Pulbermax's Blog

Vom avea o confruntare geopolitică acerbă deoarece Moscova pune miza pe candidatul său în persoana socialistului Igor Dodon, iar electoratul pro-european pe candidatul Maia Sandu.

Democrația vulnerabilă vs „acțiunile hibrid” ale FR

Deși aparent, pe parcursul ultimilor 25 de ani de existență Republica Moldova nu a intrat în zona unor confruntări geopolitice acute, momentan acest stat cu o populație mai mică de 4 milioane de cetățeni și cu o economie destul de firavă, pare să se afle pe agenda intereselor principalilor actori internaționali.

În prezent, atenția sporită a acestora este dictată de turul doi al scrutinului electoral pentru funcția de Președinte a Republicii Moldova, care va avea loc pe 13 noiembrie 2016. Experții indică, că participarea la urne va fi dictată nu atât de programele sociale, economice etc., aflate pe agenda concurenților electorali, ci de viziunile lor geopolitice. Analogic alegerilor parlamentare din 2014, vom avea o confruntare geopolitică acerbă deoarece Moscova pune miza pe candidatul său în persoana socialistului Igor Dodon, iar electoratul pro-european pe candidatul Maia Sandu.

Deși de această dată Federația Rusă mimează deschis o indiferență totală, totuși interesul ascuns față de electorala din această țară este foarte mare. După 2009, când la conducerea Moldovei au venit forțe ce au declarat un vector pro-european de dezvoltare, Kremlinul a recunoscut o înfrângere dureroasă la capitolul influențării proceselor politice și preferințelor sale externe. La acest capitol frustrările Kremlinului și gelozia față de Occident au fost evidente prin imposibilitatea de a atrage în propriile proiecte integraționiste Republica Moldova, în speță pe zona Uniunii Euroasiatice. Impotența Moscovei a fost evidentă, chiar și în condițiile care, în ultimii ani, a aplicat mai multe măsuri de constrângere economică și deținerii unui control politico-administrativ, și chiar militar, în regiuni ale Moldovei precum Găgăuzia și Transnistria.

Conștienți de aceste realități incomode pentru interesele sale geopolitice în regiune, mai cu seamă dictate și de situația din Ucraina, strategii de la Kremlin au inițiat începând cu 2013 mai multe proiecte hibrid și acțiuni „soft power” de recăpătare a controlului asupra situației din Republica Moldova.

De remarcat, că acțiunile celor de la Kremlin în raport cu Moldova nu se deosebesc de alte proiecte aplicate în spațiul ex-sovietic, Țările Baltice, unele țări din Balcani, dar și UE. De cele mai multe ori miza este pusă pe promovarea proiectelor și liderilor politici loiali din aceste state, susținerea unor companii agresive de manipulare și propagandă. Cel mai bizar este că, în timp ce Administrația Putin a impus în Rusia restricții de ordin mediatic, politic și social pentru cei care exprimă nemulțumiri față de regimul de la Kremlin, totuși, diverse proiecte hibrid ale Rusiei nu întâmpină rezistență și se bucură de o imunitate feroce în state aflate în tranziție sau cu democrații dezvoltate. „Laboratoarele” hibrid ale Kremlinului

Un rol important de coordonare al proiectelor hibrid în spațiul ex-sovietic și, în speță – Republica Moldova, revine unei subdiviziuni a Administrației Putin, cunoscută mai mult sau mai puțin publicului larg. Este vorba de Direcția relații inter-regionale și culturale cu străinătatea – DRICS (în rusă: Управление по межрегиональным и культурным связям с зарубежными странами), condusă de Vladimir CHERNOV.

Surse de la Kremlin confirmă, că anume această Direcție cu o denumire foarte inofensivă este una din verigele cheie ale Administrației Putin în luarea și realizarea strategiilor de politică externă în spațiile de interes rusesc.

Direcția a fost fondată la 22 martie 2005 (după „Revoluția Orange” din Ucraina), menită să devină un think-tank pentru reprimarea eventualilor „revoluții colorate” împotriva regimului Putin.

Însă, în scurt timp structura s-a reprofilat pe unele acțiuni ofensive decât defensive – axate pe promovarea intereselor FR în spațiul Comunității Statelor Independente. De cele mai multe ori acestea vizează elaborarea, susținerea și dirijarea unor proiecte sociale și politice, care abil se camuflează sub niște principii și valori democratice.

Regulamentul de activitate a fost aprobat prin decretul Președintelui FR nr. 1848 din 25.12.2008.

Obiectivele oficiale:

elaborarea și realizarea proiectelor în domeniul cultural și relațiilor internaționale, în scopul ajutorării Președintelui FR în realizarea strategiilor de politică externă; asigurarea informativ-analitică a Președintelui FR și șefului Administrației Președintelui FR pe probleme de competență; analiza informațiilor social-economice și politice, de competență; participă la discuțiile privind desemnarea și numirea ambasadorilor în statele CSI.

Șeful DRICS este vicepreședinte al Comisiei interdepartamentale pe problemele CSI din cadrul Consiliului de Securitate al FR. Rolul DRICS a căpătat o plus valoare în Administrația Putin după preluarea conducerii Administrației Președintelui  FR de către Serghei Ivanov și desemnarea lui Vladimir Chernov în calitate de șef. Structura practic a devenit un serviciu special hibrid, o amprentă având activitatea comună din perioada sovietică a lui Ivanov și Chernov în cadrul rezidențelor de peste hotare a KGB URSS din Helsinki și Londra.

De menționat că, fostul șef al DRICS, Sergey Vinokurov, a fost demis la 28 aprilie 2012 pentru eșecurile comise în alegerile din Transnistria în 2011 și Osetia de Sud  în 2012, fiind în funcție de prim-adjunct al directorului SVR, în grad de general-colonel.

În prezent Vladimir Chernov are doi adjuncți: Sergey Chebotariov – coordonator al proiectelor pe spațiu Caucazul de Nord, Georgia, Asia Mijlocie și Igori Maslov – responsabil de analiza și coordonarea proceselor hibrid pe Țările Baltice, Republica Moldova, etc. Plus la toate, în aparatul său activează mai multe unități formate din experți în diverse domenii de analiză politică și propagandă, specialiști în tehnologii electorale și chiar ofițeri sub acoperire a serviciilor speciale ruse.

„Proiectul Igor Dodon” – coordonat de Vladimir Chernov

Deși în cadrul Administrației Putin, persoana lui Igor Dodon nu este cea mai apreciată, comparativ cu colegii săi de partid, deputații din Parlamentul Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi și Andrei Neguță, totuși Kremlinul pune accentul anume pe Dodon în scrutinul din această toamnă. Alegerea lui Dodon a rezultat mai mult din lipsa de alternativă, ca imagine, discurs și vârstă pe palierul politic pro-rus din Moldova, dar și a faptului, că favoriții Kremlinului, Zinaida Greceanîi și Andrei Neguță, se bucură de un rating mai scăzut în mediul electoratului moldovenesc.

La nivel de fracțiune a socialiștilor moldoveni se discută, că desemnarea în calitate de lider al Partidului Socialiștilor, dar și de candidat la prezidențiale anume a lui Igor Dodon a fost luată încă în 2011 la nivelul lui Vladimir Putin și asta la recomandarea directă a experților din cadrul Direcției relații inter-regionale și culturale cu străinătatea. Decizia a fost luată în pofida opiniei că Dodon poate fi controlat și șantajabil de oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Tot în 2011 Moscova a dat aviz pozitiv „ruperii rândurilor” sub egida lui Dodon și Greceanîi a fracțiunii Partidului Comuniștilor și înființarea Partidului Socialiștilor. Proiectul și-a testat capacitățile în alegerile parlamentare din 2014, când cu suportul propagandistic și financiar din Federația Rusă, echipa Greceanîi-Dodon a obținut 24 de mandate de deputați, formând ce-a mai numeroasă fracțiune de opoziție din Legislativul de la Chișinău.

Pe fundalul crizei economice și scandalurilor de corupție în care au fost implicați liderii pro-europeni de la Chișinău în ultimii ani, socialiștii au crescut în rating, fapt care a impulsionat și mai mult interesul Kremlinului în promovarea acestui hibrid politic.

Cu mult înainte de lansarea campaniei electorale pentru prezidențialele din Moldova, martie-aprilie 2016, centrul responsabil de Moldova din cadrul Direcției relații inter-regionale și culturale cu străinătatea a elaborat strategiile și tacticile de promovare a candidatului Dodon. Aici au fost incluse atât resurse de ordin uman, administrativ și propagandistic, cât și de ordin financiar.

Printre instrumentele implicate pe această zonă se numără așa instituții ca Rossotrudnechestvo; Rossmolodioji; Serviciul Federal de Migrație al FR; Patriarhia Rusă; posturi TV rusești ca Russia Today; RTR; NTV; clubul „Izborg”; Centrul rus de Cultură și Știință de la Chișinău, etc.

Recent opinia publică din Republica Moldova a fost bulversată de o investigație jurnalistică a portalului www.rise.md , unde cu lux de amănunte se descrie modul de finanțare a campaniei electorale a lui Igor Dodon din Federația Rusă, utilizând companii off-shore din Bahamas.

La 4 noiembrie curent, Igor Dodon a plecat de urgență la Moscova, unde a petrecut o întrevedere cu experți din Direcția condusă de Vladimir Chernov. Liderul socialiștilor a adus la cunoștința acestora, că în turul doi al alegerilor din 13 noiembrie, el poate pierde în fața candidatului pro-occidental Maia Sandu, dacă Kremlinul nu va face presiune asupra liderilor partidelor pro-ruse de la Chișinău să-l susțină. În special Dodon a insistat pe lângă factorii de decizie de la Kremlin să fie făcute presiuni asupra lui Renato Usatîi (liderul partidului pro-rus „Partidul Nostru”), primarul orașului Bălți, declarat recent în căutare internațională de autoritățile de la Chișinău. Candidatul partidului condus de acesta, Dmitrii Ciubașenco a luat în primul tur 6% din voturi. Prin urmare Igor Dodon mizează pe electoratul acestora.

O altă miză a lui Dodon pentru creșterea procentajului său electoral sunt deținătorii de cetățenie moldovenească din regiunea separatistă Transnistria. Moscova încă din turul I al scrutinului a trasat sarcini liderilor de la Tiraspol să mobilizeze cel puțin 60 mii de votanți din stânga Nistrului care să voteze pentru Igor Dodon. Obiectivul implicării acestei categorii de alegători a predominat ordinea de zi a unei înțelegeri secrete dintre Igor Dodon și liderul pretinsei „republici nistrene” Evgheni Șevciuk. La recomandarea staffului de la Moscova, Dodon și-a desemnat chiar și un reprezentant responsabil de cooperare cu separatiștii de la Tiraspol, în persoana lui Andrei Neguță. La rândul său, Șevciuk l-a împuternicit pe liderul comuniștilor transnistreni Oleg Horjan să reprezinte interesele lui Dodon în regiune.

Rolul acestora este de a coordona agitația pentru turul doi în stânga Nistrului și organizarea participării contra plată la urne a electoratului transnistrean – fenomen care anterior era respins de regimul Șevciuk.

Statistica scrutinului din 30 octombrie 2016 demonstrează că numărul transnistrenilor care au participat la urne a fost foarte mare comparativ cu alegerile parlamentare din 2014 din Moldova.

Un rol de implicare în impulsionarea proceselor electorale la nivelul politicienilor de stânga de la Chișinău și Tiraspol, revine deputatului Dumei de Stat a FR, Kazbec Taisaev. La indicația Kremlinului acesta, împreună cu un grup de deputați ruși, a fost prezent într-o misiune specială pe 30 octombrie în Republica Moldova. În ultimii ani Taisaev și-a făcut faima de emisar cu influență a Administrației Putin pe zona regiunilor separatiste și ca un „revizor” al proiectelor hibrid din spațiul ex-sovietic.

Epilog

În prezent rapoartele prezentate săptămânal de Vladimir Chernov lui Vladimir Putin îl apreciază pe Igor Dodon drept candidatul cu șansele cele mai mari la Președenția Moldovei în turul doi a alegerilor din 13 noiembrie 2016. Din acest considerent unele voci declară, că Kremlinul pune mari speranțe anume pe acest candidat pentru a-și recăpăta și reabilita pozițiile în Moldova. Printre obiectivele pe care le vor trasa lui Dodon ar figura blocarea vectorului de integrare în Uniunea Europeană, federalizarea Republicii Moldova, legalizarea trupelor militare rusești în regiunea transnistreană și declanșarea unor politici externe anti-occidentale.

Nu în ultimul rând, Moscova va utiliza Moldova și ca platformă a Președintelui moldovean în scopul de ofensivă politică și diplomatică împotriva Ucrainei. Igor Dodon deja a deranjat Kievul prin declarații ce recunosc Crimeea drept teritoriu al Federației Ruse.

Pentru a nu provoca panică în rândul populației Republicii Moldova, Rusia va acoperi aceste acțiuni din umbră cu promisiuni de reducere a prețului la gazul rusesc, deschiderea pieții pentru produsele agricole moldovenești și scoaterea barierelor migraționale pentru cetățenii moldoveni aflați la muncă în Federația Rusă.

