Cătălina Mircos | www.catalinamircos.wordpress.com

Lucrurile frumoase sunt molipsitoare, pentru că tot ce e frumos la inimă ajunge. În ciuda faptului că suntem înconjuraţi de frumosul autentic, suntem copleşiţi de adevăratele fenomene tehnice ale întregii omeniri. Acestea impun adevărate probleme sociale care acoperă întreaga gamă de frumuseţi pe care natura şi însuşi oamenirea ni le poate oferi. Încărcîndu-ne cu tot soiul de probleme cotidiene, uităm să ne delectăm cu mici minunăţii ale vieţii. Lucrurile simple sunt cele mai frumoase, iar impactul acestora pe care-l au asupra întregii noastre fiinţi, reprezintă adevăratele succese. Întreaga noastră viaţă se rezumă la familie, carieră şi realizări personale. Frumuseţea acestora este accesibilă pentru toţi, însă caracterul este diferit. O simplă plimbare seara are un efect reconstructiv: adevăratele potenţialuri ale persoanei renasc, planurile iau o altă amploare, iar sufletul se descătuşează şi nu cunoaşte limite. Efectul unui cărţi citite se răsfrînge asupra concepţiilor despre viaţă, scopuri, iar mai apoi, cititorul, încearcă să se prezinte lumii într-o manieră mai specială. O simplă discuţie cu omul drag aduce o atmosferă de milioane în suflet, iar acesta este unicul mod prin care te poţi debarasa de probleme şi griji.

Acestea sunt unele din micile lucruri plăcute şi frumoase ale vieţii care sunt neglijate de cele mai multe ori.Totuşi, la ce bun sunt ele? Simplu: ele trezesc omul din noi, renasc adevăratele valori şi înfloresc sufletul în cele mai aprige culori.

Păstraţi lucrurile frumoase şi respiraţi cu ele şi pentru ele. Adevărata lume are nevoie de sinceritate, pace şi iubire, iar acestea se găsesc în noi, în lucrurile pe care le lăsam ca urmă fără de sfîrşit, fiind o combinaţie a celor mai frumoase stări trăite de-a lungul vieţii.

 

 

 

 

Am intenţia de a păstra creativitatea sufletului meu şi infinitatea acestuia. Mult iubitul infinit este reprezentat într-o manieră sentimentală, accentuînd răscoala de emoţii ce are loc , practic, în fiecare zi , cît şi rezultatul acesteia – sentimentele . Complexitatea sufletului meu cuprinde întreaga contemplaţie al operelor scrise de el , simţindu-se un mic creator ; un mic creator al univerului său . Datorită creaţiei sale ideale ce ilustrează seminţele puterii sufleteşti , chitesenţa sunt valorile născute şi puterea acestora.

Hai cu mine în univers !

 

Trăim într-o lume prea meschină unde viciile omeneşti reprezintă imagini arhetipale ale acesteia. Totuşi , în ciuda acestui fapt, Dumnezeu a plantat două creaţii utopice : Dragostea şi Creaţia. Conexiunea dintre ele este atît de robustă, încît e imposibil de camuflat existenţa acesteia . Fiecare tindem spre ideal, spre perfecţiunea creaţiei şi a dragostei pentru a dezvolta minuţios lumea interioara al fiecăruia. Iubirea ne modelează sufletul în cele mai inexplicabile forme, dînd plăceri ce sunt cuiele care ţintuiesc sufletul de trup. Creaţia, însă, este emblema sufletului iubitor : ea obsoarbe sentimentele pentru a le da înapoi şi mai bogate. Dragostea oferă imaginaţie, iar aceasta, la rîndul său, oferă dragoste. Sufletele mari sunt inundate de pasiune care le zguduie şi le umple, iar cînd încep să iubească, iubirea izbucneşte prin toţi porii, dînd naştere adevăratei existenţei umane: creaţia, pledînd pentru valorile estimate ale iubirii. Creaţia răscumpără toate suferinţele provocate de aceasta, iar în acest mod e imposibil să te regăseşti doar parţial. Absolutul îţi aparţine în totalmente. Iubind, ne sacrificăm, iar acest sacrificiu sacru este nobil. El presupune o doză de bunătate şi un grad de inteligenţă, ceea ce nu se găseşte pe toate drumurile. Cu toate acestea, primul sacrificiu care trebuie să-l facă omul este înlăuntrul sufletului să însuşi , pentru a transmite rezultatul combinării a dragostei şi sacrificiului  baza culturii infinite : cultura .

