13 aprilieCafeaua de dimineață a început să fie o obișnuință zilnică, chiar dacă, uneori când o beau, mă mi se mai încruntă frunte. Dimineața, dacă n-am prima oră, mă trezesc la opt. Mă îmbrac pe întuneric, pentru că colegele de cameră dorm încă, iar balconul înainte de culcare e închis de fiecare dată de Desi, care are grijă să doarmă bine până în momentul în care va decide ea că e destul, nu soarele. Gată să ies, e mereu neapărat să uit ceva. Mă întorc cu pași și mișcări de ninja ca să nu trezesc pe nimeni. Biblioteca universității deschide la 8.15 și-mi face plăcere să văd cum dimineața lume multă care așteaptă să li se permită să intre. Pustietatea din biblioteca de acasă comparată cu ceea ce văd aici mă întristează. Dacă vii după ora 10 e puțin probabil să găsești un loc. Și nu că ar fi o biblioteca mică, are trei etaje și e destul de mare. Designul interior îmi amintește Hogwarts, școala din Harry Potter, un film pe care nu l-am privit, dar îmi mai și displace. Simt aici starea pe care o aveam când priveam entuziasmată filmele americane cu adolescenți și stilul de viață de student sau elev. Sunt mai bine de șase luni de când nu am încălțat pantofi. Lucru care spune ceva. A fi liber. E rar când văd tocuri la universitate. Costumul și cravata sau fusta elegantă poate te face să pari mai învățat, dar e o aparență care deseori înșeală. Laptopul a început să devină în viața mea o parte foarte indispensabilă. Chiar și la ore. Nostalgia scrisului de mână dispare atunci când nici măcar scrisul la computer nu mă ajută să reușesc înregistrarea notițelor. Și nu e problema în faptul că nu aș înțelege limba. Italienii vorbesc foarte repede, iar profesoara de literatura engleză probabil îi întrece pe toți, cu toate că lecțiile ei sunt de-a dreptul interesante. Lectura post-colonială a cărții Jane Eyre, cât și a celor care au dezvoltat părți cărora Charlotte Bronte nu le-a dat viață. E prima carte pe care a trebuit să o recitesc, pentru că o citisem mai înainte, iar mie relectura nu-mi place. Ceea ce am descoperit a doua oară m-a lăsat surprinsă, iar raportându-mi lectura la analiza profesoarei, mi-am dat seama că, de fapt, erau o mulțime de lucruri pe care eu nu le-am observat. Bertha apare, deci, în roman ca partea negativă a lui Jane și face tot ceea ce ar fi vrut să facă, de fapt, Jane. Orbirea lui Rochester e simbolul castrării simbolice, întrucât ochiul era organul sexualității masculine, iar supraveghetorul pe care îl are Jane în interiorul său e un supraveghetor masculin, întrucât, ca și alte femei, ea își construiește personalitatea doar prin punctul de vedere al lui Rochester, astfel încât, înaintea declarației de dragoste din partea stăpânului său, ea se considera urâtă, dar imediat ce își dă seama că Rochester o iubește, zice ea As /I rose and dressed/.  Profesoara de literatură engleză e o doamnă tânără și sexy. Cred că ar fi avut succes în postura de modelă pe podium. Îmbrăcăminte stilată, decoltată adânc, frizură scurtă și discurs clar. Profesorul de literatură rusă e probabil mai tânăr ca ea. Nu cred că ar avea mai mult de 30 de ani. Când a intrat prima dată în aulă, am crezut că era un student și nu i-am dat prea mare atenție, dar au început toți să-și șoptească și să zâmbească ascuns, așa că mi-am dat seama cine era /băiatul/. Are mereu ghinion cu tehnologia electronică, dar îmi place ce zice. Literatura italiană e un subiect discutat cu multă indignare între studenți. Mă refeream la ore. E probabil unul din profesorii de care tuturor celor care au trecut prin cursul lui le-a fost mai frică ca de moarte. Se zice (îmi place expresia asta, sună de parcă mi-ar mai da o speranță să cred că cei care zic nu au fost pregătiți destul de bine pentru examen), se zice deci că din 100 de persoane, un număr de 10 e posibil să-l treacă. Dar să trecem la un subiect mai plăcut. Am început să scriu o teză pentru literatura engleză referitor la tema religiei și a sclaviei în /Jane Eyre/. Subiectul entuziasmează. Mi-a dat seama că ar fi bine să citesc Biblia. Unele fragmente care le-am răscolit pentru teză m-au cam dezamăgit. Scria undeva: “Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.”, așa că am decis că dacă preotul o vrea să citească la cununia mea aceste rânduri, renunț de pe acum la ideea cununiei. Știu că s-ar putea explica într-o interpretare corectă, dar firea mea încăpățânată nu permite niciun fel de scuză. Probabil după ce-mi voi finisa teza voi deveni o apărătoare “cu experiență” a drepturilor femeilor. 
16 aprilie În familia noastră, eu și tata eram unicii care nu ne îmbolnăveam des și ne prindea greu vreo răceală. Îmi plăcea asta. Singura problemă pe care aveam și o mai am sunt durerile de cap, dar asta și asta a devenit o obișnuință. Din 2013, însă, imunitatea organismului meu a început să oscileze. Exact ca acum. 
21 aprilie Dintr-o joacă. Singura explicație pe care pot s-o dat pentru următoarea schimbare radicală din viața mea care va începe în octombrie. Din nou o țară străină. O altă limbă și alți oameni. Din nou, mai mult, alt cer.
e5ab848f1dc31b396f1f26a7761a5c91+(1).jpgperon numărul 2 - Wroclaw.