Republica Moldova intră de astăzi într-un gol constituțional când, pe de o parte, mandatul de patru ani al președintelui Nicolae Timofti, ales de Parlament pe 16 martie și validat de Curtea Constituțională la 23 martie 2012, expiră, iar de cealaltă parte, în lumina deciziei aceleași Curți Constituționale din 4 martie curent, legislația repusă în vigoare nu prevede un termen exact în care trebuie ales președintele

Astfel, stabilirea datei alegerilor prezidențiale rămâne la discreția celor care, potrivit tuturor sondajelor de opinie, și-au erodat totalmente creditul de încredere acordat prin alegerile din 30 noiembrie 2014. Dar să le luăm pe rând.

La 16 martie 2012, în temeiul articolului 78 al Constituției, președintele de atunci al Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae Timofti este ales cu votul a 58 de deputați ai Alianței pentru Integrare Europeană – 2 (compusă din PL, PLDM și PDM), trei deputați ai „grupului Dodon” (Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Veronica Abramciuc – rupți de la PCRM), dar și neafiliatul Mihai Godea (rupt de la PLDM) în funcția de președinte „de compromis” al Republicii Moldova.

La 23 martie 2012, în temeiul articolului 79 al Constituției, Curtea Constituțională a validat alegerea șefului statului de către Parlament, iar Nicolae Timofti a depus jurământul de „credință Patriei”.

Potrivit articolului 80 al Legii Supreme „(1) Mandatul Preşedintelui Republicii Moldova durează 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului”, iar „(2) Preşedintele Republicii Moldova îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de către Preşedintele nou ales”.

Logica simplă spune că patru ani de la data depunerii jurământului de către Nicolae Timofti expiră astăzi, 23 martie. Iar șirul se întrerupe aici pentru că nu există un „președinte nou ales”.

Pasul unu

La 4 martie 2016 Curtea Constituțională a repus atât prevederile de până la 5 iulie 2000 ale articolelor 78 (Alegerea președintelui – cu excepția alineatului (2)) și 89 (Suspendarea din funcție) ale Constituției, cât și a revigorat prevederile Codului Electoral de până la 21 septembrie 2000.

În speță, acesta prevedea (Articolul 98 „Stabilirea datei alegerilor”):

Alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova se stabilesc prin hotărâre a Parlamentului pentru prima duminică a perioadei de 45 de zile anterioare expirării mandatului președintelui în exercițiu sau, în caz de vacanță a funcției de Președinte al Republicii Moldova (în cazul demisiei, demiterii, imposibilității definitive de executare a atribuțiilor sau decesului), în termen de 3 luni din ziua în care a intervenit vacanța. Parlamentul stabilește data alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova cu cel puțin 3 luni înainte de ziua primului tur de scrutin.

În condițiile în care decizia CC din 4 martie curent a fost una luată în interiorul acestui termen de „cel puțin 3 luni înainte de ziua primului tur de scrutin”, cât și a celor „45 de zile anterioare expirării mandatului președintelui în exercițiu” – mecanismul nu putea fi pus în aplicare. Mai ales că, tot atunci Curtea a statuat că „Efectele prezentei hotărâri nu se extind asupra mandatului Președintelui Republicii Moldova în exercițiu; Preşedintele Republicii Moldova, ales prin votul Parlamentului exprimat la 16 martie 2012 rămâne în funcţie până la expirarea mandatului pentru care a fost ales”.

Nicolae Timofti a fost ales pe un termen de 4 ani, calculați din 23 martie 2012 când i-a fost validat mandatul, prin urmare, începând cu ziua de astăzi sunt declanșate prevederile articolului 90 al Constituției „Vacanța funcției”:

Vacanța funcției de Președinte al Republicii Moldova intervine în caz de expirare a mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor sau de deces. Cererea de demisie a Președintelui Republicii Moldova este prezentată Parlamentului, care se pronunță asupra ei. Imposibilitatea exercitării atribuțiilor mai mult de 60 de zile de către Președintele Republicii Moldova este confirmată de Curtea Constituțională în termen de 30 zile de la sesizare. În termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanța funcției de Președinte al Republicii Moldova, se vor organiza, în conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Președinte.

Prin urmare, tot azi ar trebui activizate și prevederile articolului 91 din Legea Supremă „Interimatul funcției”: „Dacă funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Preşedintele este demis ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru”.

Pasul doi

Prevăzând acest lucru, la data de 15 martie curent, președintele Nicolae Timofti a solicitat Curții Constituționale să explice când îi expiră mandatul ținând cont de prevederile Hotărârii CC din 4 martie, dar și dacă există temei pentru asigurarea interimatului funcţiei în conformitate cu articolul 91 din Constituție, în legătură cu expirarea a patru ani de la depunerea jurământului.

În răspunsul oferit de Curte o zi mai târziu, pe 16 martie curent, aceasta a reținut că „prevederile în cauză au fost interpretate anterior de către Curtea Constituţională”. Astfel, printr-o hotărâre din 14 decembrie 2000, Curtea a reținut că, „în cazul apariţiei vacanţei funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova (art.90 alin.(1) din Constituţie) în legătură cu expirarea duratei mandatului (art. 80 alin. (1) din Constituţie), Preşedintele Republicii Moldova îşi exercită mandatul, potrivit art.80 alin.(2) din Constituţie, până la depunerea jurământului de către preşedintele nou-ales”.

De asemenea, prin aceiași hotărâre, Curtea a menționat că interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova, survine doar în caz de vacanţă a funcţiei în urma „demisiei sau demiterii preşedintelui, a imposibilității temporare sau definitive de a-şi exercita atribuţiile sau a decesului și se asigură în conformitate cu art.91 din Constituţie (în ordine, de preşedintele Parlamentului sau de primul-ministru)”.

„Mai mult, cele statuate de Curtea Constituţională prin hotărârea din 14 decembrie 2000 sunt reiterate și în hotărârea CC din 4 martie 2016 în care a subliniat că „efectele acesteia nu se extind asupra preşedintelui Republicii Moldova, ales prin votul Parlamentului exprimat la 16 martie 2012”. Astfel, Nicolae Timofti rămâne în funcţie până la expirarea mandatului pentru care a fost ales, astfel cum prevăd dispozițiile articolului 80 alineatul (2) din Constituție, şi anume „până la depunerea jurământului de către preşedintele nou-ales””, se mai menționează în răspunsul CC din 16 martie 2016 către președintele Nicolae Timofti.

Revenind la aceeași decizie a Înaltei Curți din 4 martie 2016, unica referire la vreun „termen” este că „Parlamentul va adopta neîntârziat legislația privind alegerea Președintelui prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”. Dar de atunci, Parlamentul s-a întrunit în ședințe de patru ori, deci, „neîntârziatul” așteaptă, fiind la fel de relativ precum și termenul „rezonabil” instituționalizat acum câțiva ani.

Respectiv, rămâne la discreția Parlamentului să decidă ziua când „va adopta neîntârziat legislația privind alegerea Președintelui prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”. Mai exact la discreția „majorității absolute” a Legislativului, încrederea în liderii și membrii cărora se încadrează în marjele de eroare ale tuturor sondajelor din ultima vreme.

Din discuțiile pe care le-am avut la acest subiect cu președintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, dar și cu șeful Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Ion Păduraru, ambii au făcut trimitere la aceeași „bună-intenție” a Legislativului.

Pasul trei

Prin urmare, unicul care ar putea grăbi acest proces, stabilind niște termeni clari, de cel mult două luni până la alegerea președintelui, este actualul președinte Nicolae Timofti. Acesta poate recurge la prevederile articolului 90 din Constituție, dându-și demisia, iar în limitele aceluiași articol din Legea Supremă „(4) În termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, se vor organiza, în conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Preşedinte”.

Unicul risc pentru șeful statului este să fie acuzat că prin această decizie face „jocul lui Plahotniuc”. Asta reieșind din faptul că interimatul funcției va reveni fie preşedintelui democrat al Parlamentului, Andrian Candu, fie premierului democrat, Pavel Filip, în ordinea stabilită de articolul 91 al Constituției.

Ce-i drept, rămânerea lui Nicolae Timofti în funcție „până la depunerea jurământului de către preşedintele nou-ales”, tot „jocul lui Plahotniuc” este.

Iată așa un „zugzwang” politic! Președintele Federației de Șah a Republicii Moldova ar trebui să înțeleagă ce am în vedere.

PS: Într-un articol scris în limba rusă de colega mea Maria Levcenco despre Vlad Plahotniuc, una dintre sursele acesteia a spus că „Plahotniuc poate pierde o bătălie, dar oricum va câștiga războiul”. Dacă v-ați întrebat vreodată de ce Plahotniuc a cedat atât de ușor în fața președintelui Timofti atunci când acesta a refuzat înaintarea sa spre funcția de premier, decizia Curții Constituționale din 4 martie oferă un răspuns mai mult decât explicit.

Fostul preşedinte al Consiliului de Administrare al Băncii de Economii Ilan Shor a fost plasat în arest la domiciliu avînd statut de învinuit în dosarul furtului miliardului de la BEM, Banca Socială şi Unibank.

După ce tot ni s-a tot insuflat că raportul Kroll are răspunsurile la mai toate întrebările care ne frămîntă, am ajuns să vedem că, de fapt, nimic nou sub soare, iar instituţiile statului (prin urmare, şi politicienii care le controlează) ştiu chiar mai multe decît au reuşit să scoată cei de la Kroll.

Păcat că cei care au raportat săptămîna trecută în Parlament, n-au spus şi de ce a trebuit să cheltuim tocmai 350 de mii de euro (sumă ridicolă pe lîngă miliardul furat, dar totuşi) pentru a afla ceea ce, de fapt, ştiam.

Se pare însă că soarta omului de afaceri a fost decisă anume aşa şi s-a întîmplat asta la Palatul „Global Business Center”:

PS: Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Orice asociere cu nume sau persoane reale, contează.

PPS: Nu mă-ndoiesc că persoanele de încredere a lui Shor vor colecta cele 1300 de semnături necesare penrtu depunerea actelor de înregistrare a omului de afaceri în calitate de candidat independent la funcţia de primar al oraşului Orhei. 100-200 de lei (poate mai mult) încă nimănui nu i-au încurcat în buzunar.

În funcţie de înregistrarea sau neînregistrarea lui Shor în cursa electorală, vom afla ce planuri are Alianţa minoritară FLT-PLH faţă de fostul lor companion.

Alegerile s-au încheiat, iar atît timp cît nu avem unele rezultate cel puțin preliminare, avem frîu liber de a ne da în unele presupuneri privind rezultatul acestora.

Deci, vă propun opinia mea privin rezultatele alegerilor, dar și unele posibile evoluții post-electorale.

În aceste alegeri, „stînga” a fost mult mai motivată de a vota decît „dreapta”. Se observă făcînd o comparație între rîndurile formate la Moscova (cu siguranță stimulate financiar) și cele de la Roma, de exemplu. Pro-europenii au votat acum patru ani pro-europeni, iar rezultatul nu a fost tocmai pe măsură. Bazat pe asta, pro-rușii au șansa de a revanșa.

E deja clar că „stînga” în raport cu „dreapta” o să crească. Totodată, prestația comuniștilor, dar și structura electoratului lor, nu le permite să-și extindă prea mult electoratul. Respectiv, unicul mare cîștigător al acestui scrutin este, din păcate (părerea mea), Partidul Socialiștilor condus de Igor Dodon.

Totodată, mă aștept la o creștere masivă a celor care au decis să-și invalideze buletinele de vot ca formă de protest față de condițiile în care s-a desfășurat acest scrutin. Dacă la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010, doar 0,68% din buletine au fost declarate invalide, atunci la acest scrutin, după îndemnul lui Renato Usatîi, buletinele invalide vor crește pînă peste, mă aștept eu, 2% din voturile acordate.

Rata de participare – zic eu 60-61%, cam 2 la sută sub prezența atestată acum patru ani.

Rezultatul la care mă aștept este:

PL – 14, în creștere de două mandate comparativ cu 2010. Liberalii, care nu au participat în ultima coaliție de guvernare, dar și în lipsa unei alternative viabile pe „dreapta” pro-europeană, sînt în creștere. Nu trebuie să uităm însă că tot ei au pierdut în aprilie 2013 un grup de 7 deputați care nu se vor regăsi în viitorul Palrament.

PDM – 18, în creștere cu trei mandate. Campania electorală desfășurată în toată țara, dar și poziția pe centru-stînga, moderat pro-europeană, le oferă posibilitatea să jongleze. Trebuie să ne așteptăm la o mică creștere a democraților, nu însă prea mare.

PLDM – 28, în scădere cu 4 mandate. Criza de imagine declanșată de căderea Guvernului Filat-2, demis pentru suspiciuni de corupție – a lovit dur în liberal-democrați. Tot aici se adaugă campania anti-Filat desfășurată de Renato Usatîi. Faptul că Filat nu a fost capabil să cedeze întîietatatea în lista candidaților la funcția de deputat premierului Iurie Leancă, la fel se va reflecta asupra votului. Șirul poate continua.

PCRM – 29, în mare scădere, 13 mandate comparativ cu alegerile din 28 noiembrie 2010 sau 7 dacă-i excludem pe Mișin, Dodon, Greceanîi, Ceban, Babenco, Abramciuc, Sîrbu. Nu trebuie să uităm că an de an, electoratul PCRM se reduce în mod natural. În al doilea rînd, electoratul PSRM, tot de la comuniști se trage. „Talibanii” și „Antifa” – tot aici se includ.

PSRM – 12, triplarea mandatelor, comparativ cu cei patru care au fost în PSRM, după atunci când au părăsit fracțiunea PCRM. Poziționarea pro-rusă definită, întrevederile, susținerea și promisiunile date de cele mai înalte figuri politice ale Kremlinului, efectul deocamdată prea puțin simțit după semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană – toate astea nu fac altceva decît să crească popularitatea socialiștilor.