  Viaţa mereu a avut tactica sa de joc . Ea ştie cum să se joace cu oamenii şi ştie cum să se lase jucată de aceştia . Ea e atît de imensă şi atît de puţină ! Nimic nu se compară cu metodele sale de a ne ridica în cerul cerului de fericire şi de a ne ţine la pămînt cu răsuflarea tăiată de durere . Pentru că ei îi place . Îi face plăcere să domine .

Nu ştiu ce o ţine pe viaţă încă în viaţa . Probabil oamenii . Oamenii caută metode de a o face mai frumoasă , de a o trăi intens , de a o accentua cu cele mai nebunatice lucruri , iar ea le dăruieşte acestora plăceri . Aceste plăceri ea le rupe din ea . Aceste plăceri se numesc plăcerile vieţii . Ele au alter ego al său : amintiri. Există conexiunea asta : eu trăiesc pentru tine şi tu , la rîndul tău , trăieşti pentru mine . Totuşi , viaţa e un laborator de oameni . Ea . Mare. Frumoasă. Puternică chiar, dar nu am înţeles de ce trimite în viaţa fiecărei fiinţe o altă fiinţă şi apoi o ia ? De ce a înjectat sufletul oamenilor cu virusul pozitiv numit ataşare ? Ca să   înţelegem că suferinţele ne fac să o iubim mai mult ? Posibil . Dar oare e nevoie de riscat cu sufletul omului astfel ?

Ea vorbeşte cu noi prin oameni care ne sunt dăruiţi cu fără prea multe întrebări . Oamenii sunt răspunsurile la întrebările noastre . Ei pleacă atunci cînd am însuşit lecţia şi revin atunci cînd am rămas repetenţi . Dar există oare o metodă de a însuşi lecţia oferită şi de a păstra pe acei oameni în viaţa noastră ? Nu . Există doar şansa de a-i ţine legaţi de noi o perioadă mai lungă . Dar dacă nu suntem legaţi sufleteşte, atunci care era adevăratul plan al vieţii ?

Încep să mă bucur de lucrurile mici ce mă înconjoară . Trebuie să recunosc că fiecare lucru din această lume are propria sa valoare , indiferent dacă-i mare sau mai mult mare . Straniu sau nu chiar , dar noi , oamenii , suntem atît de preocupaţi de lucrurile cotidiene , încît devenim mai puţin comprehensibili . Apoi vine ziua cînd pur şi simplu vrem să fim mai uşor înţeleşi de acei oameni cărora, de obicei, noi ne confesăm . Fapt ce demonstrează că plăcerea pe care o primim din lucrurile mărunte e mult mai „sănătoasă” pentru suflet decît cea primită din lucruri măreţe . Părerea mea sau marea mea descoperire .

De fapt descoperirea care mă face mîndră este cartea de Oscar Wilde „Portretul lui Dorian Gray” . Am observat că această carte începe să fie citită de mai mulţi şi din acest motiv , curiozitatea mea de a afla despre ce merge vorba a crescut . O carte bună e cea care te fură din prima pagină . Pe mine m-a „furat ” din Prefaţă , dar mi-a „dat drumul” la sfîrşit . Toata tema este axată pe un portret . De la început pare un portret  obişnuit , dar lucrurile se inversează . Portretul lui Dorian se urîţeşte pe măsură ce modelul său încalcă nepăsător legile elementare ale moralei , iar Basil Hallward , cel care a fost uimit de frumuseţea lui Dorian şi nu înceta să îl admire, a fost ucis de frumosul model .

