Aș vrea să vă istorisesc o întâmplare care mi-a marcat prezentul și viitorul. Dacă ești plictisit, poți să nu citești, lasă baltă, fă ceva ce crezi mai important.Eram clasa a V-a, elev mai mult sau mai puțin exemplar, nu mă evidențiam din mulțime, nu mi-o doream. Au trecut ani de zile, iar senzația de parcă a fost ieri.
Aveam o profesoară de istorie dmn. Liliana care încerca să ne învețe istoria, era tânără, dar plină de curaj de a ne învăța istorie. În primul semestru am avut media undeva 6 la istorie, cea mai mică în comparație cu alte note de-ale mele. Am fost invitat de directorul adjunct la o discuție în cancelarie, intuiam că urma să-mi vorbească despre nota mea la istorie, însă nu eram sigur. Aveam emoții, mai degrabă mă simțeam incomod, că tocmai și pe directorul adjunct îl preocupă situația mea școlară.
Mi-a zâmbit, și eu m-am salutat, mi-a vorbit despre cât de necomplicat e să știi istoria și despre tot felul de lucruri, iar eu eram în lumea mea și doar mai ziceam „Da” din când în când cu ochii plecați în jos și mâinele la spate de parcă eram un criminal. Mă gândeam - „oare n-o pot face?”, „are dreptate, e posibil”, „trebuie s-o fac în primul rând pentru mine”. Discuția n-a durat mai mult de 5-10 minute - mai degrabă monologul directorului adjunct a durat 5-10 minute. I-am mulțumit și am plecat.
În scurt timp, diriginta mi-a ținut o lecție bună că tocmai și roșisem (poate că era prea tânără pentru a fi profesoară?), a încercat să-mi explice că istoria asta nu e doar date și personalități, istoria asta e o multitudine de evenimente, un proces continuu predeterminat de anumite lucruri. Asta eu am înțeles cu mult mai târziu, la moment înțelesesem că dacă toți zic că pot, înseamnă că voi putea.
Semestrul următor nota mea a crescut la 9 sau cam așa ceva. Iar în anii următori, nota era doar 10. E simplu să faci ceva, trebuie doar SĂ VREI! Să crezi în ceea ce faci!
Morala:Fă ce crezi că-ți iese mai bine, dar nu uita de cei de pe lângă tine!