Fluctuațiile pot fi minore, dar decisive.

Asta deoarece, anume aceste fluctuații de un mandat față de ceea ce am scris eu, vor decide dacă „Alianța pentru Integrare Europeană” – PL, PLDM, PDM – vor avea majoritatea constituțională de 61 de mandate sau nu.

Deocamdată nu mă încumăt să spun care din aceste două variante (sub sau peste 61 de mandate pentru „AIE”) e cea mai bună. Cert este că în cazul „sub 60 de mandate”, nu fără de condiționări, PL, PLDM și PDM vor forma cu siguranță o Alianță post-electorală pentru a guverna cel puțin pînă pe 16 martie 2016 cînd Parlamentul va trebui să realeagă președintele țării.

În cazul în care „AIE-3” va avea peste 61 de mandate, poate să înceapă gîlceava privind impunerea președintelui Timofti să-și dea demisia „de onoare”, precum și tratativele pentru alegerea unui membru al acestei Alianțe – Filat sau Lupu – în funcția de președinte, cu păstrarea structurii: speaker – PL (Ghimpu), premier – PLDM (nu Filat) sau PDM (Candu?), președinte – PLDM (Filat) sau PD (Lupu).

Dacă am să nu dreptate, vom afla în scurt timp. Răbdare!

PS: Dacă totuși se va adeveri că am dreptate, stimați prieteni, spuneți-mi vă rog ce s-a schimbat în raportul „dreapta”-„stînga”, „pro-est”-„pro-vest”? Oricum ați votat geopolitic, nu?!

„Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm” (Mark Twain)

Stimaţi prieteni, în lumina tuturor evenimentelor politice din ultimul timp, am decis să boicotez acest aşa-zis (da, ca la transnistreni) scrutin electoral. E modalitatea la care recurg în calitate de protest pentru acţiunile, vădit politice, ale Comisiei Electorale Centrale, Curţii de Apel Chişinău, Curţii Supreme de Justiţie, partide de guvernare, lideri etc., privind eliminarea unui concurent electoral din alegerile parlamentare de astăzi. Supremaţia legii, valori europene, liberalism, şanse egale pentru toţi, dreptul de a alege şi de a fi ales etc. – toate astea – au dispărut odată ce s-a tras apa în veceul unui sediu de partid.

Nu vă îndemn să faceţi la fel. Faceţi ce vreţi. Important pentru mine este să înţelegeţi eactr cum stau lucrurile şi să aveţi o alegere, nu vot, asumată. Iar pentru că ştiu că nu toţi înţeleg ce depinde de participarea/neparticiparea sa la aceste alegeri, vin cu unele lămuriri.

1. Neprezentarea la urnele electorale.

Această decizie nu modifică în niciun fel compoziţia Parlamentului compus după 30 noiembrie. Decizia de a nu vota va influenţa doar rata de participare la alegeri.

La alegerile din 28 noiembrie 2010 ea a fost de 63,37%, pe 29 iulie 2009 – 58,77%, pe 5 aprilie 2009 – 57,55%.

Dacă nu ai o opţiune clară de vot, dacă nu ai încredere în niciun concurent electoral, nu merge la alegeri doar pentru că ai auzit la televizor că „fiecare vot contează”. Votul tău contează în proporţie de 0,000028% pentru cei circa 2,8 milioane de cetăţeni moldoveni cu drept de vot. Sau 0,000014% – dacă la alegeri vot participa doar jumătate din cetăţenii cu drpet de vot.

2. Prezentarea la urnele de vot, dar invalidarea buletinului de vot.

Dacă decideţi să participaţi la alegeri, dar să invalidaţi buletinul de vot, fie că scrieţi pe el „Toţi sunt proşti” şi aplicaţi ştampila „VOTAT”, fie că aplicaţi ştampila în dreptul tuturor/mai multor concurenţi electorali sau Partidului „Patria”, eliminat din cursă, decizia ta va influenţa doar rata de participare la vot, care va fi mai înaltă, dar nu se va reflecta şi asupra viitorului Parlament.

Teoria de specialitate spune că în societăţile în care se atestă o rată de participare mai mare de 80% – lucrurile nu stau prea bine.

Cea mai înaltă rată de participare la un scrutin a fost atestat pe 8 octombrie 1962 în Republica Populară Coreea. Atunci la urne s-au prezentat 100% din alegători şi toţi au votat pentru Partidul Muncii din Coreea.

3. Participarea la vot cu aplicarea ştampilei „VOTAT” în dreptul unui concurent electoral care nu va depăşi pragul electoral.

Această opţiune în primul rînd va influenţa rata de participare la alegeri, iar în al doilea rînd se va răsfrînge asupra mandatelor redistribuite în urma totalizării rezultatelor.

Pentru un Legislativ compus din 101 deputaţi, cum este cel al Republicii Moldova, fiecare mandat are susţinerea a puţin sub 1% din alegătorii care şi-au exprimat dreptul de vot. În cazul în care pentru cele 4-5 partide care vor trece pragul electoral vor vota 90% din alegători, iar pentru ceilalţi concurenţi (care n-au trecut pragul electoral) doar 10%, atunci în urma totalizării rezultatelor vor fi redistribuite 10-11 mandate de deputat. În cazul în care doar 80% din voturi vor fi utile, adică acordate partidelor care vor trece pragul electoral, atunci vor fi redistribuite în mod egal în jur de 20-21 de mandate de deputat.

Deşi votul tău va rămîne acordat tot pentru candidatul/partidul/blocul electoral pentru care ai votat, în speţă reiese că ai votat cîte un pic pentru toţi concurenţii electorali care au trecut pragul.

Teoria nu exclude ca, în cazul în care voturile pentru cei 24 concurenţi electorali rămaşi în cursă (1 bloc electoral, 4 candidaţi independenţi, şi 19 formaţiuni politice), s-ar acorda în felul următor:

a) <8,99% x Blocul Electoral „Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală”

b) <1,99% x 4 – 7,96% din voturile valabil exprimate – acordate candidaţilor independenţi;

c) [<100%-(a+b)] x 19 – ~83% din voturi împărţite în mod egal între 19 partide politice.

Atunci (în acest caz), niciun concurent n-ar trece pragul electoral de 2% (pentru candidaţii independenţi), 6% (pentru partidele politice) şi 9% (pentru un bloc electoral format din două partide), iar în Parlament n-ar trece intra nimeni, respectiv alegerile ar fi nule.

4. Aplicarea ştampilei „VOTAT” în dreptul unui concurent care în rezultat va trece pragul electoral.

Votul tău este unul util, acordat candidatului, partidului sau reprezentanţilor blocului politic care vor decide soarta acestei ţări în următorii patru ani, vor fi vocea ta şi te vor reprezenta în Parlament (cel puţin aşa ar trebui să fie).

În acest caz tu decizi componenţa viitorului Parlament, tu decizi cîtă „Europă” şi cîtă „Uniune Vamală” se regăsesc în forul Legislativ, tu delegi oamenii să aducă „schimbarea pînă la capăt”, să „crească Moldova”, să meagă „înainte spre integrarea europeană” sau să fie „pentru Moldova alături de Rusia puternică”.

Şi nu uita, în acest caz, peste patru ani tot ţie ar trebui să ţi se lămurească de ce schimbarea nu s-a produs, Moldova n-a crescut, nu s-a integrat sau nu este alături de nimeni.

*********

Într-un final. Nu contează cum votezi sau de ce nu votezi. Este important să ai o decizie asumată şi, indiferent care va fi, să o poţi argumenta.

Ceea ce voi reda mai jos nu sînt gînduri ce-mi aparţin şi le scriu nu pentru că m-ar fi provocat cineva la bookchallenge (şi merci vouă pentru asta). Sînt rînduri din ultimile cinci cărţi citite de mine în această vară. Le redau pentru că mi-au părut bune atunci cînd citeam cărţile, mi le-am notat şi vi le propun acum, gratis.

Citiţi cărţi (te face neprost)!

*****

„Un veac de singurătate”, Gabriel Garcia Marquez (1967)

* „Nu ar fi crezut nici după ce i-a dezvăluit, cu un realism agresiv, că acest gen de exaltare amoroasă nu se potoleşte decît în pat, Mauricio Babilonia împărtăşea acest punct de vedere, însă Meme refuza să-i dea crezare, nevăzînd nici aici decît o idee grosolană de lucrător. Ea credea, de altfel, că acest soi de dragoste nimiceşte cealaltă dragoste, deoarece era în firea oamenilor de a-şi alunga foamea o dată ce pofta le-a fost satisfăcută.”

* „… n-a existat putere omenească în stare să-l convingă să nu ia cu sine cele trei lăzi, cînd se întoarse în satul natal, şi se descărcă în injurii, în limba punică, împotriva controlorilor de la calea ferată care voiau să le expedieze la vagonul de bagaje, pînă ce obţinu să rămînă cu ele în compartiment „Lumea, zise el atunci, lumea se va întoarce cu dosu-n sus în ziua cînd oamenii vor călători în clasa întîi, iar literatura în furgonul de bagaje”.”

 

„Iubita mea, Sputnik”, Haruki Murakami (2004)

* „Se spune că a introduce într-un roman vise (fie ele reale sau născocite) este o încercare periculoasă şi că puţini sînt acei romancieri de geniu care reuşesc să reconstruiască iraţionalitatea viselor prin raţionalitatea cuvintelor.”

* „Mărunţişurile pe care le gîndeşti cu propria-ţi minte sînt mai importante decît marile idei emise de alţii… Era un lucru pe care-l repetam adesea elevilor mei, la şcoală…”

 

„Drum sîngeros către moarte”, Sven Hassel (1977)

* „Şi morţii sînt buni la ceva pe timp de război, zice porta. Atrag atenţia muştelor şi le ţin departe de noi, ăştia care încă mai sîntem în viaţă.”

 

„Amanţii din Bizanţ”, Mika Waltari (1952)

* „Aşteptarea mă ameţeşte. Totuşi, este minunat să aştepţi dacă ai ceva de aşteptat. Aştept extazul. Aştept moartea.”

* „Acum am un documen clar, pe care-l voi putea arăta Sfîntului Petru cînd voi bate la porţile cerului. Se spune că bătrînul ar fi devenit foarte sever cu genovezii. Se pare că veneţienii l-au mituit.”

* „Cine va ridica sabia de sabie va muri. Şi cei fără de vină vor muri împreună cu cei vinovaţi.”

* „O, dragostea mea! Pe multe drumuri am mai rătăcit! La Strasbourg am întîlnit un artist care picta pe lemn şi turna litere din metal. Căuta un om de încredere acel Johanes Genfleisch ce-şi spunea Gutenberg. El mi-a promis că pentru treizeci de monede mă va învăţa o nouă artă a semnelor scrise (…) Mi-a promis că voi ajunge un om foarte bogat. Dar eu nu aveam treizeci de arginţi (…)”

* „De fiecare dată cînd îmi imaginez că, în sfîrşit, am dobîndit libertatea, mă regăsesc într-o nouă temniţă, întotdeauna mai există o închisoare, închisoarea trupului meu. Închisoarea cunoaşterii mele, închisoarea voinţei mele, închisoarea inimii mele. (…)

Eşti un bărbat ciudat. Nu pot să te înţeleg. Mi-e teamă de tine. Teama este o altă închisoare, i-am spus eu. Omul se poate elibera de teamă. Mulţumeşte pentru tot şi eliberează-te de teamă! Află că un om nu are absolut nimic de pierdut în afară de lanţurile ce-l încătuşează. Teama este doar teama de a pierde ceva.”

* „Dacă Dumnezeu a dat omului capacitatea de a gîndi politic, probabil că în intenţia Lui a fost ca omul să se folosească de această capacitate.”

* „Uite aşa se întîmplă cu bărbaţi care ţin posturile şi se abţin de la plăcerile trupului, omorîndu-şi timpul cu exerciţii spirituale şi înfrîngîndu-şi dorinţele cărnii. Am mai văzut destui ca tine. E destul să cadă o sngură dată, că se prăbuşesc cu totul. O femeie vicleană îi poate întoarce pe dos ca pe o mănuşă.”

* „Cifrele nu ajută decît să exprime măsura lucrurilor finite. Ele aparţin aritmeticii. Singura măsură a suferinţei şi morţii este omul, cupa în care încape un ocean de suferinţe. De aceea a putut Hristos, prin patimile şi prin moartea lui, să răscumpere toate păcatele lumii; în împărăţia lui Hristos este acelaşi lucru dacă sabia retează un cap de grec, o sută de capete sau două sute de mii. Numerele şi cifrele n-au importanţă decît pentru acela care vrea să domine lumea mărginită.”

* „Nu-i nici un fel de onoare în moarte, îţi dai numaidecît seama după cum put cadavrele. Ca să nu mai spun că moartea îi face pe toţi egali. Turci şi greci, veneţieni şi genovezi, dacă-s morţi, pot să zacă liniştiţi unii lîngă alţii.”

 

„Furnicile” (trilogie), Bernard Werber (1991-1996)

* „… cucerirea capătului lumii va fi o acţiune de durată, dar această politică a paşilor mici şi înverşunaţi se potrivea perfect cu filozofia generală a furnicilor. „Încet, dar mereu înainte”.”