Propun să citiţi cîteva gînduri frumoase .

Există o fatalitate în privinţa oricărei distincţii fizice şi intelectuale , acea fatalitate care pare să urmăreasca de-a lungul istoriei paşii nesiguri ai regilor . Este mai bine să nu fii diferit de semenii tăi . Cei urîţi şi proşti au parte de tot ce-i mai bun pe lumea asta . Pot sta liniştiţi pe scaun şi să caşte gura la piesă . Dacă nu cunosc deloc sentimentul victoriei , cel puţin nu îl cunosc nici pe al înfrîngerii . Trăiesc aşa cum ar trebui să trăim cu totţii , liniştiţi , indiferenţi şi senini . Nu aduc pe capul altora catastrofe şi nici nu au parte de aşa ceva de la alţii . Atunci cînd îmi place de cineva atît de mult , nu îi dezvălui niciodată numele . E ca şi cum aş renunţa la o parte din fiinţa lui . Am ajuns să-mi placă tainele . Ăsta pare să fie singurul lucru care face ca viaţa modernă să fie misterioasă şi minunată pentru noi . Cel mai banal lucru devine încîntător , dacă nu facem altceva decît să-l ascundem. Fiecare portret care este pictat cu simţire este un portret al artistului, nu al modelului . Modelul nu este decît un accident, o opurtunitate . Nu el este cel mai dezvăluit de către pictor , ci mai degraba pictorul este cel care, pe pînza pictată , se dezvăluie pe sine însuşi. Un artist ar trebui să creeze lucruri frumoase , dar să nu transpună nimic din viaţa sa personală în ele. Trăim într-o epocă în care oamenii tratează arta ca şi cum aceasta ar fi menită să fie o formă de autobiografie . Numai cei care sunt pierduţi din punct de vedere intelectual se ceartă. Cei care sunt fideli nu cunosc decît latura nestatornicî a iubirii , numai cei infideli îi cunosc adevăratele tragedii . Femeile nu apreciază deloc frumuseţea, cel puţin femeile cumsecade . Nu există influenţă pozitivă . Toate influenţele sunt imorale – imorale din punct de vedere ştiinţific Dacă un singur om şi-ar trăi viaţa pe deplin, dacă ar da glas fiecărei simţiri , dacă şi-ar exprima fiecare gînd şi ar conferi realitate fiecărui vis, atunci lumea ar căpăta un imbold atît de proaspăt de bucurie, încît am uita de toate bolile epocii medievale şi ne-am întoarce la idealul elen- la ceva mai frumos, mai bogat decît idealul elen . Dar chiar şi cel mai curajos om dintre noi se teme de el însuşi . Mutilarea practicata de sălbatici îşi regăseşte supravieţuirea tragică în negarea de sine care ne distruge viaţa. Suntem pedepsiţi pentru refuzările noastre. Fiecare imbold pe care ne străduim să-l înăbuşim ni se înfinge în minte şi ne otrăveşte . Trupul păcătuieşte o dată şi atunci a terminat cu păcatul, căci acţiunea este un mod de purificare. Atunci nu mai rămîne nimic decît amintirea unei plăceri sau desfătarea unui regret . Singura modalitate prin care poţi să scapi de o tentaţie este să i te supui. Rezistă-i şi sufletul ajunge să se otrăvească de dorul după lucrurile pe care şi le-a interzis , de dorinţa pentru lucrurile pe care legile sale monstruoase le-a făcut oribile şi ilicite . S-au spus că marele evenimente ale lumii au loc în minte. În minte şi numai acolo se petrec marile păcate ale omenirii . Întotdeanuna ! Acest cuvînt îngrozitor . Femeilor le place tare mult să-l folosească . Strică orice idilă încercînd să o facă să dăinuie veşnic . Este, de asemenea, un cuvînt lipsit de semnificaţie . Singura diferenţă între un capriciu şi o pasiune care durează toată viaţa este aceea că un capriciu durează puţin mai mult de atît . Atunci cînd o femeie se recăsătoreşte , o face pentru că l-a urît pe primul soţ. Cînd un bărbat se recăsătoreşte, o face pentru că a adorat-o pe prima lui soţie . Femeile ne iubesc pentru defectele noastre. Dacă avem suficiente defecte, ne vor ierta orice, chiar şi inteligenţa .

