Avem sau nu teatru independent în Moldova? Şi dacă îl avem, prin ce se deosebeşte acesta de cel de stat? Vom încerca să cercetăm spaţiul teatrului independent, de o parte şi de cealaltă a Nistrului, într-o serie de articole cu genericul “Teatrul independent – manifest artistic şi replică teatrului de stat“.
Teatrul independent, alternativ sau underground – cum i se mai spune – devine tot mai popular în lume. Jucat în spaţii mici sau chiar netradiționale, acesta încearcă să prezinte noi forme de teatru, utilizând metode diferite, texte contemporane şi un stil de comunicare nou. Actorii spun ca se simt mai bine aici, unde au spectatorii aproape şi mai multa libertate de creaţie.
În Moldova, de vreo 2-3 ani încoace, se conturează un tablou al teatrului independent, diferit de ce se întâmplă în teatrele instituţionalizate, cu un public mai restrâns, dar mai liber şi deschis spre nou.
„Teatrul independent din Chişinău s-a născut în subsolul Teatrului Luceafărul”
În încercarea de a afla când şi unde s-a „născut” teatrul independent din Moldova, aflăm că acesta ar fi luat naştere… într-un subsol. Astfel, am putea numi fostul Club 513 din Chişinău, aflat la subsolul Teatrului „Luceafărul”, drept primul spaţiu teatral underground din capitala Moldovei. Inaugurat de regizorul Mihai Fusu în martie 2009, acesta a adunat multe spectacole, mulţi spectatori şi multe nume importante pe care le regăsim astăzi în peisajul teatrului contemporan, independent. Acolo juca şi Doriana Talmazan, care acum e la Teatrul-spălătorie, Andrei Sochircă, care a fondat mai târziu Teatrul unui singur actor, Alexandru Pleşca şi Ghenadie Gâlcă, care sunt acum la Foosbook şi mulţi alţii. „Spectacolele noastre adunau foarte multă lume, jucam printre mese, era o interacţiune strânsă cu spectatorul şi aveam o activitate diversificată. Experienţa asta a ţinut cam până în toamna anului 2009, după care ne-am dispersat. Am putea spune că teatrul independent s-a născut acolo, în subsolul de la Teatrul Luceafărul” spune Mihai Fusu, regizor, dramaturg şi actor.
Dacă mai răscolim prin „arhive” aflăm că unele încercări în domeniul teatrului independent îşi au rădăcinile încă din 2007, când dramaturgul Nicoleta Esinencu fondase The Mobile European Trailer Theatre (METT), care aduna un grup de tineri actori şi artişti grafici, care încercau să „reînnoiască teatrul în Republica Moldova și să exploreze forme neconvenționale de exprimare”.
Aflăm că tot în 2007 a fost deschis în Chişinău şi „Studioul de improvizaţie teatrală”, care activează până în prezent, chiar dacă este mai puţin cunoscut publicului larg.
Nu ştim când să-i notăm data naşterii în paşaportul teatrului alternativ din Moldova, cert e că încet, dar sigur, acesta începe să-şi exprime individualitatea.
TEATRU-SPĂLĂTORIE – singurul teatru social bilingv din Moldova
Teatrul-spălătorie a pornit de la o mână de oameni, acum 2 ani şi ceva în urmă. Dintr-o platformă pentru tinerii artiști, „spălătoria” a ajuns între timp un teatru independent în toată firea.
Au deschis prima stagiune cu monodrama A(II) Rh+, după care au urmat noi şi noi spectacole – sau performance-uri, cum mai sunt numite acestea. La Teatrul-spălătorie nu se montează după Shakespeare, Cehov, Bekett, aici vedem realitatea înconjurătoare într-o formă artistică – uneori dură, uneori incomodă, dar care ne vizează pe toţi. Putem spune că Teatrul-spălătorie este primul teatru social din Chișinău, care trăieşte alături de noi şi ne vorbeşte despre toleranţă şi responsabilitate, despre discriminare, xenofobie şi alte probleme ale societăţii noastre.
„Pentru noi este important să discutăm despre ceea ce se întâmplă astăzi în Moldova şi în lume, în general. Ideile pentru spectacolele noastre vin din realitatea care ne înconjoară… Pornim de la o problemă, pe care o considerăm importantă şi care – trecând printr-un întreg proces de creaţie – ajunge spectacol” spune managerul proiectului, Nora Dorogan.
Ceea ce individualizează Teatrul-spălătorie este şi faptul că este singurul teatru bilingv din Moldova. Prin utilizarea supratitlurilor, teatrul reuşeşte să-i aducă alături pe vorbitorii de română și pe cei de limbă rusă în acelaşi spaţiu artistic, de pe str. Eminescu, 72.