* „SOCIABILITATEA: La furnici, ca şi la oameni, sociabilitatea e predeterminată. Furnica nou-născută e prea slabă pentru a sparge singură coconul în care e închisă. Nou-născuţii oamenilor nici măcar nu sînt în stare să meargă sau să se hrănească singuri.

Furnicile şi oamenii sînt două specii formate să fie ajutate de anturaj, şi nu ştiu – sau nu pot – să înveţe singure. Această dependenţă faţă de adulţi este cu certitudine o slăbiciune, dar ea generează un alt proces, cel al strîngerii de cunoştinţe. Dacă adulţii pot să supravieţuiască în timp ce tinerii sînt incapabili, aceştia din urmă sînt încă de la început obligaţi să ceară cunoştinţe de la cei mai în vîrstă.”

* „TOTALITARISMUL: Oamenii sînt interesaţi de furnici deoarece cred că acestea au ajuns să creeze un sistem totalitar reuşit. Este adevărat că din afară ai impresia că în furnicar toată lumea munceşte, toată lumea e ascultătoare, toată lumea e gata să se sacrifice, toată lumea e la fel. Şi, deocamdată, toate sistemele totalitare ale oamenilor au eşuat…

Aşa că s-a mers cu gîndul la copierea insectei sociale (oare emblema lui Napoleon nu era albina?). Feromonul care inundă furnicarul cu o informaţie globală este televiziunea planetară de azi. Omul crede că oferind tuturor ceea ce consideră a fi mai bun, se va ajunge într-o zi la o omenire perfectă.

Nu acestea însă este sensul lucrurilor.

Natura, să nu-i fie cu supărare domnului Darwin, nu evoluează spre supremaţia celor mai buni (de altfel, după care criterii?)

Natura îşi extrage forţa prin diversitate. Are nevoie de buni, de răi, de nebuni, de disperaţi, de sportivi, de infirmi, de cocoşaţi, de handicapaţi, de veseli, de trişti, de inteligenţi, de imbecili, de egoişti, de generoşi, de mici, de mari, de negri, de galbeni, de piei-roşii, de albi… are nevoie de toate religiile, toate filozofiile, toate fanatismele, toate înţelepciunile… Singura primejdie e ca una din aceste categorii să nu fie eliminată de o alta.

S-a văzut cum lanurile de porumb, artificial concepute de om şi formate din fraţii gemeni ai celui mai bun ştiulete (cel care are nevoie de mai puţină apă, cel care rezistă mai bine la îngheţ, cel care dă boabele cele mai frumoase) piereau brusc la cea mai uşoară maladie. În timp ce cîmpurile de porumb sălbatic, formate din mai multe soiuri diferite, fiecare avînd specificitatea, punctele slabe şi anomaliile lui, reuşeau totdeauna să supravieţuiască epidemiilor.

Natura urăşte uniformitatea şi iubeşte diversitatea. Poate că în asta şi constă geniul ei.”

Reporterul portalului Deschide.md, Vadim Ungureanu, a fost reţinut pentru 72 de ore cu bănuiala constrîngerii prin şantaj a unui poliţist de a divulga informaţii compromițătoare despre mai multe persoane cunoscute din domeniul culturii și artei. Adrian Ursu a confirmat informaţia, iar Doina Sulac, Cătălina Rusu şi Natalia Gordienco, care la fel ar fi fost şantajate de acesta – n-au confirmat-o.

Presa a scris mult despre asta, poate chiar prea mult; pe facebook s-a organizat un protest (nu ştiu dacă şi în realitate); iar ONG-urile de media „şi-au exprimat îngrijorarea” (că doar ce altceva pot face ONG-urile de media atunci cînd se întîmplă ceva cu un reprezentant al breslei? Îşi exprimă îngrijorarea. Doar pentru asta beneficiază de fonduri, nu?!).

Aici am terminat toate datele factologice cu privire la caz şi mă dau în presupuneri.

Presupunerea Nr.1: Buturuga mică răstoarnă carul mare.

Acum trei săptămîni opinia publică a fost zguduită de un caz fără de precedent cînd persoane necunoscute au omorît un angajat al „Victoriabank”, au rănit alţii doi, după care s-au făcut nevăzuţi cu cel puţin 1,5 milioane de lei. Tot atunci premierul Iurie Leancă l-ar fi chemat pe ministrul de Interne, Dorin Recean, şi i-ar fi acordat un termen de trei săptămîni pentru elucidarea cazului. Trei săptămîni au expirat aseară.

Scaunul sub Dorin Recean se clatină de mai mult timp. Iar acum, după depunrea moţiunii simple contra acestuia de către comunişti, răsturnarea acestuia e şi mai aproape. Mai ales că, chiar şi în PLDM există un grup de deputaţi care-ar dori plecarea ministrului. Presupun că cineva din preajma lui Recean (refuz să cred că Recean se ocupă cu aşa cazuri mărunte) – poate chiar un viceministru s-a gîndit că: dacă cade acum Recean, la mai puţin de jumătate de an pînă la alegerile parlamentare ordinare, cel mai probabil acesta va fi înlocuit fie de un ministru interimar, fie va fi desemnată o candidatură tot din capii actuali ai MAI-ului.

Iar revenind la cazul reţinerii unui jurnalist, care nu putea trece fără tamtam, în condiţiile descrise mai sus, ar putea fi exact buturuga mică care să răstoarne carul mare.

Presupunerea Nr.2: Jumătate tu, jumătate eu.

Adrian Ursu a încălcat regulile de circulaţie, s-a aflat la volan în stare de ebrietate, a lovit un pieton etc. Contează mai puţin ce a făcut. Presupunerea e că poliţia are ceva pe numele interpretului Adrian Ursu care nu i-ar da bine la carieră, iar prin asta „e şantajabil”.

După ce Deschide.md a scris că la 1 iunie interpretul ar fi lovit un copil, atunci cînd acesta, fără voia lui Ursu, ar fi încercat să ia un maiou, poliţia îl antrenează în cazul „jurnalistului reţinut” pentru a-şi răscumpăra vina. Adrian Ursu care, să recunoaştem, cîntă mai bine decît ţine discursurile, apare într-o conferinţă de presă la MAI, zice că ar fi fost sunat insistent, şantajat etc. de Vadim Ungureanu, după care cei de la minister uită că ar avea ceva pe numele lui şi toată lumea-i împăcată.

Poate că presupunerea sună banal, dar e şi mai banal atunci cînd MAI scrie în comunicat că: „Persoana cu funcție de răspundere”, adică poliţistul care avea acces la bazele de date, „s-a adresat cu o plîngere la Procuratura Generală în februarie anul curent”, iar incidentul cu Adrian Ursu (despre care a scris jurnalistul) a avut loc la 1 iunie şi a fost relatat la vreo două săptămîni după.

Presupunerea Nr.3: Poliţistul şantajabil, nu mai e poliţist.

Sînt jurnalist, iar asta presupune să sun zilnic diferite surse. Ori informaţia e cea care-mi aduce pîinea. Sun politicieni, funcţionari, inclusiv poliţişti, dar în cei cinci ani de activitate încă nu-mi aduc aminte să fi adus pe cineva pînă la lacrimi prin intermediul unei convorbiri telefonice. Ba din contra, de fiecare dată cînd ceva nu le plăcea, închideau receptorul, după care nu-mi mai răspundeau deloc (Aşa cum a făcut Mark Tkaciuk, cînd după o săptămînă de contactări zilnice, a ridicat, a aflat cine sînt şi ce doresc, a zis că o să-şi scrie numărul meu în telefon ca să ştie să nu mai ridice niciodată, a închis şi nu mai răspunde).

E o presupunere, dar una rezonabilă că poliţistul cu pricina fie era contactat zilnic, fie aşteptat pe la colţuri de acest jurnalist mega-insistent care-i solicita informaţii. În orice caz, nu cred că jurnalistul i-a luat copiii/actele/cheile de la maşină/etc. în captivitate, zicînd că o să i le întoarcă atunci cînd o să obţină „date compromițătoare despre mai multe persoane cunoscute din domeniul culturii și artei”.

O a doua presupunere, în cazul în care nu este vorba despre ceea ce ziceam în prima, este că Vadim Ungureanu chiar avea ceva probe în privinţa victimei şantajului, iar pentru a nu le publica a decis să obţină ceva mai mult, în cazul dat informaţii despre superstarurile nunţilor şi cumătriilor moldoveneşti. Sună aiurea de tot, dacă e să luăm în calcul că acel portal nu e chiar de cancan şi a publicat mult mai multe dezvăluiri despre poliţişti, decît despre superstaruri.

În orice caz „persoana cu funcție de răspundere care administrează mai multe baze de date ce conțin informații cu caracter personal și secrete de stat” şi care este şantajabilă de „un mucos” (nu e vorba mea, dar în cazul dat cam aşa este) – ar trebui să-şi dea demisia/demisă după prima şovăire, sau primul contact cu cel care o şantajează.

Presupunerea Nr.4: Vadim Ungureanu eroul care nici de această dată nu va învăţa minte.

Aşa cum scriam şi mai sus, refuz să cred că Dorin Recean a coborît pînă la nivelul de a se goni după muşte, în cazul dat jurnalişti, dar după ridicarea mingii pînă la limita scandalului care i-ar pune şi mai mult în primejdie funcţia, nu e exclus că se va conecta.

72 de ore expiră luni (pînă la amiază), dar Vadim Ungureanu ar putea fi eliberat şi mai repede. În orice caz, indiferent cînd va ieşi la libertate, presupun că poliţia nu va mai avea nimic împotriva acestuia sau dacă „ancheta va continua cu cercetarea în stare de libertate a bănuitului” – oricum nu va duce la nici un rezultat. Mai ales ca urmare a unui scandal mediatic. Şi mai ales că nu e primul asemenea caz.

Prin urmare, deja de luni Vadim Ungureanu, pe care-l cunosc încă din anii de studenţie (nu de la jurnalism, el n-are studii în domeniu; de la istorie), va reveni la redacţie şi-şi va continua activitatea căutînd pe unde să mai „sape”. Va reveni ca un erou, „persecutat politic de regimul în agonie” ca urmare a „dezvăluirilor pe care le-a făcut” (unele, nici măcar de el scrise), iar redacţia se va mîndri cu el şi cu plusul de imagine obţinut pe seama lui. După care o să uite, şi redacţia, şi breasla, şi ONG-urile de media care şi-au exprimat îngrijorarea.

O să memorizeze doar Vadim asta, şi-o să spună oricui despre faptele sale eroice. Aşa cum s-a întîmplat după evenimentele din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, cînd a fost reţinut şi trecut prin „coridoarele morţii”. Apropo, mai ţine cineva minte că Vadim Ungureanu este unul din semnatarii cererii depuse la Primăria capitalei cu privire la organizarea protestului cu lumînări din seara de 6 aprilie?! Puţin probabil.

N-o zic cu rău şi nici din invidie (vreau să fie înţeles acest lucru; n-am fost nicicînd în custodia organelor de forţă şi nici nu mi-o doresc, chiar şi cu preţul unui surplus de imagine). Pur şi simplu îl cunosc pe Vadim încă dinaintea evenimentelor din aprilie 2009; am fost cel care pe 7 aprilie 2009, pe la zece seara, i-am zis să mergem spre cămin (chiar dacă locuiam în cămine diferite) pentru că rămăsese puţini protestatari în Piaţă şi era riscul unei intervenţii de forţă; am fost cel care a doua zi, pe 8 aprilie, pe la 8 dimineaţa, am văzut că PMAN e măturată, la propriu, şi nu-i nici un protestatar rămas peste noapte, am sunat unui prieten comun din acelaşi cămin cu Vadim şi mi-a zis că e lipsă şi că are telefonul deconectat; şi tot eu am fost cel care a observat că hematomele obţinute în „coridorul morţii” i-au trecut repede, iar mîndria de a fi persecutat politic i-a rămas.

Din păcate!

„Schimb cinci zile pentru cinci ani!”

Cam ăsta a fost mesajul fostului premier, liderului PLDM, Vlad Filat, anunțat public în cadrul unui briefing de presă susținut astăzi.

Inițiativa legislativă privind modificarea de urgență a prevederilor Codului Penal, cu cinci zile înainte de expirarea termenului de prescripție, nu e altceva decît lansarea oficială în campania electorală din acest an.

Dezbaterile din cadrul ședinței în plen a Parlamentului o să fie tare vesele, atît mîine, cît și poimîine. Și chiar dacă această modificare, cel mai probabil nu va fi votată, trebuie să recunoaștem că este totuși, un pas bun.

În primul rînd, comuniștii și, probabil, socialiștii, vor fi puși într-o situație destul de complicată. De a vota cu PLDM sau de a nu susține „aflarea adevărului”. Din aceleași motive, nu mai puțin complicată va fi situația și pentru partidele Coaliției pro-Europene, dar și pentru luptătorii „schimbării pînă la capăt”.

Cum se vor descurca și ce poziție vor lua fiecare partid în parte, îi privește. Întrebarea mea însă este: „Не поздно ли спохватились, господа?!”

Mă întreb și vă întreb și pe voi unde a fost PLDM și personal Vlad Filat în ultimii cinci ani?! Cui a aparținut în tot acest timp Ministerul Justiției, care putea veni cu o asemenea propunere încă hăt, odată cu numirea guvernului Filat-1 pe 25 septembrie 2009?! Nu reprezentantul PLDM a venit la cîrma Ministerului Afacerilor Interne, direct responsabil de măcelul dezlegat în noaptea de 7-8 aprilie 2009?! Putea sau nu putea identifica oportunitatea acestei modificări legislative Comisia de anchetă pentru elucidarea cauzelor și consecințelor evenimentelor de după 5 aprilie 2009, condusă de liberal-democratul Vitalie Nagacevschi?!

