Olympic day in Moldova

Aşa a fost Ziua şi Cursa Olimpică 2013 din Piaţa Marii Adunări Naţionale, văzută cu ochii mei, pe 25 mai.

Spre deosebire de televiziuni şi alte media, eu n-a terbuit să văd cum Andrei Porubin striga în microfon “Iar acum, haideţi să-l aplaudăm pe Vlad Filat!”, asta deşi pe aceiaşi scenă şi în aceiaşi echipă era şi Premierul desemnat Iurie Leancă.

La fel, nu m-am complicat că observ cum echipa Olimpicilor, care a luat locul I la simulatorul de canotaj, a oferit locul echipei Politicienilor, iar ăştia din urmă – echipei Artiştilor, ca într-un final ultimii doi clasaţi (Artiştii şi Jurnaliştii) să devină primii.

În schimb am văzut o participare chiar numeroasă (peste zece mii, conform organizatorilor) şi mulţi “entuziaşti” (conform vîrstei), ceea ce-i foarte şi foarte bine.

25052013680

25052013681

25052013683

25052013676

25052013692

Iar ăsta este un video cu Cursa propriu-zisă. Undeva pe la minutul ¶, 3.14 adică, în cadru apare şi prezentatoarea TV, Nata Albot.

Şi-ntr-un final, “oi, oi, oi”! Aşa se întîmplă cînd Pasha Parfeny se apucă să interpreteze “Danza Kuduro”, “Ai se eu te pego”, “Gangnam Style” şi încă “De ce plîng chitarele”.

Iar cum surcica nu sare departe de trunchi, Aliona Moon a interpretat “Price Tag” (Jessie J) şi chiar “Euphoria”. În schimb, atunci cînd a ajuns la “O mie”, negativul i-a dat bătăi de cap preţ de vreo trei minute. :)

Uite-aşa a fost Ziua Olimpică pentru mine. Eu n-am mers la TEDx, ca să văd minţi sănătoase în tot aşa corpuri.



Sursa
2013-05-26 00:01:27



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:13:00EMIL CONSTANTINESCU FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU SCRIITORII —» Leo Butnaru
18:29:48Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
03:27:00ORAȘUL GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ PE... DON / Jurnal 19.IX.2015 —» Leo Butnaru
22:24:54Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
12:21:50Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
10:46:00MARE-MIC FOTBAL: BRAZILIA – GERMANIA 1-7! Jurnal / 9.VII.2014 —» Leo Butnaru
17:22:37Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:03:41Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
10:56:00Cum ne salvăm în caz de incendiu – sfaturi esențiale pentru toate situațiile —» Eleonora Lisnic în versuri
09:39:00Energocom a semnat un contract pe 3 ani cu OMV Petrom pentru livrarea de gaze naturale din Marea Neagră —» Eleonora Lisnic în versuri
05:33:00DIN POEMELE RECENTE —» Leo Butnaru
18:41:09Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:59:33Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
13:45:40Din loc, de pe loc, în loc de – câte fețe are cuvântul „loc”? (2) —» Moldova Creștină
12:10:54Premieră: spumant Orange —» Fine Wine
09:29:00ȘEICUL ȘI SÂNGELE SEMIT. SAU INVERS, SĂ NU SE SUPERE NIMENI —» Leo Butnaru
22:27:30Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
20:26:57Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:52:41Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:50:36Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
05:36:59Start admitere in clasa a 5-a, anul de studii 2025 -2026 —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
05:33:36Start admitere in clasa V-a, anul de studii 2025-2026 —» Centrul Comunitar Instruire, Acces Informaţie Călăraşi
05:22:00LA PLECAREA LUI VLADIMIR BEȘLEAGĂ —» Leo Butnaru
23:58:50Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:27:23©️ Smerenia unui om mare —» Licurici de suflet