Teatrul-spălătorie a fost lansat la 29 noiembrie 2010, avându-le ca fondatori pe Nicoleta Esinencu, dramaturg, regizor şi producător al acestui proiect, pe Nora Dorogan, managerul și omul care le organizează pe toate în acest teatru, Doriana Talmazan și Irina Vacarciuc, actriţe care au plecat din teatrele Ionesco și Eminescu pentru a fi artiste independente. Pe lângă această echipă, teatrul are în permanenţă „actori-invitaţi” în cadrul diferitor proiecte comune – Veaceslav Sambriş, Emilian Creţu, Ina Surdu, Ion Borş ş.a.
„Important e mesajul pe care îl aduci prin teatru şi impactul pe care îl produci în societate”
Producătorii teatrului spun că şi-au propus crearea unei platforme de lucru și interacțiune între tinerii artiști independenți din Republica Moldova și artiști invitați, atât din Moldova cât și din străinătate.
„Până în prezent, am avut invitaţi din România, Marea Britanie, Germania. Încercăm să creăm un spațiu de intersecție pentru artiști din realități diferite, care prin lucru la un proiect comun își dezvoltă mijloacele de expresie, tehnicile de lucru, perspectiva critică, personalitatea artistică…” susţin aceştia.
Spectacolul “Rogvaiv”, pentru care Teatrul-spălătorie a luat premiul pentru cel mai bun spectacol în cadrul FEST-FDR 2012 de la Timişoara. În imagine: Irina Vacarciuc, Veaceslav Sambriş, Doriana Talmazan şi Ina Surdu. Sursa foto: http://www.spalatorie.md
Unele spectacole le putem numi veritabile documentare, tratând teme ce n-au prea „încăput” în manualele de istorie. Un exemplu ar fi spectacolul „Clear History”, care vorbeşte despre holocaust, venind cu mărturii şi inserturi audio, cu înregistrări video, scrisori şi cifre exacte.
Teatrul-spălătorie a luat premiul pentru cel mai bun spectacol în cadrul FEST-FDR 2012 de la Timişoara cu performance-ul „ROGVAIV”. Acesta este un spectacol despre intoleranța exprimată public, deschis, fără niciun fel de control sau responsabilitate de către personalități ale vieții publice din Republica Moldova. Producătorii spectacolului spun că nu este cel mai important lucru pentru ei, să adune premii. „Scopul nostru nu este să mergem la cât mai multe festivaluri, important e ca ceea ce facem să aibă un impact în societate…” spune Nora Dorogan.
Pe lângă spectacole produse în cadrul Teatrului-spălătorie, aici mai au loc şi lecturi-performance, proiectări de film documentar, discuţii ş.a. Tot aici a fost iniţiat proiectul „Kompot”, descris de organizatori ca „un mix de forme de expresie artistică, comunicare, implicare şi participare”.
FOOSBOOK – o nouă platformă (teatrală) de socializare
În fiecare zi de luni, atunci când e zi de odihnă pentru teatrele de stat, într-o sală mică de la etajul patru al unui imobil de pe strada București 68 se joacă teatru. Vorbim de Foosbook, un laborator teatral, cu nume inspirat de cunoscuta reţea de socializare, care experimentează cu noi forme de teatru şi cu un stilul diferit de comunicare cu publicul.
Ideea unui astfel de proiect s-a născut cu mai mulţi ani în urmă, atunci când o parte din echipa actuală juca în fostul Club 513. Deschiderea „oficială” a Foosbook-ului, însă a avut loc la sfârşitul lui februarie 2012, cu spectacolul „Nekrotitanium”, în regia Luminiței Țâcu.
Alexandru Pleşca a reprezentat Chişinăul la One Man Show – Gala Star 2013, un festival de prestigiu de la Bacău, cu spectacolul “Nekrotitanium”. Foto Ramin Mazur
„Părintele” proiectului este Mihai Fusu, cunoscut regizor nonconformist şi promotor a mai multor proiecte independente şi a dramaturgiei basarabene contemporane. La Foosbook îi veți întâlni pe Boris Cremene, Alexandru Pleșca, Ghenadie Gâlcă, Snejana Puică, Ina Surdu, dar și alţi actori dispuși să „experimenteze” artistic în laborator.
Majoritatea spectacolelor montate aici au la bază texte contemporane – şi nu doar piese tradiţionale, ci chiar şi romane. „Teatrele mari au un repertoriu de cele mai multe ori clasic şi, din păcate, literatura contemporană rămâne în urmă. Un teatru independent îşi poate permite să facă lucruri mai curajoase decât unul de stat” susţine Mihai Fusu.
Un astfel de spectacol este „Nekrotitanium”, montat după romanul lui Mitoş Micleuşanu şi Florin Braghiş, băieţii de la proiectul „Planeta Moldova”. Monospectacol este jucat de actorul Alexandru Pleşca, care cucereşte prin energia şi naturaleţea cu care imită tipologiile conaţionalilor noştri. La fel e şi în cazul spectacolului „Iepurii nu mor”, realizat după romanul lui Savatie Baştavoi. Un spectacol „pentru copiii sovietici care au crescut mari”, dar care este jucat de copii absolut non-sovietici, născuți după 1991. În alte cazuri, drept scenariu le-a servit materialul colectat în baza interviurilor, cum ar fi spectacolul „Casa M”, o relatare dureroasă a fenomenului violenţei în familie.