Era de ajuns un simplu enunț în capitolul „Concluzii și recomandări”. Dar a fost un asemenea enunț? Nu căutați, nu a fost. Respectiv, orice propunere lansată în acest sens într-un an electoral, nu reprezintă altceva decît o acțiune electorală și urmează a fi tratată ca atare. Mai ales că cele cinci zile rămase pînă la expirarea termenului de prescripție, reprezintă, de fapt, doar 2: joi și vineri, cînd Parlamentul se va întruni în ședința plenară.

*****

Pentru a concluziona.

Nu că aș fi contra aflării adevărului unic și incontestabil privind evenimentele din aprilie 2009, dar el pur și simplu nu există. Fiecare cu adevărul său. Mai ales după cinci ani.

Nu vom cunoaște adevărul nici după 10 ani, la fel cum nici după 15 sau 20. „Adevărul” îl vor cunoaște doar nepoții și strănepoții noștri, care îl vor citi în cărțile de istorie ale vremii lor.

Este o blasfemie dea dreptul condamnabilă tratarea atît de neserioasă și superficială a acestui tragic episod din istoria Republicii Moldova. Măcar din respect față de victima Valeriu Boboc, dar și tinerii înghsuiți cu deasila în camerele comisariatelor de poliție și măcelăriți de tartorii fostului regim.

*****

PS: Aceasta este opinia mea proprie (a bloggerului și martorului ocular al evenimentelor din aprilie 2009) și rog să nu fie făcute asocieri cu activitatea mea curentă. Chiar dacă am participat la briefingul de astăzi, am rugat colegii să nu scriu eu despre această inițiativă, ori indignarea mea față de subiectul dat, e mai mare decît neutralitatea și corectitudinea necesară unui jurnalist.

Întîmplarea face că am primit vestea despre votul deputaţilor Parlamentului European privind liberalizarea regimului de vize fiind în sectorul Poliţiei de Frontieră Ocniţa, alături de oamenii direct responsabili de securizarea frontierei de stat a Republicii Moldova.

La Ocniţa (raionul meu de baştină) am mers la inaugurarea oficială a primului sector al Poliţiei de Frontieră dotat conform tuturor standardelor europene şi care este primul de acest gen în ţara noastră (următorul urmează a fi deschis abia în iunie, la Săiţi, Ştefan-Vodă). Pentru că partea oficială luase deja sfîrşit, iar noi ne încălzeam cu un ceai şi nişte biscuţi alături de şeful PF Dorin Purice (premierul Iurie Leancă şi ministrul de Interne, Dorin Recean, plecase deja), mi-am permis să intervin în discuţia pe care o avea cu jurnaliştii ca să le spun tuturor frumoasa veste. Am aplaudat atunci cu toţii acel „moment istoric”, iar domnul Purice, mai în glumă mai în serios, a zis că pentru asta merită să bem şi nişte şampanie.

***

Dar înainte de asta, încă în contextul părţii oficiale a evenimentului, după tăirea panglicii verzi, l-am întrebat pe premierul Iurie Leancă „de ce, în ziua votării regimului liberalizat de vize, aţi ales să veniţi aici la Ocniţa şi nu undeva la Bruxelles”? (Adevărul e că decizia urma a fi luată la Strasbourg, dar mea culpa).

Întrebarea n-a fost una întîmplătoare, pentru că Ocniţa este unul din ultimele bastioane ale comuniştilor, iar în ultima lună Dorin Recean era deja la a doua „vizită în teritoriu” la Ocniţa, iar preşedintele fracţiunii PLDM în Parlament, Valeriu Streleţ, a fost la Ocniţa luni, 24 februarie. Răspunsul, în principiul, îl aveţi aici.

Din cîte puteţi vedea, nimic nou sub soare. „Grija faţă de popor”, ar fi fraza general valabilă, iar termenii despre care vorbea domnul Leancă, sînt de cam 2-3 luni, deci cam mai-iunie. Ceea ce am citit însă eu, prin titlurile de presă, suna cam ceva de genul „Parlamentul European a abolit regimul de vize pentru Moldova”.

***

„Să vedeţi cum o să-nceapă a suna mîine la Poliţia de Frontieră!”, au exclamat oamenii din „domeniu”, printre care mă aflam atunci cînd am primit vestea. „Ei deja sună şi-ntreabă de ce nu le dăm voie să treacă graniţa, pentru că ei au paşaport biometric şi la ştiri au spus că cu paşaport biometric se poate”.

Ei, să vedeţi voi cum a căzut Zidul Berlinului! Am auzit istoria asta din gura unor nemţi, atunci cînd am fost pentru o săptămînă în Berlin. Pare un pic cam anecdotică, dar asta e.

Era noiembrie 1989.  Un oarecare oficial, primise indicaţii de a calma spiritele, din ce în ce mai aprinse. Trebuia să zică doar că în viitorul apropiat, cei din Berlinul de est o să poată trece nestingherit în cel de vest şi invers. Şi se vede că omul cela n-a înţeles prea bine ce trebuia să anunţe, şi pentru că n-a vrut să întrebe de două ori, a zis aşa cum a înţeles – „puteţi trece dintr-o parte în alta”.

Oamenii au auzit asta şi-au mers într-un suflet spre Checkpoint Charlie, zicînd că vrem să trecem pentru că au spus că „se poate”. A auzit că „se poate” şi proprietarul unui local din apropierea punctului de trecere, care-a ieşit bucuros cu o tavă cu şampanie să servească mulţimea adunată de ambele părţi ale zidului. Pentru că era bogat, cei mulţi l-au împins înainte, iar el a devenit primul cetăţean care a trecut nestingherit dintr-o parte în alta, făr a fi oprit de grănicerii care, de asemenea, au auzit că „se poate”. De aici şi pînă la căderea definitivă a barierei de 30 de ani, au mai rămas paşi număraţi.

C-o fi într-adevăr aşa, sau că anii deja trecuţi au mai şters din tragismul acelor clipe, nu ştim. Adevărul e că la 27 februarie 2013, a mai căzut un zid, iar mulţimea cu paşapoarte biometrice adunată de-a lungul Prutului, care-au auzit că deja „se poate”, o va demonstra, probabil.

***

PS: Noi tot am băut şampanie. Pentru că la Poliţia de Frontieră ordinele se execută, nu se discută. Chiar şi cele date în glumă.

PPS: Şeful PF, Dorin Purice, deja nu mai era cu noi.

Politică.

Ţara asta merge spre nicăieri, şi mai ales în domeniul politic. Asta deoarece n-a avut niciodată partide politice, în înţelegerea lor clasică, ci adunături (grupuri, dacă asta mîngîie urechea mai mult) de persoane cu interese mai mult sau mai puţin comune.

E adevărat că, odată cu „triumful liberalismului” la nivel global, după 1991, are loc deideologizarea politică. Azi nu mai avem un Lenin sau Hitler, gata să meargă pînă-n pînzele albe pentru ideea pe care o apără. Ceea ce nu e rău. Dar chiar aşa?!

Partidul liberal depune o cerere la Curtea Constituţională în care contestă micşorarea cotei accizului pentru automobilele de lux. (Mă refer acum la penultima sesizare a PL la CC, pentru că, în opoziţie fiind, viteza lor de contestare a deciziilor la CC depăşeşte capacitatea mea de a scrie.) Astfel de reglementări, spun ei, reprezintă o lovitură dură în principiul echităţii sociale, deoarece, în final, Parlamentul a decis majorarea impozitelor pentru păturile sociale cu venituri modeste, implicit capacităţi de plată mai mici.

Дальше лучше. „În concluzie, rezultă că povara fiscală urmează a fi mărită anume în detrimentul şi din contul persoanelor cu venituri modeste, dar nu din contul celor ce au venituri mai mari și îşi permit a procura „automobile de lux”, opţiune ce în opinia autorilor sesizării este o faptă atât ilegală cat şi lipsită de bun simţ, motiv ce a servit temei suplimentar pentru înaintarea prezentei sesizări”, susţin Deputaţii Fracţiunii PL în sesizarea depusă.

Ce ai tu, liberal fiind, cu echitatea socială şi persoanele cu venituri modeste?! Interesul tău liberal este să-i creezi fiecăruia şanse egale de afirmare, iar dacă el reuşeşte să se afirme pînă acolo încît să-şi permită procurarea unui automobil de lux, să ştii că ai reuşit.

N-o să găsiţi o carte în care să scrie că liberalismul luptă pentru echitatea socială, pentru interesele clase sociale cu venituri modeste, duşmanul cel mai aprig al liberalilor fiind burghezia cu „automobile de lux”. Aici liberalii noştri se cam bagă în grădina lui Igor Dodon, asta dacă Dodon ar fi socialist.

Un alt specimen, şi mai dihai, Renato Usato. N-o să comentez prea mult. Vreau doar să vă imaginaţi businessman-ul care merge în alegeri cu sloganul «Вернем страну народу!» („Să-i întoarcem poporului ţara!”). Cui zici să-i întoarcem ţara?! Din mîinile cui trebuie să o rupem?! A, din mîinile oligarhilor cu Rolls-Royce-uri! Sau poate chiar din „mîna Moscovei”?!

Ţara asta merge spre nicăieri.

Guvernare.

Guvernarea nu poate să ducă ţara dincolo de limita gîndirii ei, iar limita gîndirii actualei guvernări ajunge fix pînă pe litoralul oceanului Atlantic (ceea ce-i mai bine decît dacă aceasta ar fi pînă în taigaua Siberiei). Dar ţara asta, în continuare merge, spre nicăieri.

Doar cîteva din ultimele decizii:

–         „Guvernul a aprobat Regulamentul de subvenționare în agricultură pentru anul 2014” (Regulamentul stabilește principiile, obiectivele şi sarcinile prioritare pentru realizarea politicilor de susţinere a producătorilor agricoli și a suportat un șir de îmbunătățiri odată cu majorarea mijloacelor fondului de subvenționare de la 400 de milioane în 2013, la 500 de milioane de lei în anul curent.);

–         „Mai mulţi militari vor primi un spor lunar în mărime de 30 la sută din salariul de funcţie pentru condiţii specifice” (Aceste prevederi intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2014. În acest scop, în bugetul de stat sunt prevăzute mijloace în sumă de 84307,5 mii lei, inclusiv 69807,6 mii lei pentru angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, 14347,3 mii lei pentru Ministerul Apărării şi 152,6 mii lei pentru Serviciul de Curieri Speciali.);

–         „În premieră, s-au dat circa 400 de milioane de lei din Fondul Rutier pentru drumurile care duc spre școlile, grădinițele, spitalele și primăriile din sate” (Peste 700 de localități vor avea drumuri mai bune. Pentru asta s-au alocat 390, 13 mil. lei. În total, Fondul Rutier pentru anul 2014 constutuie 1, 326 miliarde de lei.);

–         „Statul acordă în acest an o sumă record pentru tratarea bolnavilor de cancer” (Guvernul va oferi peste 80 de milioane de lei pentru asigurarea bolnavilor de cancer cu medicamente, inclusiv cu preparate chimioterapeutice. Este pentru prima oară când statul acordă o asemenea sumă în acest scop.).

Ceea ce mă frămîntă este, da’ de unde? De unde are statul în care trăiesc atîţia bani?! Am avut vreun salt economic surprinzător care mi-a scăpat mie? O nouă poveste de succes? Sau poate că statul Republica Moldova îşi ţine banii în euro, iar acum majorările se fac din contul devalorizării valutei naţionale?

Măcar să fi scos din această schemă bolnavii de cancer. Ei, dar pînă la urmă au şi ei un vot, nu?! Oricum, ţara asta merge spre nicăieiri.

Religie.

„Un grup de preoţi şi enoriaşi îi cer lui Vlad Filat să divorţeze de Angela Gonţa şi să se întoarcă la soţie, pentru că acasă îi plîng copiii”. N-am fost prea fericit cînd am auzit despre căsătoria lui Vlad Filat cu Angela Gonţa. Adevărul e că nici nu m-a scîrbit. E treaba lor personală şi dacă mai vor să şi cîştige dividente electorale din asta, la fel e treaba lor. Statul e laic.

Am zis atunci doar că „ori Angela Gonţa este însărcinată, ori eu nu înţeleg ceva”. Am scris şi pe facebook asta. Puteţi verifica. Dar ne imaginăm ce vor, de fapt, preoţii noştri şi complicăm un pic ecuaţia. O completăm din elemente cunoscute de toată lumea, elemente pe care le cunosc şi preoţii.

„Un grup de preoţi şi enoriaşi îi cer lui Vlad Filat să divorţeze de [noua lui soţie] Angela Gonţa [însărcinată în a „x”-a lună] şi să se întoarcă la [fosta lui] soţie [de care-a divorţat acum doi ani], pentru că acasă [în Elveţia] îi plîng copiii”.

Se vede că unicul lucru pe care-l urmăresc preoţii noştri este ca Vlad Filat să plece din Republica Moldova la casa lui din Elveţia, acolo unde-i studiază sau, mă rog, plîng copii. Faptul că prin asta Vlad Filat ar lăsa (pe drumuri) o femeie însărcinată şi, mai pe urmă, un alt copil plîngînd – pe ei îi priveşte mai puţin.

