Mi-e frică să descriu starea care o am la momentul de față.
Dar și mai mult mi-e frică dacă nu o să scriu nici un cuvînt, și o să omor tot sufletul și inima din mine.
Nu vreau să spun ce sa întîmplat, sau dacă sa întîmplat ceva. Cert e că NIMENI, NIMENI nu mă va putea înțelege (doar dacă exista puterea de a pătrunde în ființa și neființa mea,să înțeleagă singur, fără explicații ).
În sufletul meu se plînge cu lacrimi de sînge, e stors de viață. Unicul lucru care mi-l pot permite să-l descriu.
Eu, o singură dorință am, dar se pare că cer prea mult, defapt nici nu mai contează, o fi o prostie.
Îmbrățișările nu vindecă rănile, rănile mortale.
Cu durere,
SUFLETUL
Filed under: Stare de suflet, Tristețe
