Recunoștința este probabil cel mai nobil sentiment pe care îl putem avea față de cei de alături. Recunoștința în față părinților, profesorilor, prietenilor, dușmanilor, vieții în general.
Mi-amintesc odată, mama mi-a spus că atunci când cineva îmi va face un bine să îl înscriu pe piatră, iar când eu voi face un bine cuiva să îl scriu pe nisip și să nu aștept răsplată. O lecție prețioasă la care țin din tot sufletul.
În ultimile zile mă preocupă evaluarea propriilor priorități și activități, în așa fel, ca odată cu primăvara să fac și eu schimbarea până la capăt (aici fără conotații politice). Am început prin a evalua propriul comportament, atitudini și mod de viață. Evident, lacune cât încape, dar simpla dorință de a schimba fila înseamnă mult și asta mă și motivează.
Cât privește oamenii din viața mea…au fost și sunt atât de mulți, atât de colorați și atât de utili, încât mă prind la ideea că trebuie să le fiu recunoscătoare fiecăruia. Unii m-au învățat să iert, alții să uit, să iubesc, să învăț, să accept, să o iau de la capăt, să mă rog, să gândesc, să mă descopăr, să mă bucur…
Oamenii din jurul nostru sunt atât de prețioși încât ar trebui să îi protejăm…da, da, să îi păzim ca pe cel mai de preț avut pe care ni l-a dat soarta…
Deci, recunoștința e cea care trebuie să ne umple inimile și gândurile în această săptămână și pe tot parcursul vieții…