 

Toamna.

Ea pleacă . A fost minunată . E din ce în ce mai minunată . Minunată femeie . Întinereşte.

Timp .

Neatins . Mă scufundă în el . Mă urmăreşte . Mă trădează . Pleacă. Vine .

Inspiraţie .

Atît de naivă .

Vis .

Creşte . Se înmulţeşte . Rămîne . Mă cuprinde . Mă încălzeşte .

Putere .

Am nevoie de ea . Puţin , dar am .

Iarna.

Ea vine . Ştiu că va fi minunată . Mai minunată ca toamna . Dar e atît de sensibilă,dar rea . Vreau s-o văd mai bună .

Muzică .

Unge sufletul . Îl schimbă.

Gînduri .

Sunt prezente . Atît de dragi , plăcute , moi şi atît de egoiste .

Prietenie .

Ceea ce am căutat în alţii şi nu am găsit . Ceea ce nu am căutat în alţii şi a existat .

Speranţă.

O simt . Trăieşte în mine . Arde frumos . Nu se stinge .

Dacă totuşi am menţionat şi pe blog despre evenimentul MemoRAM , atunci rămîne doar să povestesc frumuşel aici impresiile acumulate în decurs de 2-3 ore .

Am avut emoţii , chiar dacă nu trebuia să ţin un discurs . M-am acomodat repejor . Nu se termina şirul de persoane cu invitaţii în mînă . Am întrat în cabinetul 203 , am găsit un locuşor unde am găsit foi A4 şi stilouri pentru a scrie formulele memoriei . Am învăţat cîteva tehnici care ajută la reţinerea unei cantităţi colosale de informaţie . Sper că mă vor ajuta Curioşii au fost foarte receptivi , activi. Nipomici Dionisie ne-a prezentat tehnica „Palatul Memoriei” , Gangalic Cătălin tehnica „Fețe și Nume” ,  iar Serafim Ceachir tehnica „Secvențe de Cifre” . Sala a fost plină , apropo . Este un lucru îmbucurător .

Iată şi cîteva poze .

Mai multe poze găsiţi aici şi pagina unde puteţi afla multe lucruri utile pentru creierul vostru este aici.

Bravo , băieţi ! Aţi fost la înălţime , baftă în continuare şi mai aştept astfel de training .

 

Cu siguranţă că fiecare dintre noi doreşte o memorie excepţională . Eu , de exemplu , nu mă pot bucura de o memorie excelentă , uit unele detalii , numere de telefoane , momente . Însă este o rezolvare minunată . Se organizează un eveniment pentru a descoperi tainele creierului nostru şi anume să găsim calea perfectă spre o memorie bună .

22 iulie , ora 15:00 , ASEM , blocul F , cab.203

Vă invită la training Serafim Ceachir, Dionys Nipomicii, Catalin Gangalic în asociație cu Justforpositive.com. Training-ul va revela metode mnemonice aplicate de cei mai celebri campioni a memoriei precum Dominic O’Bryan, Tony Buzan și mulți alții. 

Pagina de facebook al evenimentului este aici .

În acest interval de timp absenţa mea a fost accentuată foarte bine ! Am dat şi ultimul examen de absolvire a gimnaziului , sunt cu inima împăcată şi tot timpul meu este pierdut pe o nouă pasiune . Ba nu , timpul este pierdut pe facebook , gîndindu-mă la Ia Mania , la Grecia şi la ideile mele . Cu cititul nu m-am împăcat acum . Astăzi am fost la bibliotecă să îmi aleg altă carte , însă , cum e tradiţia , trebuie să recomand o carte din cele citite . Deci , începem

Lista cărţilor care m-au fermecat continuă . Creşte . Sufletul meu a savurat o carte total diferită . Da , fiecare carte este unică , dar cartea „Fără ideal” de Henryk Sienkiewicz e în totalmente superbă. Un motiv pentru a o citi este faptul că autorul a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură . Motivaţia Juriului Nobel ,1905 : „Pentru meritele sale excepţionale ca scriitor epic.”