Plus că pentru asta, Filat ar trebui să mai treacă printr-un divorţ care, după mine, e şi mai mare păcat decît primul. Adică, poţi din întîmplare să calci pe greblă, dar trebuie să fii mare prost ca să calci repetat pe ea.

I-am zis şi prietenului meu Valuţă (l-am sunat atunci cînd am citit tema conferinţei ce urma să aibă loc a doua zi) şi o repet şi-acum. Conferinţa asta are (ar fi avut) sorţi de izbîndă doar în cazul în care voi, preoţii, o să daţi în Mitropolitul Vladimir, pentru faptul că a oficiat o cununie cu încălcarea canoanelor bisericeşti. Că nu mi-l imaginez pe Filat seară de seară bătînd mătănii în ispăşirea păcatului preacurviei.

E doar păcatul mitropolitului că el, за деньги, a oficiat o asemenea cununie. Şi încă în mănăstire. Deşi, dacă e să facem o paralelă, şi preşedinele rus Vladimir Putin tot a divorţat, iar Kabaeva tot a fost văzută cu verighetă pe mînă. Dar parcă n-am auzit ca pentru asta, Patriarhul Kirill să-l fi dat pe Putin anatemei.

Dar ţara asta merge spre nicăieri.

Sport.

În ţara asta cu sportul se ocupă cine vrei (e şi politica un sport, nu?). Unii ating şi performanţe. Nu şi sportivii.

Cel mai înalt rezultat obţinut pînă acum de Moldova la JO din Soci este locul 36 (din 39 posibile) obţinut la prob de sanie de sportivul, în vîrstă de 31 de ani, Bogdan Macovei. Ei şi dacă tot a evoluat atît de bine, după trei participări la Olimpiadele de la Torino, Vancouver și Soci, fiind на пике славы, Bogdan MACOVEI a decis să-și încheie cariera sportivă, dorind să-şi continue activitatea în calitate de antrenor sau consultant al echipei reprezentative a Republicii Moldova la probele de sanie. Vă cam imaginaţi care este viitorul Moldovei la proba sanie!

„Experimentatul sportiv a fost felicitat cu ocazia încheierea carierei sportive de către Dragoș HÎNCU, Viceministrul Tineretului şi Sportului, prezent la Jocurile Olimpice și Nicolae JURAVSCHI, președintele Comitetului Naţional Olimpic”.

Atît ceea ce-i scris cu italic, cît şi alineatul „din ghilimele”, sînt citate din comunicatul de presă. Nu-i vina mea că Macovei a decis să-şi continue activitatea, şi nici că el a fost felicitat cu ocazia încheierea carierei sportive.

Dar ţara asta oricum merge spre nicăieri, aşa că keep calm!

„- Ioane, mult mai trebuie să aşteptăm schimbarea? – Tătucă, dacă o aşteptăm, atunci mult!”

Mi s-a reproşat recent că „nu-s activ” pe blog şi că ăsta ar fi motivul pentru care nu sînt invitat la offline-uri sau alte evenimente bloggereşti. Eu într-adevăr în ultima vreme postez cam rar şi fac conştient asta. Motive sînt mai multe.

În primul rînd, pentru că nu vreau să-mi petrec timpul în acelaşi bazin cu sumedenia de autori plătiţi de partide şi, prin urmare, foarte prolifici. Bloggingul nu e job, iar cititorilor ar trebui să le fie indiferent dacă scrii rar sau des. Contează ce scrii, nu?!

Doi. Pentru că eu îmi scriu textele, nu le vomit. Voma ţine de fiziologie. Dacă organizmul nu acceptă ceva, îl vomită. Nu stai prea mult pe gînduri dacă să o faci sau nu.

Trei. De obicei nu-mi prea place să scriu într-un text (coerent) despre mai multe scubiecte. Textul trebuie să aibă un fir logic, o dezvoltare a unui subiect.

Patru. Pentru că, de obicei, atunci cînd scriu pe blog – scriu mult. Cînd am de scris despre ce cred eu despre o frază a unui politician, un eveniment, sau văd ceva fain, dar care nu-mi aparţine – o fac pe facebook. Cînd scriu pe blog şi mai şi gîndesc ce scriu (vezi punctul doi) – asta durează.

Azi fac o excepţie parţial de la cam toate motivele mele de-a scrie pe blog. Am scris doar de dragul postării la 20:14.

*****

Văd o serie de reacţii (inclusiv preluări în presa autohtonă) despre cum sportivii şi jurnaliştii acreditaţi la Oliampiada din Sochi se amuză de starea de lucruri de-acolo: prize în pat, veceuri duble, lipsa apei calde, lipsa odăilor rezervate din timp etc. Am văzut chiar şi-o poză despre ce poţi face în veceu şi ce nu.

E din cauza că occidentalii văd lucrurile în sine, iar ruşii pot fi înţeleşi decît ca „spirit”. A spus-o încă în 1866 scriitorul Feodor Tiutcev:

Умом Россию не понять, Аршином общим не измерить: У ней особенная стать — В Россию можно только верить.

Ştiţi probabil şi diferenţa dintre ce spun americanii atunci cînd intră într-o odaie şi nu găsesc pe nimeni. „Nobody!” Ruşii zic „Ни души!”, adică „Nici (un) suflet!”

La noi um credeţi că stau lucrurile?! Exact la fel!

Dovada. Poza din veceul din Pizza Celentano (strada Puşkin cu Mitropolit Varlaam), făcută acum aproape un an, dar pentru care n-am găsit prilej să o postez nicăieri.

«Врага надо знать в лицо, а бить в морду.» (Андрей Кнышев, писатель-сатирик)

Парафирование соглашения Молдовы с ЕС, 29-го ноября этого года, дала волю небывалому шквалу информационных диверсий в адрес молдавского государства со стороны российских СМИ, более или менее аффилированых Кремлю. В ответ на открытую информационную войну, молдавские СМИ молчаливо смотрят, отвечая лишь тем что распространяют далее те-же диверсии приписывая лишь о грубой манипуляции и искажения реальности со стороны того или иного канала.

Один из первых после Вильнюского Суммита был специальный репортаж корреспондента федерального российского телеканала «Россия-24» Дениса Арапова, «Евроремонт Молдовы». В четырнадцати-минутном видео-сюжете рассказывается и о евроинтеграционной политике правящей Коалиции, и о мигрантах, и о трудной сельской жизни, и о «румынизации», и даже о кратком визите в Молдову госсекретаря США Джона Керри, который – как Карлсон – «глотнул вина и улетел». Развязка одна: «как было с Россией но было лучше». А звучит она даже не из уст из уст автора, а жительницы села Черепково Флорештьского района, Любовь Кожокарь, с которой и начался репортаж.

Другой репортаж, те же методы. На этот раз, Сергей Холошевский, автор документального фильма «Приднестровье: русский форпост», сравнивает жизнь людей по обе стороны Днестра, а руководство телеканала «НТВ» не поскупилась 46-ти минут эфирного времени воскресного вечера.

Вся суть документального фильма можно понять из одного лишь постулата автора: «Приднестровье часто называют советским заповедником. Символ ушедшей эпохи здесь на каждом шагу, а время как-будто остановилась. И вину всему этого крах огромного государства – Советского Союза, осколком которого считают левый берег Днестра. Вот что удивительно: сохранив элементы социализма, промышленое Приднестровье в итоге оказалась в выигрыше. Особенно это заметно на фоне соседней сельской Молдовы». «Это как в коммунальной квартире – добавляет автор Сергей Холошевский – рабочий с местного завода, оказался расчетливее молдавского колхозника».

Смотрели фильм и в Молдове, через канал «ТВ7» который вещает программу «НТВ» по территории страны. Однако сколько именно молдаван сидели в то время перед телевизором и сколько из них смотрели «ТВ7», сказать сложно. Чуть легче посчитать количество просмотров новостей по меньшей мере трех молдавских Средств Массовой Информации – «Тимпул», «Унимедия» и «Адевэрул Молдова» – которые сделали из этого новости «о новой грубой манипуляции российских средств массовой информации в адрес Молдовы», прикрепляя к ним «улику» – сам документальный фильм во всей его красе.

На одной лишь Унимедии, новость посетили свыше 8,5 тысяч раз. По сравнению, новость про один год с дня трагической охоты в «Пэдуря Домняскэ» набрала на сайте Унимедии меньше чем тысячу просмотров. Ну а фильм с Ютюба, выложенный на сайте Тимпул, увидели уже более десяти тысяч людей.

На этот раз попал под удар «ТВ7», в адрес которого КСТР может применить публичное предупреждение. Досталось и владельцу телеканала, Кириллу Лучинскому, по совместительству депутат и председатель парламентской комиссии по СМИ. Он уже высказал позицию о том что «фильм является продукцией телеканала «НТВ» и лишь его авторы носят ответственность за его содержание».

«Лично я, сожалею о выходе в эфир таких «фильмов» которые не могут принести пользу двусторонним отношениям между двумя странами. Или же, такая «продукция» только генерирует враждебность. Дорогие друзья, это очевидный вызов и я думаю что мы должны реагировать спокойно, правильно и с достоинством», написал либерал-демократ на своей странице в Фэйсбуке.

Дождемся и публичных извинений от олигарха Владимира Плахотнюка, когда подобный фильм покажут по «Первому Каналу», или-же начнем блокировать подомного рода диверсий и не станем травить граждан Молдовы тем-же оружием, доведя, тем самым, до конца дело чьих-то злых умыслов?!

21th Century Fox prezintă: „Wine of Moldova. O legendă pesdită”. În curînd, în toate beciurile ţării.

Aparent o idee bună. Crearea unui logo unic, pentru recunoaşterea vinurilor moldoveneşti oriunde în lume. Doar că, ca de obicei la moldoveni, nimeni nu prea vrea să muncească. Concret, n-au vrut să muncească designerii care au fcreat acest logo minunat.

De fapt, acesta, care stă în spatele Secretarului de stat al SUA, John Kerry:

foto: diez.md

Se doreşte a fi un logo asociativ, cu un joc vizual simplu şi direct legat de cultura vinului în ţara noastră. (De la o vreme, avem şi Cavaleri ai ordinului sticlei, în ţara asta)

Include în sine tot! Şi forma picăturii (de vin probabil), şi cea a paharului, cu siguranţă de vin, şi focul (priciom focul?, da este), şi faimosul, tot el, legendarul cocostîrc cu stugurele-n cioc, şi chiar harta ţării!

Ar fi un logo minunat, dacă n-ar semăna atît de mult cu logo-ul Mozilla Firefox. Diferenţa e că vulpea de la Mozilla cucereşte tot globul, iar cocostîrcul nostru, care vrea să cucerească întreaga lume, ţine în plisc doar ţara. „Ţările mari au politică mare, ţările mici au (cel puţin, trebuie să aibă) o politică deşteaptă”.

Plus, creatorii acestui logo, n-au luat în seamă că „un bun logo, terbuie să arate la fel de bine pe un camion, pe care este imprimat, cum şi pe o ceaşcă de cafea”. Aşa spun regulile în domeniu. Încerc să-mi imaginez cum ar arăta acest cocostîrc cu strugurele-ţară-n plisc pe un pix sau o brichetă? Bănuiesc, prost.

Şi ultima, dar nu cea din urmă. Vorba lui Viorel Mardare („не последний человек” pe piaţa publicitară din Moldova), „Vai, sărmana turturică”.

Să nu ziceţi că-l plagiez, iată copy-paste:

„Sărmanul cocor, simbol al vinurilor moldovenești, a fost alcoolizat de designerii locali și zvârlit în pahar. Vorba unui coleg de țară, „principalu-i să nu pici în butâlcă”. Ce s-a și întâmplat cu cocorul nostru. *** Păcat, Moldova avea un logotip frumos al vinurilor, cu pasărea în zbor. Acum, păsărica e tăvălită pe spate la fundul paharului. Și din cioc îi ies bulbuci.”

7 august 2012: „Premierul Vlad FILAT şi Sanda FILAT anunţă că au divorţat în baza unei decizii comune. Avînd în vedere că Vlad FILAT şi Sanda FILAT au doi copii minori, roagă corectitudine şi discreţie. De asemenea, Vlad FILAT şi Sanda FILAT anunţă că alte comentarii la această temă nu vor face.”

22 (23) noiembrie 2013: „Cînd o să mă însor eu, o să vă povestesc despre nunta mea. (…) Nu vă grăbiţi, eu degrabă mă însor, aşa că stai liniştită.”

15 decembrie 2013: „Sunt momente în viață când trebuie să iei o decizie și să mergi înainte. Astazi vreau să împărtășesc cu voi o veste fericită: împreună cu Angela Gonța am decis să anunțăm publicul larg despre căsătoria noastră. Sunt fericit că în această decizie importantă am susținerea copiilor, familiei și a prietenilor. Înţeleg foarte bine interesul pe care îl va stârni acest eveniment, însă venim cu rugămintea de a ne fi respectată intimitatea acestui pas atât de important din viaţa noastră. Pentru o informare cât mai corectă despre acest moment important, atât pentru noi cât şi pentru cei dragi din jurul nostru, vom pune noi la dispoziţia presei, cât de rapid posibil, fotografii și informații legate de acest eveniment.”

*****

Cam aşa e şi în politică. Între solicitările de „corectitudine şi discreţie” şi „rugămintea de a ne fi respectată intimitatea acestui pas atât de important din viaţa noastră”, rămîn doar promisiunile de a ne povesti despre cît de frumoasă va fi viaţa în Moldova după nunta lui.