Casa M, după scenariul şi în regia Luminiţa Ţîcu, cu Ina Surdu, Irina Vacarciuc, Snejana Puică şi Mihaela Strâmbeanu. Foto Maria Ştefănescu
„Cei care vin la Foosbook devin prietenii noştri” sau „La un pahar de glühwein cu actorii”
Realizatorii proiectului consideră că teatrul trebuie să devină mai simplu, mai sincer, mai accesibil. Dramaturgul şi regizorul Mihai Fusu susţine că în teatrul clasic există o distanţă prea mare dintre spectator şi scenă, care apare ca o tribună oficială. „Încercam să distrugem această barieră, să le arătăm oamenilor că teatrul este o artă vie, care nu se teme de spectator, de socializare. Asta ajută actorul să dezvolte sinceritatea” susţine acesta.
Foosbook este un club destinat performance-urilor dramatice, dar și discuțiilor pe teme culturale. Astfel, sfârşitul spectacolului nu alungă niciodată publicul acasă, pentru că de fiecare dată cei de la Foosbook provoacă spectatorii la discuţii, fie nemijlocit în sală – când au o anumită temă de discuţii sau un invitat special, fie în hol, la un pahar de suc de morcovi, vin pastoral, glühwein (vin fiert)… După reprezentații, se creează o ambianță caldă şi familiară, care întârzie să grăbească spectatorii acasă, fie şi la o oră înaintată în noapte.
Mihai Fusu caracterizează publicul ce vine la Foosbook ca oameni sinceri sau în căutarea sincerității, oameni care vor să descopere o altă literatură şi un altfel de teatru, oameni mai liberi în gândire… „De asta după spectacol comunicăm cu ei ca cu nişte prieteni. Cei care vin aici, devin prietenii noştri…” spune el.
Despre curaj actoricesc şi cum e să nu depinzi de nimeni
Practic toţi actorii care joacă la Foosbook sunt actori şi la teatre de stat, or, acolo îşi „câştigă pâinea”. Aici însă, spun ei, se simt mai bine, pentru că au mai multă libertate de creaţie.
„Într-o mişcare teatrală normală n-ar trebui să existe prea multe diferenţe între teatrul de stat şi cel independent. Ce ţine de mişcarea teatrală de la noi, diferenţa e mare. Teatrele de sistem practic au pierdut din curajul actoricesc, sunt aproape lipsite de idei valoroase şi din cauza asta apar aceste trupe independente… dintr-o anumită revoltă” spune regizoarea Luminiţa Ţâcu. „Atunci când nu depinzi de nimeni, nici financiar, nici de anumite interese, capeţi mai multă libertate şi depinzi doar de propria ta idee artistică” mai spune aceasta.
Acum la Foosbook se lucrează la câteva reprezentaţii teatrale noi. În luna mai va fi pus în scenă monospectacolul „Lamentări”, în regia Luminiţei Ţâcu, bazat pe un text din dramaturgia poloneză. În lucru este şi un spectacol după cartea lui Constantin Cheianu, „Sex & perestroika”.Totodată, se lucrează la o idee inedită, care vizează un spectacol chiar despre lumea teatrului, reprezentând o confruntare a diferitor metode şi sisteme teatrale.
O altă idee a celor de la Foosbook este organizarea unui weekend cultural în această vară. „Avem în afara Chişinăului o scenă, unde vrem să organizăm un fel de «weekend teatral», în cadrul căruia să invităm toţi spectatorii noştri să-şi ia corturile , ca să stăm acolo 2 zile în weekend, să jucăm spectacole, să spunem poezii şi să socializăm” spune Mihai Fusu.
Cei de la Foosbook vorbesc de multe alte idei pe care şi le propun pentru viitorul apropiat, iar entuziasmul lor ne face să credem că le va reuşi să se menţină mai mult decât au făcut-o proiectele independente efemere de până acum şi că le va reuşi să schimbe ceva în arealul teatral de la noi.
Şi dacă unii vorbesc despre Teatrul-spălătorie şi Foosbook ca fiind concurenţi, mai inteligent ar fi să ne bucurăm de ambele proiecte, ca fiind două minunate alternative pentru un public divers şi liber în gândire.
Autori: Ludmila Sârghi, Andrei Zagorskii
Acest material a fost publicat în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea capacităţilor mass-media din Moldova, inclusiv din regiunea nistreană, prin promovarea participării civice”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent, în parteneriat cu ONG-urile Stels Terra şi Centrul Media de la Tiraspol, cu asistenţa Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Scopul Programului este de a contribui la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale. Conţinutul materialului nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene sau al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Filed under: Politici Culturale Tagged: Moldova, Teatru, Teatrul Independent 
