Vestea buna e ca putem sa nu mai purtam sutiene. Cercetatorii francezi o spun.
Cu aceasta ocazie, mi-am permis un week-end descatusat. Ceea ce va doesc si voua.
***
A doua veste buna este ca avem un nou local simpatic in oras, unde se poate manca pizza si paste proaspete. E vorba de Oliva de pe bd. Moscovei, exploarat de mine ieri la amiaza. Ce sa zic… Interiorul foarte ca lumea, usa de la intrare, insa, se deschide atat de greu, incat, daca nu ai bicepsi si pectorali serios antrenati, poti sa impingi in ea mult si bine.
Meniul arata destul de apetisant. Pastele comandate au fost bune, nu degeaba sunt facute pe loc si fierte chiar al dente. Pizza, insa, m-a dezamagit putin. Au fost localuri in viata mea care o gateau mai bine.
Personalul e dragut, insa cam neatent. Noi mancasem, cerusem nota, achitasem, dar farfuriile murdare, pline de sos de la paste si fundul de la pizza, plin de faina, asa si stateau a nature morte, imbogatind decorul mesei la care sedeau doi oameni iesiti duminica sa manace in afara casei. De aceea ca acasa nu are cine-i deservi. Da, farfuriile murdare uitate in fata noastra au stirbit din frumusetea localului.
Si pe final, despre preturi. Cine mi-a raspuns pe Facebook, la intrebarea mea care sunt preturile la Oliva, ca e mai ieftin decat la Andy’s, sa-i fie rusinica. Nu e mai ieftin. E mai scump. Wc-urile, insa, sunt faine. In plus, e un local child friendly, fapt ce nu poate decat sa bucure mamica din mine.
***
A treia veste buna e ca orice criza isi are si momentele sale de glorie. Dupa explozia de ieri, m-am gandit ca ar fi o idee foarte buna sa schimb ceva. De exemplu, adresa. Un lucru e cert – in viata pentru a castiga dintr-o parte, trebuie sa pierzi din alta (mi-a spus candva un om intelept). Eu schimb cinele pregatite de mama si iesirile sistematice din tara pe un apartament (deocamdata inchiriat) in care eu voi fi stapana. Viata nu e decat o lista de prioritati.
fotografie cu genericul Per aspera ad astra, imprumutata de aici.
Filed under: Cronica unei mame visătoare
