Câteodată par prea...visător, însă asta nu dăunează realității mele. Un vis e ca o pasăre călătoare, e făcut pentru a zbura, nu pentru a fi prins în colivie. Deci, îl las să zboare, în libertate, până ce zborurile noastre se vor intersecta în același univers spiritual.
.jpg)
Capitolul I
E 4 dimineața. Lumina, deși încă palidă, deja încălzește nisipul auriu de pe plajă. Mă trezesc entuziasmat de ziua care abia se începe, știu că urmează experiențe pe care nu le voi uita nici peste ani. Ea încă dormea. Leneșă și atât de dulce, zâmbea în somn. Nu o deranjez. Doar stau să o privesc câteva clipe. Apoi o sărut atent, o mângâi pe obraz și o las să savureze din vis.
În cealaltă colibă la fel era liniște. Îl văd strecurându-se tiptil pe motanul negru, unica amintire a vieții trecute. Merg încet respirând adânc aerul proaspăt de ocean. Dar totodată îmi aprind o țigară cu aromă de fructe și rămân ceva timp să privesc linia orizontului, acolo unde cerul și oceanul se contopesc în simbioza unui albastru infinit.
Calc apoi nisipul veșnic fierbinte, pașii se pierd în granule aurii, lăsând urme adânci. Câțiva zeci de metri și deja am ajuns la debarcader abia construit. Scândurile umede m-au întâmpinat în așteptarea primei călătorii.
La capătul construcției, legat de stâlpul cioplit dintr-un palmier african, vibra pe valuri un iaht de un alb imaculat. Aud zgomote înăuntru, un alt visător obsedat ca și mine, pregătea deja uneltele pentru pescuitul matinal.
Apa era, ca întotdeauna, străvezie, cu nuanțe de azuriu. Privind, puteai vedea peștișori de diferite culori și mărimi, jucându-se printre coralii milenari. Apele oceanului diferă de celelalte ape. De parcă sunt mai nobile, mai calme, mai primitoare.
Deși locuiam aici de câteva luni, fiecare ieșire în larg era de parcă prima. Nu cred că am fost marinar într-un din viețile anterioare, odată ce nu mă clarific nici cu busola, nici cu stelele.
Cu toate că, noaptea, bolta cerească era complet senină, așa cum în nici un oraș nu vei putea vedea. Milioane de constelații, comete și meteoriți puteai observa cu ochiul liber. Priveliștea e de milioane. Nu poți rupe privirea nici după câteva ore stat sub stele. Iar vara, în sezonul ploilor stelare, cerul era unica ce vedeam nopți în șir.
N-aveam chef de pescuit în acea zi. Mă gândeam la plantațiile de cereale. Oare vor fi pământurile nisipoase prielnice pentru ele? În fine, ne descurcăm cumva și cu fructele. Palmierii de cocos și mango îmbulzeau insula.
Da, acum sunt sigur, în viața anterioară am fost un agricultor. Iar până la asta, la sigur și un poet.
Între timp, iepurașii de lumină jucau pe apele atlanticului. Reflecția razelor parcă te hipnotiza. Cădeam în transă și cu fiecare respirație adâncă mă învăluia o stare de profundă liniște și împlinire.
Tot nu puteam conștientiza faptul că am ajuns aici. În sfârșit. Visele împlinite. Și habar n-aveți cât e de fantastic să știi că ai obținut exact ceea ce-ți doreai, ba chiar mai mult. Nu cred celor ce zic că un vis odată realizat își pierde importanța. Chiar?! Oare va pierde vreodată valoarea sa dragostea? Sau fericirea, sau pacea și împlinirea spirituală? Nu. Nu. Și iarăși nu.
Tot ce trăim are un scop bine definit. Visele noastre, ideile, ”coincidențele”, toate ghidează spre adevăratul ”Eu”, unul împlinit, evoluat, fericit și în fine...autentic.
Cât de feroce pare realitatea când ne lovim de ea și cât de naivă pare atunci când îi demonstrăm că, de fapt, e doar un instrument prin care ne împlinim visele.
Pierdut în gânduri, am uitat complet de pescuit. Totuși nu-s pescar adevărat. Îmi aprind țigară și savurez din inspirație. Câteva clipe...și urmează un somn dulce de câteva ore.
M-am trezit deja la debarcader. Ajunși acasă, prima ce urmează e incursiunea până la izvor. Asta numesc eu rutină:) Până fetele pregătesc dejunul tropical din fructe, moluște și câteva cocktail-uri, noi mergem în doi să umplem rezervele cu apă.
Izvorul e în partea cealaltă a insulei, sub poalele unui vulcan stins. Deci, un volkswagen hippy van e cea mai bună modalitate de a ajunge la destinație în maxim două ore.
P.S.
vreau să știu, într-un comentariu, dacă ți-a plăcut acest articol și dacă merită o continuare:) Mulțumesc!