*****

Despre conflictul de interese apărut (cel puţin) începînd cu seara de 26 noiembrie 2013, cînd viitoarea mireasă citea de pe prompter: „Vlad Filat se însoară în curînd. Cel puţin asta a spus liderul PLDM, întrebat fiind cum s-a simţit la nunta şefului Vamei, Tudor Baliţchi. Filat a declarat că va comenta doar nunta lui, nu şi pe a altora, fără a spune însă cine este aleasa inimii lui (…)”, mă abţin să comentez. Pentru asta, într-o ţară normală ar trebui să existe un Consiliu de Presă, Uniune a Jurnaliştilor sau Centru pentru Jurnalism Independent.

Apropo, va primi în acest an Angela Gonţa mărul pentru „cel mai bun prezentator TV/radio”?!

Constituţia, Lege Supremă

„Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

(Articolul 7, Constituţia Republicii Moldova)

„… în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează.”

(Hotărîrea Curţii Constituţionale din 5.12.2013)

Decizia de azi a Curţii Constituţionale privind „limba română”, deşi în textul hotărîrii sintagma nu se menţionează expres nicăieri, nu poate să nu bulverseze opinia publică. Pur şi simplu, nu poţi discuta o problemă timp de 19 ani de existenţă a acestei Constituţii, iar într-o zi să iei o decizie acceptată de toţi. Mai ales că problema este unul din cei trei piloni prezenţi în toate campaniile electorale din Moldova (alături de istorie şi vectorul geopolitic), iar decizia aparţine unei minorităţi formată din şase membri ai Curţii Constituţionale şi nu a unei majorităţi a populaţiei cu drept de vot sau cel puţin a „reprezentanţilor” în Parlament ai acestora.

Astfel, cei care pînă acum spuneau că limba este română, iar Constituţia greşită – acum zic că adevărul a triumfat. Totodată, cei care ziceau că limba este moldovenească, iar în Constituţie e stipulat asta – acum vor zice că decizia este una politică. Nu pot decît să fiu de acord cu ambele poziţii.

Eu vorbesc limba română şi nu susţin că „limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionînd pe baza grafiei latine” (articolul 13). Mai mult, consider problema lingvistică drept prerogativă a specialiştilor de prin Academii (ambele, şi Academia Română, şi Academia de Ştiinţă a Moldovei susţin limba română), nu a politicienilor. Dar nu pot trece cu vedere faptul că, ceea ce Curtea Constituţională a formulat prin „… în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”, înseamnă de fapt că „Constituţia Republicii Moldova NU MAI este Legea Supremă” şi pot exista legi sau acte juridice mai importante decît aceasta. La fel, Curtea a demonstrat că poate face ceea ce nu a putut face, timp de doi ani, Parlamentul, atunci cînd căuta o modalitate de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova (fie prin vot direct, fie printr-o altă majoritate de voturi ale deputaţilor).

Aşadar, Curtea Constituţională a demonstrat că poate iniţia revizuirea Constituţiei (articolul 141), fără stipularea acestui drept în Legea Supremă, în numele a „cel puţin 200 000 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot (care) să provină din cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi”; unui număr de „cel puţin o treime de deputaţi în Parlament”; sau a Guvernului şi să adopte cu votul a şase persoane, modificarea Constituţiei ce necesita votul a 67 de persoane, adică „două treimi din deputaţi” (articolul 143).

Dar aşa decizii, cum spunea „cneazul” George Miloslavskii din „Ivan Vasilevici îşi schimbă profesia”, nu se iau cu una cu două. Chiar şi cu toată „separarea puterilor în stat” (articolul 6), cu un preşedinte al ţării fost preşedinte al Consiliul Superior al Magistraturii şi preşedinte al Curţii, fost vice-preşedinte al celui mai mare partid aflat la guvernare,  Curtea Constituţională n-ar fi luat o asemenea decizie fără acordul, cel puţin tacit, al Preşedinţiei şi majorităţii parlamentare.

Aici trebuie să-i dau dreptate socialistului Igor Dodon, care a scris pe reţeaua de socializare facebook că „Summitul de la Vilnius îşi arată primele roade…”. Nu pot să ştiu dacă „mai departe va fi şi mai grav”, aşa cum a completat el, dar decizia „istorică” a Curţii Constituţionale luată la doar o săptămînă de la parafarea Acordului de Asociere, nu poate să nu aibă legătură cu Summitul de la Vilnius.

Una din condiţiile semnării Acordului de Asociere este traducerea acestuia (estimată la un an). Dar traducerea trebuie făcută dintr-o limbă (engleza) în alta. Care?! Moldoveneasca constituţională sau româna corectă din punct de vedere lingvistic; limba de stat sau (una din) limba Uniunii Europene?!

Iată pentru a nu-i pune pe europeni în situaţia stupidă de a interpreta Constituţia Republicii Moldova ca formă şi ca conţinut, au făcut-o chiar ai noştri, încălcînd Legea Supremă în numele supremului scop! Nimic mai machiavelic.

Update (răspuns unor comentarii de pe facebook): Declaraţia de Independenţă şi Constituţia Republicii Moldova nu pot face corp comun pentru că:

Sînt două documente diferite adoptate la 3 ani diferenţă (27 august 1991 şi 27 august 1994); Unica trimitere din Constituţie la Declaraţia de Independenţă, este „PORNIND de la aspiraţiile seculare ale poporului de a trăi într-o ţară suverană, exprimate prin proclamarea independenţei Republicii Moldova”; Constituţia valabilă la data adoptării Declaraţiei de Independenţă era Constituţia din 15 aprilie 1978. „Constituţia Republicii Moldova intră în vigoare la 27 august 1994. La aceeaşi dată, Constituţia Republicii Moldova din 15 aprilie 1978, cu modificările şi completările ulterioare, este în întregime abrogată.” (articolul I (2) Dispoziţii finale şi tranzitorii); Curtea Constituţională NU a declarat limba română drept limbă de stat, Ion Grosu a scris deja asta.

Dacă admitem că Declaraţia de Independenţă (0riginalul căreia a fost pierdut) prevalează Constituţiei, atunci 19 ani de existenţă a acestei Constituţii am trăit în minciună, considerînd Constituţia drept Lege Supremă pe lîngă care nici o lege sau act nu au putere juridică.

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă pleacă astăzi la Vilnius unde va participa la lucrările Summitului Parteneriatului Estic. Acesta nu face parte din delegaţia oficială a Republicii Moldova, ci va participa la înaltul for la invitaţia Comitetului Regiunilor al Uniunii Europene, în calitate de fost co-preşedinte al organizaţiei. Adevărul este că, deşi ceilalţi au primit invitaţia încă acum trei săptămîni, primarul capitalei a primit confirmarea invitaţiei doar în seara zilei de marţi (după ora 22.00), 26 noiembrie, şi doar urma unui lobby masiv în structurile europene, exercitat de preşedintele român, Traian Băsescu şi europarlamentara Monica Macovei – o spun sursele mele de încredere în Partidul Lieral.

Iniţial nu era prevăzut, şi e de înţeles acest lucru, ca la summit să participe şi Dorin Chirtoacă, primar de Chişinău şi vice-preşedinte al Partidului Liberal aflat în opoziţie. Chirtoacă însă, care şi-a dorit foarte mult acest lucru, ar fi apelat la Traian Băsescu şi Monica Macovei, care „au reuşit să găsească o portiţă pentru a-l include şi pe el în lista invitaţilor”. Această portiţă s-a dovedit a fi calitatea de „ex-co-preşedinte a Consiliului Regiunilor UE, exercitată cîndva de Chirtoacă. Din partea Consiliului, la summit vor fi prezente şase persoane.

Anume din cauza aceasta, pentru că nu avea şi nu credea că va reuşi să primească invitaţia oficială, Dorin Chirtoacă, alături de unchiul său Mihai Ghimpu, au ieşit luni, 25 noiembrie, într-o conferinţă de presă în care au declarat că mare lucru nu se va obţine la Vilnius şi deja peste o zi, primăria a remis un comunicat tare elogios în privinţa căii europene luate de Chişinău în 2007, şi doar în 2009 de toată ţara – declaraţii care se contrazic, observate şi de alţii.

Cînd a primit invitaţia oficială şi deoarece dorea să participe la şedinţa Consiliului Municipal Chişinău unde urmeauă a fi discutată/votată „aprobarea bugetului municipal pe anul 2014” şi „reorganizarea Termocom”, Dorin Chirtoacă a semnat şi o dispoziţie de anulare a şedinţei CMC, care urmează să aibă loc începînd cu ora 10.00 a zilei de astăzi ca urmare a unei dispoziţii anterioare a primarului.

Mai mult. În după-amiaza zilei de ieri (în jurul orei 14:00), consilierii din toate fracţiunile municipale au fost contactaţi telefonic cu propunerea de a amîna şedinţa CMC. Aceştia însă s-au împotrivit, iar astfel, Dorin Chirtoacă a trebuit să renunţe la ideea de a fi „cu fundul pe două scaune”, adică să aleagă unde vrea mai mult să participe.

Solicitat telefonic, primarul Dorin Chirtoacă mi-a spus că a primit invitaţia „la începutul săptămînii”, fără a preciza cînd anume, dar, potrivit lui, dicuţiile pe marginea invitaţiei ar fi fost duse încă din septembrie. Întrebat în ce calitate va fi prezent la lucrările summitului, Chirtoacă a menţionat că, cu siguranţă va prezenta atît primăria, cît şi formaţiunea din care face parte. „Că nu fac parte din delegaţia naţională, ţine de cei care au făcut lista, dar iată că am primit o invitaţie directă de la Bruxeles”, a mai spus edilul capitalei.

Aşa stau lucrurile…

O mare măsurătoare de puţulici urmează să aibă loc la Chişinău în prima perioadă a lunii noiembrie, dacă nu chiar toată luna ce urmează pînă la summitul de la Vilnius. Aş scrie „pu*ulici” ca în titlu, dar mă tem că nu-i prea clar şi tocmai de asta, scriu aşa cum este – „puţulici”.

„O mare adunare”, mai că nu „naţională”, la care vor participa „mulţi, foarte mulţi” – ne promit liderii Coaliţiei (tot ei, ai Alianţei), recent împăcaţi la Orhei, Ialoveni şi Publika. La Chişinău, chipurile nu se împacă pentru că Guznac e contra (cine ştie, va înţelege).

Măsurătoarea va începe, „cu zîmbetul pe buze” şi „speranţă în viitor”, la data de 3 noiembrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi urmează să continuie înaintea şedinţei Legislativului din ziua de joi, 7 noiembrie, numită în popor şi „okteabriskaya”. Continuarea va fi, deja tradiţional, „cu tobe, injurii şi agresivitate”.

Anume, va continua „deja tradiţional” şi va începe „cu zîmbetul pe buze”. Pentru că, chiar dacă, în ultima perioadă, comuniştii protestează practic la fiecare sfîrşit de săptămînă, „măsurătoarea” va începe anume pe 3 noiembrie. Marian Lupu nici n-a ascuns că adunarea din 3 noiembrie vine ca (o) „contramanifestaţie” protestelor PCRM din ultima perioadă. Proteste supte din deget, aproape ca o gogoaşă strînsă de la fundul sacului PCRM înaintea summitului de la Vilnius.

E şi normal, opoziţia (cea comunistă, cu susţinerea exterioară a celei pro-„Uniune Vamală”, contra conducerii numit „democrate, liberal-democrate şi reformatoare”, orientat „pro-Europene”) trebuie să-şi joace rolul. Da, într-o ţară normală, opoziţia ar trebui să fie una constructivă şi nu destructivă cum e în cazul nostru. Dar.., nu uităm că trăim în Moldova. Deci, avem opoziţia pe care o merităm.

De ce la vederea puţulicei comuniste, arătată fără de manajamente în ultima perioadă, guvernarea trebuie neapărat să-şi etaleze şi ea potenţa în văzul tuturor?!, pentru mine rămîne a fi o întrebare deschisă, şi deocamadată, neînţeleasă. Diogene din Sinope se masturba în public şi se considera „cetăţeanul lumii”, omul cosmopolit, dar de atunci lucrurile au mai evoluat un pic. Fîsul nu trebuie răsplătit cu fîs. Şi-aşa de-abia se mai respiră în ţara asta. Nu-i neapărat de-a închide definitiv oxigenul.

Aproape sigur, comuniştii nu se vor lăsa mai jos. Iar pentru că vine „okteabriskaya”, şi mai ales pentru că şi ei, la fel ca guvernarea numit „pro-Europeană”, au nevoie să fie văzuţi de „partenerii strategici externi” – vor strînge din buci şi vor încerca să scoată în stradă şi mai mulţi, şi tot cu unicul scop de a fi văzuţi. (E altă întrebare dacă le va reuşi sau nu).

Anume aşa riscăm să petrecem toată luna noiembrie în demonstraţii de potenţă stradală pro- sau anti-creatoare. La ce bun, odată ce Europa este în situaţia în care este: cu un „parteneriat estic” aproape eşuat, dar în care s-a investit enorm; cu alegeri în 2014, la care va trebui să explice alegătorului european unde-i „povestea de succes”, banii şi, mai ales, rezultatele?! Unicul „story” posibil, nu neapărat „happy-end-ist”, este Republica Moldova. (Apropo, „prost să fii şi noroc să ai”.)

Ce să mai, bună poveste! Povestea degradării treptate de la discuţii despre „principii şi valori”, la „aşi în mîneci” şi „mass-turbare publică”.

