De la un timp am devenit foarte comoda. De cand cu internetul, dau foarte rar pe la un magazin, asa cum a fost el creat, magazin in viata reala. Online platesc contributiile la stat, online platesc asigurarea medicala, asigurarea la masina, online imi reinoiesc garderoba, online cumpar bilete peste tot (concerte, parcuri de distractie, muzee, castele, avion or ferry), online imi verific balanta bancara, online, totul e in online.

Mai nou, am inceput sa-mi achiziotionez si produse alimentare tot online. Nu radeti de mine ca nu glumesc. Azi ploua continuu, vreme urata, fara chef de iesit la cumparaturi. Si chiar de stomacul ma indeamna la supermarket, eu imi pun in fata leptopul, ca pe tableta nu-mi place sa stau si rasfoiesc paginile cu produse alimentare ale supermarketurilor de la care cumpar de obicei. Ce-mi pofteste inima. Vreau salam, comand salam (nu de ala muzicalo-rozator de ureche, ca pe ala nu-l inghit nici pe moca), vreau pui grill, il primesc fierbinte, vreau paine pe vatra, nici o problema. Livrarea intr-o ora, la fix cat sa apuc sa flamanzesc bine.

S-a terminat cu cozile interminabile. Timpul e scurt si toata lumea cauta sa faca cat mai multe lucruri in acelasi timp, poate din comoditate si graba. Secolul vitezei il traiesc din plin, dar ma oboseste teribil. Cateodata simt ca nu pot tine pasul si atunci ma intorc pentru o scurta vacanta in tara ca sa-mi reincarc bateriile. In tara, acasa, ritmul vietii e muuult mai incet. Ai timp sa respiri, ai timp sa meditezi, ai timp sa privesti cum rasare iarba, cum cresc mugurii, ai timp sa intretii prietenii puternice (cine vrea si poate), ai timp sa iti dai seama cand a aparut primul rid, ai timp sa te duci pe la institutiile statului, or la banca cu diverse treburi si sa revii de doua trei ori pentru ca si cei de lucreaza acolo au timp sa-ti spuna ca "azi n-avem chef sa te servim, revin-o maine"... Sau asa vad eu lucrurile de la distanta.

Aici n-ai timp. In graba trebuie sa iei decizii, in graba treci pe langa oameni fara sa-i observi pentru ca ai telefonul la ureche, in mana o cafea, in cealalta o geanta si intarzii la serviciu unde te asteapta lucrurile pe care n-ai reusit ieri sa le faci si probabil ca nici azi nu vei reusi. In graba iti suni parintii, in graba iti suni prietenii sa le zici la multi ani si asta nu ca ti-ai fi amintit, dar telefonul pe post de agenta iti aminteste asta, mergi la petreceri in graba, mergi in vacante in graba, mergi pe drum in graba.

Cand te asezi in pat, seara, nu ti-e gandul la perna pufoasa in care esti gata sa te scufunzi, ci la cate n-ai reusit sa faci si trebuiau facute de saptamana trecuta, dormi in graba, mananci in graba, respiri in graba...

Si revenind la comoditate, am devenit dependenta de card. Nu mai stiu sa folosesc cash-ul. Ma enerveaza sa-l folosesc. In tara fiind, scoteam din portofel cardul cu gand sa-l folosesc si cei de la casa, fara sa aiba macar bunul-simt sa-mi zica "Ne pare rau, nu se accepta card", cu o moaca posaca, de parca le-as fi mancat pranzul, m-au trimis la capatul lumii (si aici vorbesc de comoditate, pentru ca probabil n-a fost chiar asa departe) sa gasesc bancomat, sa scot bani, sa ma reintorc, sa stau la aceeasi coada interminabila pentru a doua oara si sa plec nervoasa acasa, ca au vrut sa ma fure de niste bani pe care nu-i meritau, produsul scumpindu-se brusc, la casa. Dupa prima patanie, la fiecare iesire din magazin imi numaram banii, dar ma pierdeam in maruntisul care imi facea geanta mai grea.

Am devenit dependenta de timp, de societatea grabita, de card, de online si de cumparaturile on-line. Ma intreb unde o sa ajung in ritmul asta, unde vom ajunge noi toti, ca majoritatea supravetuim in ritmul asta? Spre ce ne indreptam?
Nu mai stim sa ne bucuram de viata reala, caci totul e in online -  cumparaturi, socializare, dragoste, viata personala si tot, din comoditate.

Si pentru ca de la un timp ma roade acest gand, mi-am propus ca de acum sa incerc sa respect cele cateva lucruri pe care mi le-am propus pentru acest an:
- sa nu mai las mesaje de felicitare pe site-urile de socializare prietenilor ci sa-i sun, cel putin;
- sa nu refuz nici o iesire cu prietenii, pe motiv de vreme urata, lene, chef si oboseala;
- sa ies mai des la cumparaturi, decat sa fac acelasi lucru online (chiar daca cumparaturile mele se termina cu dureri de cap, oboseala, nervi si produse inutile (vezi Aventuri la mall si despre cumparaturi si liste);
- sa neglijez cat pot de mult "feisbucu'" si "odnoklassnishii" in favoarea socializarii in viata reala.
Ar mai fi si altele, insa se face lista prea lunga si mi-e frica ca nu reusesc sa ma tin, cel putin, de acestea. Din comoditate.
Comoditatea ne face niste marionete, zic in loc de concluzie, zic si cred.