Cînd te uiți la fețele-fesele   lui  Iura  LuLeancă  îți vine să-i  plîngi de milă.

Exprimă  atîta jale mioritică, încît ai vrea  să nu mai citești nimic, să nu mai asculți nimic și să-l votezi  pe viață  prim-ministru  de gubernie.

Dar Timnofti  n-are  prikaz telefonic  de la  Gabar  Kantovici  Filat s-o facă.

LuLeancă, bietul de el,  e atît de  dus  cu sorcova în primăvară, încît la porunca șefului său de partid leapădă  tot guvernul  aflat în ședință  și fuge   direct  spre  biroul  unde-l  așteaptă  în stare de extaz patriotic   contrabandistul  Lăpușnei…

Să fim corecți și să spunem  că  nici  Tarlev  nu era in stare de așa ceva!

LuLeancă, un kgb-ist cu stagiu, chipurile, diplomatic, care a fost izgonit din postul de prim-vice-ministru de externe de  către Voronin pentru  incompetență  și  servirea intereselor unor businessmani  locali și de peste hotare, nu poate ajunge decît  Prim-ministru, nu-i așa?

Faptul că știe să vorbească la Taraclia în bulgărească, la Otaci- în țigănească  și în Tanzania— pre limba  ce-a mai rămas, încă nu poate fi titlu de noblețe pentru un  „SIMBOL”  liberal-democrat, care minte că ori  ne trîntește  în brațele Europei  pînă la 31 decembrie 2012 ori  demisionează,  apoi se face că uită și-l roagă pe  fratele lui siamez de prostie, Gabar Kantovici Filat, să nu-i  accepte cererea   de plecare!

Uite acesta da caracter!

Uite asta  rarisimă bărbăție!

Uite acesta mujik,  taman cum îi plac lui Voronin!

Gabar, cel căruia în satu-i de baștină oamenii  îi zic: „Vova  Hoțu”,  de cînd a aflat despre  isprăvile diplomatice ale lui LuLeancă  e ca și terminat.

Nu doarme defel.

Nu  are poftă de mîncare.

Parcă e umbra lui Iura LuLeancă,  nu altceva.

I-i frică de ce se poate întîmpla cu el.

Și umblă cu pistolul în permanență  încărcat.

Chiar dacă Țopii  zilnic îl telefonează  din Londra și-l impulsionează  să continue lupta contra democrației moldovenești!

I-i frică să deschidă orice portal de știri.

Fiindcă nu are răspuns la întrebarea:” De ce LuLeancă i-a vîndut un pașaport diplomatic unui  Șor de la o bancă?”

Și  altor vreo mie de inși ÎNCĂ nedescoperiți.

“Ce mare-i  grădina mea, Iura!” recită Gabar în oglindă, în timp ce-și pregătește pijamaua  de somn, în timp ce e aproape fericit de prikazurile zilei, duse la îndeplinire de marioneta sa, profesionistă  în limbi…

Surîde, dîndu-și  aere de   planetară importanță, și dintr-odată  i se pare că văzu  umbra  cuiva în oglindă.

Își  dădu o palmă, dar degeaba.

Umbra nu dispărea.

Își dădu un pumn—zadarnică  meserie.

Și atunci deschise primul dulap din cale, zmulse de acolo două mănuși de box, trase adînc aer în piept  și se poziționă  gata de atac  în fața oglinzii.

Cînd  brusc  din spate  hohotise   cineva.