Atenţie: această postare nu este parte a campaniei Unimedia şi poate fi preluată de către aceasta doar cu indicarea sursei!

Eu chiar dacă nu sînt din Trancenistria, ci dintr-o ţară, slavă Domnului, recunoscută pe plan internaţional, totuşi am decis să RMN la mine-acasă. RMN pentru că-s patriot!

Ştiu că „atunci cînd ţara are nevoie de oameni, îşi spune Patrie”, dar trec peste asta şi insist a fi Patriot. Nu neapărat cu majusculă, dar patriot totuşi. Patriot pentru că, spre deosebire de mulţi alţii care apar în clipuleţe la aceiaşi Unimedia, eu n-am buletinul niciunei alte Patrii.

Doar paşaportul albastru. Paşaport de culoarea Uniunii în care sper că odată-şi-odată o să ajung, de rînd cu ţara, politicienii şi regulile ei de r*h*t. Anume cu el, nu cu cel de culoarea unei foste Uniuni.

La GreenCard n-am depus pentru că acolo are cine depune şi ei sînt doar nişte intermediari care au mulţi bani pentru publicităţi cu zviozduri.

Click pentru a accesa direct site-ul departamenului SUA pentru cetăţenie şi imigrare, fără intermediari şi plăţi suplimentare.

Şi dacă aveţi mai mult noroc decît alţii, obţineţi viza şi plecaţi, dar nu uitaţi să mai veniţi pe-acasă pentru cei care RMN.

O! Şi-un cîntecel la temă!

Azi este ziua mea. Zi în care voi primi (şi primesc deja) zeci, dacă nu chiar sute de mesaje cu tradiţio(ba)nalul „la-mulţi-ani”, virtual, secătuit de orice sens; şi foarte puţine cuvinte din inimă, decît doar la două-trei persoane apropiate spiritual, dar departe fizic (această depărtare poate fi în acelaşi oraş cu mine). Zi în care aş vrea să mă ascund undeva într-o găoace, ca s-o petrec citind „memoriile” lui Eliade, şi să nu fiu deranjat pentru a asculta aceleaşi cuvinte pe care fiecare se consideră „obligat” să le rostească, cu aluzie la „un sfert din viaţă”, atunci cînd cineva împlineşte 25 de ani.

Nu prieteni! Nu sînt la un sfert, ci chiar în preajma jumătăţii, dacă voi avea noroc, sau în cel mai rău caz, am şi trecut deja de jumătatea mea de viaţă. Nici în copilărie şi nici acum nu-mi imaginam şi nu-mi imaginez cum voi arăta cînd voi fi bătrîn. Probabil e din cauza că eu nu voi avea bătrîneţe.

Mă voi stinge undeva în jurul cifrei 50, răpus de cancer sau o altă maladie incurabilă, aşa cum au făcut-o tatăl şi bunelul meu, Dumnezeu să-i ierte. Tatăl meu era la armată atunci cînd s-a stins tatăl său, iar eu – în primul an de universitate, cînd a murit el. De ce-aş spera la mai mult?!

Bunelul a avut patru copii, tata – doi, iar eu nu ştiu dacă mă voi încumeta să fac vreunul. Poate-i cazul să-i feresc, să-i apăr de-o copilărie ratată şi infestată de digitalizare, de-o ţară de rahat şi-o omenire în declin? Sau poate merită să mă schimb, să accept mediul doldora de fiţe şi „kitsch”.

Şi totuşi, n-a fost mereu aşa. Spre deosebire de Papini, eu nu pot spune că n-am avut copilărie. Dar nici nu pot spune ca el că „atunci cînd am ieşit pe însîngerata poartă maternă n-am intonat, în loc de obişnuitele ţipete de uimire, vreun crîmpei dintr-o Marsellieză stînjenitoare”. Am avut copilărie, şi chiar una foarte frumoasă. Atunci îmi iubeam zilele de naştere, pentru că primeam daruri şi se organizau mese pompoase exclusiv în cinstea mea. Le-am iubit şi în adolescenţă, iar acum n-am nici măcar cu cine lua cina. Dar e (şi) din cauza mea.

***

Dacă nu scriu aceste rînduri cu lacrimi în ochi, este doar din cauza că eu nu le am. Nu le-am avut niciodată, pentru că niciodată n-am crezut în capacitatea lor de-a trata. N-am scris ca să vă ofensez pentru „la-mulţi-ani”-urile deja urate. Pur şi simplu, de la o vreme, nu-mi iubesc aniversările. Şi totuşi v-am scris.

Cred că a avut dreptate persoana care mi-a zis că în ultima vreme m-am făcut cam poet. Sorry că n-am scris rînduri elogioase.

Un val brusc de căldură şi o licărire puternică pe cer au zguduit dimineaţa zilei de duminică, 15 septembrie. Bliţul luminos pe un cer mai mult înnourat decît senin, dar şi valul brusc de căldură ce năvăli prin oberliht, l-au prins pe Micu cu ceaşca de cafea într-o mîină şi ceainicul aburind în cealaltă. Le-a lăsat pentru o secundă ca să vadă ce se întîmplă, dar cîmpul vizual îi era acoperit de copacii încă în frunze.

Ieşit pe prag, Micu văzu doar un nor de praf, frunze şi gunoaie ridacate-n văzduh. Asta chiar dacă vînt, practic nu era. A privit spre cer, dar nici acolo, în afară de nourii negri tomnatici, nu aveai ce vedea. Mai bine-zis, nimic neobişnuit pentru un început de duminică, după o vineri şi sîmbătă ploioase. Şi totuşi, suspiciunea producerii unui eveniment inedit, persista.

Îşi aminti de meteoritul din Celiabinsk ce survolă cerul de-asupra Rusiei într-o dimineaţă de februarie. „15! 15 februarie! Exact acum şapte luni!”, exclamă Micu în sinea sa, în timp ce se întorcea în odaie pentru a afla din internet ce se întîmplă. Reacţie, de altfel, normală. Mai ales că, în ultimul timp, i se întîmpla suficient de des să afle despre ploaia de-afară privind în fereastra electronică, şi nu în cea din perete.

Şi-a turnat apa în ceaşca cu zahăr şi cafeaua solubilă pregătite, şi s-a aşezat în faţa laptopului conectat, dar, ca de obicei în clipele cele mai importante, nu avea conexiune (ceea ce i se întîmpla destul de des). Cu prima sorbitură de cafea îi veni ideea de a vedea reacţiile de pe facebook prin aplicaţia din telefonul mobil. „No internet conection”, ceea ce deja îi păru straniu, senzaţie întărită şi de lipsa vreunui semnal de antenă. Deci gîndul de a suna prietenii, era lipsit de orice sens. „P.O.H.U.I.”, dar fără internet, nici măcar piesa preferată în momentele de singurătate, nu-i era accesibilă.

În lipsa oricărei alte ocupaţii, Micu decise să-şi petreacă restul dimineţii cu cartea în mîină. „Un om sfîrşit” de Giovanni Papini la a doua lectură după exact un an din ziua în care a deschis-o pentru prima dată şi la cîţiva ani de la amintirea capitolului „Papini, eu şi lumea” din Romanul adolescentului miop. O carte la fel de actuală pentru el acum, ca şi acum o sută de ani pentru autor. „Şi de ce chintesenţa ideilor în care mă regăsesc sînt scrise în capitolul „Sînt un ignorant”? Poate pentru că ăsta-i adevărul. Poate că sînt doar un ignorant?!”, gîndi Micu în timp ce căuta paragrafele cu pricina.

***

„Am citit o droaie de cărţi, poate prea multe, şi totuşi pot să spun că n-am citit nimic. Ţin minte o infinitate de nume şi titluri, mi-e capul ca o magazie de însemnări; dar cărţile pe care le cunosc într-adevăr bine pe dinăuntru şi pe dinafară, în litera şi spiritul lor, sînt extrem de puţine, şi mi-e ruşine de asta; cu toate că nu sînt singurul în această situaţie nenorocită care-şi pierde timpul scriind pe nisip cuvinte pe care le va împrăştia vîntul. Omul unei singure cărţi e funebru şi sinistru; dar omul prea multor cărţi e ca un canal care, din tot ce trece prin el, nu reţine decît mîlul. Şi eu sînt un astfel de om. Mea culpa.”

„Nu sînt profan în nici un domeniu, dar nici un iniţiat, la adunările celor învăţaţi nu am scaunul meu rezervat şi nu port nici o etichetă pe frunte. Sînt un om fără un loc precis, care poate sta oriunde atîta vreme cît nu e alungat.”

„… Numai eu ştiu cîte găuri înspăimîntătoare se află în creerul meu. Numai eu, care am vrut să ştiu totul, îmi dau seama cît de strîmte sînt graniţele ştiinţei mele. (…) Cunosc vocabularul şi cîteva capitole, am o idee despre întreg, dar nu sînt în stare să mă descurc singur. Sînt un ignorant, un ignorant fără margini şi fără putinţă de vindecare. Şi cel mai rău e că ignoranţa mea nu e una pură şi naturală, precum aceea a omului din pădure sau de pe cîmp, care poate merge mînă-n mînă cu prospeţimea, cu liniştea şi chiar cu o oarecare ingeniozitate. Nu, eu sînt ignorantul care s-a înglodat în cărţi…”

***

N-a rezistat pînă la finele frazei. Amărît de fidelitatea în care-l descriu alineatele  consecvente şi aproape neîntrerupte şi dezgustat de ceea că toată existenţa sa conştientă încape într-o pagină scrisă acum o sută de ani, Micu a decis să nu mai stea „înglodat în cărţi”, ci să se bucure de, posibil, ultimele zile calde ale anului. Mai ales că, între timp, pe cer îşi făcu apariţia şi soarele. O plimbare în parc prin aerul împrospătat de ploi îi va face bine. Cu siguranţă. Plus că acolo ar putea exista conexiune wi-fi.

„La sigur mi-a scris Romina”, murmură Micu cu gîndul la tipa focoasă de la facultatea de drept, cu sînii mici şi ţuguiaţi ce se reliefau ascuţit prin maioul îmbrăcat în ziua în care făcuse cunoştinţă. Pentru că rîndul de la Orăşelul studenţesc îi propulsa spre sfîrşitul discuţiei, i-a cerut doar datele de facebook, nu şi cele de telefon sau adresă fizică. „Păcatele erei în care trăim!”, adăugă el pe un ton filosofic.

Convingerea a ceva important care-i scapă din lipsa conexiunii l-au scos după uşă, iar de-acolo, cu troleibuzul, pînă în parcul central. Fete şi băieţi, bunei cu nepoţi duşi de mîină, cu toţii se plimbau prin parcul cu havuz, stau pe băncile în semicerc, glumeau, povesteau sau pur şi simplă tăceau.

Găsind cu greu un loc pe o bancă mai dosită, Micu verifică semnalul de antenă, iar apoi posibilitatea conexiunii la reţea, dar şi aici semnalul lipsea cu desăvîrşire. Deşi o luase cu el fără să se gîndească, ezita să scoată cartea pentru că nu vroia să-şi amintească despre „şoarecele de bibiliotecă” care era fără să frecventeze pereţii cu vrafuri de cărţi. Aşa că, sta adulmecînd aerul tomnatic şi privind razele ce se strecurau printre crengi.

La scurt timp, fluxuri de tineri care probau diferite gadgeturi ca într-un flash-mob bine organizat, umpluse spaţiul central al parcului făcîndu-l neîncăpător şi extrem de gălăgios. Buneii cu nepoţi se făcuse nevăzuţi, iar nenorocirea ce-i adună pe toţi, transformă locul într-o arenă de dezbateri şi discursuri însufleţite.

Micu continua să stea pe banca lăturalnică pe care se aşezase la început, dar gălăgia dimprejur îi deveni insuportabilă, iar cum nu era o persoană prea sociabilă – decise să plece. Pe drum însă, ddu cu ochii peste Andrei, colegul de facultate care nu-i era prieten, dar care se împăca cu oricine îl putea ajuta la examene. Andrei gesticula frenetic în centrul unei găşti, iar cînd îl văzu pe Micu, îl salută şi-l invită să participe la „protestul tinerilor faţă de guvernarea obstrucţionistă care-a închis net-ul”. „O aberaţie”, gîndi Micu fără să-şi exteriorizeze gîndul. Aşa că se scuză cu o întîlnire importantă şi-i părăsi în frenezia lor juvenilă.

Acasă conexiunea cu lumea exterioară lipsea în continuare, la fel ca şi-n orele următoare, ceea ce-l determină pe Micu să termine auto-flagelarea cu „omul sfîrşit”, iar apoi să încerce s-o caute pe la căminele stundeţeşti.

***

„… dacă, după ce m-aţi ascultat, veţi continua să credeţi, în ciuda vorbelor mele, că sînt într-adevăr un om sfîrşit, va trebui cel puţin să recunoaşteţi că sînt sfîrşit pentru că m-am apucat de prea multe lucruri şi că nu mai sînt nimic pentru că am vrut să fiu totul.”

***

Seara la ştiri „explozia solară care a periclitat activitatea transportului aerian, a sateliţilor, telecomunicaţiilor şi, pe alocuri, a reţelelor electrice”, avea să fie acoperită de „protestele masive ale tinerilor faţă de scumpirile din ultima vreme, corupţia la nivel înalt şi privatizările dubioase”. Protestatarii, în mare parte stundenţi, cereau demisia necondiţionată a Guvernului şi anunţarea alegerilor parlamentare anticipate.