la lectii. Am sa filmez cu camera ascunsa. Eu am sa va f*** asa cum voi ma f***. Doar cu o mica diferenta – eu mi-am inceput viata sexuala mai devreme decat ati inceput-o voi si cunosc mai bine practicile care nu duc la satisfactie.
Jihad, dragi cadre didactice.
Nu ne asteptati la ultimul sunet, noi mergem sa ne bagam picioarele in Marea Mediterana.
***
Si pentru a finisa pe o nota poetica, ca doar va place frumosul si poezia, va dedic cateva randuri din Cosbuc. Iar daca aveti putina imaginatie, veti putea usor parafraza versurile:
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!
Filed under: Revolte
