Asa cum de fapt se astepta toata lumea, Presedintele Timofti dupa lungi consultari, l-a desemnat pe Vladimir Filat, in calitate de candidat la functia de Prim Ministru al R.Moldova.

Filat e politician mort daca nu obtine sa fie reconfirmat ca Premier in Parlament.

Miza pentru Filat si PLDM este una uriasa, sau Filat Premier, sau anticipate si plecarea in opozitie, unde acest partid constituit pe principii clientelare se va prabusi si se va dizolva ca PDAM si AMN de altadata.

Pozitia partidelor parlamentare este cunoscuta: PCRM vrea anticipate, PLDM il vrea pe Filat Premier, PD pune o serie de conditiii, PL este categoric impotriva, Dodon impotriva, grupul Misin ar putea vota.

Insa in anumite conditii sunt posibile si schimbari de atitutine, ne-am deprins deja ca partidele de la noi, pot sa-si revizuiasca radical opiniile peste noapte.

Pozitia PD-lui este fundamentala pentru formarea noului Guvern.

PD a votat motiunea de cenzura in rezultatul careia pe motive de coruptie a cazut Guvernul AIE-2.

Un Guvern politic, cu Filat Premier, constituit pe principii clientelare, va produce efecte dezastruoase pentru toate partidele care il vor constitui, si se va transforma intr-un mormint politic si pentru PLDM si pentru PD.

In aceste conditii, ca sa poata argumenta votul pentru Premierul Filat,  PD trebuie sa puna conditii drastice, si sa obtina de la PLDM in primul rind sa fie retrasi toti ministrii si functionatii pusi in functii de acest partid invinuiti de fapte de coruptie si trafic de influienta.

In rindul doi trebuie sa insiste pe cedarea MAI si a Ministerului Finantelor, cu tot cu Departamentul Vamal, catre ministri fara carnete de partid, profesionisti cu reputatie ireprosabila, care sa fie acceptati si de catre partenerii de dezvoltare a R.Moldova.

Politia, Vama si Fiscul trebuie curatate de coruptie si de corupti.

Dar exista riscul ca Filat vazindu-se instalat Premier sa reinceapa lupta cu Papusarul si cu PD.

Obsesia lui Filat este Plahotniuc, si intre acestia doi nu va fi pace niciodata, e posibil doar un armistitiu pentru o anumita perioada de timp.

La un moment dat , cu citeva luni ininte de campania electorala, sunt convins ca Filat, impreuna cu Timofti va da afara toti ministrii PD, si va declara ca acestia reprezinta Mafia.

De aceea chiar daca Filat va ceda tactic, ca sa ramina Premier,  PD-l are de rezolvat o dilema extrem de complicata: sa-l salveze pe Filat si sa-l mai faca odata Premier, sau sa declanseze impreuna cu comunistii alegeri anticipate.

Sa incercam sa examinam citeva scenarii pozitive si negative pentru candidatul Filat.

In primul scenariu pozitiv, Premierul Filat va fi votat de catre: PLDM, PD, grupul Misin constituit din trei deputati, plus Sergiu Sirbu si Veronica Abramciuc, in total 51 deputati , adica la limita.

Chiar daca Dodon a declarat ca nu va vota pentru Premierul Filat, la acestia se poate adauga in anumite conditii si grupul Dodon, Ceban si Greceanii, si atunci Guvernul va putea acumula 54 voturi pentru.

Insa in aceasta formula Guvernul Filat-3 va fi unul de sacrificiu, cu o majoritate parlamentara la limita, cu un program care va incerca sa impace capra (UE) cu varza( Rusia), si se va prabusi sub presiunea contradictiilor.

De mentionat ca Veronica Abramciuc nu a votat pentru motiunea de cenzura si respectiv demisia Guvernului Filat, si chiar daca ramine membra a PSRM , in Parlament joaca pe cont propriu.

In scenariul negativ, PD nu se intelege cu PLDM, si Filat nu intruneste majoritatea voturilor in Parlament.

Apoi urmeaza a doua nominalizare, la care Presedintele Timofti ar putea sa fie obligat sa vina cu alt candidat, si acesta deja sa reusesca sa intruneasca un consens in formula PLDM,PD si PL.

Suplimentar la negocierile privind formarea unui nou Guvern, se mai adauga si problema alegerii unui nou Procuror General , care la sigur va fi discutata la pachet, ceea ce complica si mai mult situatia.

Ne ramine doar sa speram ca politicienii vor reusi sa ajunga la un consens in interesul national, nu in interesele lor de partid.


Filed under: Uncategorized