Au bătut la uşa sufletului meu diferite persoane . Da , fiecare persoană este specială în felul său de a fi , dar nu despre asta vreau să vorbesc .
Am fost ospitalieră şi i-am primit în noua lor “casă” . I-am invitat la masă , le-am oferit o ceaşcă de prietenie . Au savurat-o ! M-am bucurat ! Am început să fac diferite planuri , am pregătit pentru fiecare cîte o cameră a sufletului , le-am oferit tot ce am putut să le ofer . Nu credeam că este mai mare fericire decît asta … nu credeam .
Zîmbeam , savuram viaţa din plin …
…pîna la un moment destul de jignitor care nu o să-l uit vreodată . M-au lăsat baltă . Nu le-am cerut ajutor , ci doar prietenia lor , respectul . Credeam … s-a spulberat . Au închis uşa destul de puternic şi au plecat , iar apoi am găsit nişte măşti în camera lor . Nu i-am demascat la timp .
Oricît de dureros mi-a fost , am învăţat să zîmbesc tuturor ,să nu cred atît de mult celor care doresc să facă parte din viaţa mea …
Apoi am cunoscut mai bine caracterul persoanelor care le consideram mult mai apropriate . Au dispărut şi ei … Am vărsat lacrimi şi le mai vărs …
De ce oamenii procedează cu noi astfel ?
Mereu o să le mulţumesc , pentru că m-au învăţat destul de multe …
Filed under: Reflectări Tagged: despre prieteni, zimbeam