William Faulkner a zis ferm : „Într-o bună zi am înţeles că Sienkiewicz cunoştea de mult răspunsul la întrebarea de ce scriem : pentru îmbărbătarea inimilor . Aceasta se refera la fiecare dintre noi.” Am subliniat cîteva gînduri care sunt excepţionale :

Omul care lasă în urma lui un jurnal , indiferent dacă-i scris bine sau rău , important e să fie sincer,acela transmite viitorilor psihologi şi romancieri nu numai tabloul timpului său , ci unicele documente veridice pe care să se poată baza. De asemenea, preconiza că în viitor romanul va avea în exclusivitate dorma de jurnal; şi, în sfîrşit , mai susţinea că acela care scrie un jurnal , depunde implicit o activitatea pentru binele poporului său şi-ţi dobîndeşte astfel dreptul la recunoştinţa acestuia . Dacă te obişnuieşti să-ţi scrii impresiile şi gîndurile , asta se transformă cu timpul în una dintre cele mai plăcute îndeletniciri . Cu cît un scriitor e mai talentat , cu atît face mai puţină literatură . Omul care gîndeşte mult şi simte intens are adesea senzaţia că , dac-ar înregistra pur şi simplu ceea ce gîndeşte şi simte , ar da naştere unui lucru neobişnuit . Dar cînd ne apucăm de treabă , alunecă fară să vrea într-o anumită manieră stilistică şi chiar dacă este convis că scrie numai pentru sine , tot adoptă o anumită poză şi frazeologia obisnuită; gîndurile noastre refuză să se scurgă pe hîrtie aşa cum sunt prin braţul , degetele şi peniţa cu care scrie şi s-ar putea spune că nu capul dirijează pana , ci pana dirijează capul şi că ce mai adesea o face într-un mod plat , banal , nantural. Nimeni nu ţine cont de faptul că trebuie să ştii ce vrei, Cu cît întîlneşti mai puţine pietre în cale , cu atît eşti mai puţin expus să te împiedici şi să cazi. Orice om poartă în el o anumită tragedie . Pînă nu demult , cînd romantismul era în floare , în inimi şi în poezie , oamenii îşi purtau tragediile ca pe nişte togi pictural drapate,acum le poartă ca pe nişte flanele de piele, pe sub cămaşă. A purta veşnic în tine critica vigilentă a propriei tale fiinţe, înseamnă a desprinde o parte din spiritul tău necesară pentru asta şi a simţi viaţa şi impulsurile ei nu cu toată fiinţa ta , ci numai cu restul rămas. Mintea omenească trece printr-o tragedie,care a început odată cu recunoaşterea propriei sale neputinţe. Psihologia de astăzi profează analiza foarte concretă a tuturor tipurilor de manifestări psihice , dar , întrebată despre numurirea sufletului , răspunde la fel :” nu ştiu ” – şi realmente nu numai că nu ştie, dar nici nu poate şi nimic. Simţim uneori nevoia să ne justificăm faţă de noi înşine. Femeia însă, cînd greşeşte, susţine că doi cu doi fac o lampă şi atunci poţi să te dai cu capul de pereţi . Cu cît o poloneză este mai nesuferită fiind nevasta altuia , cu atît poate fi mai dorită , cînd e nevasta ta proprie . În fiecare dintre voi zace o regină şi prin asta vă deosebiţi enorm de alte femei ş fiecare dintre voi consideră că acordă mare favoare şi binefacere lăsîndu-se iubită , nici una nu este de acord să fie doar un adaos , o completare a vieţii bărbatului , care are în fond alte scopuri . Vreţi să existăm noi pentru voi şi nu invers . În urmă , vă iubiţi mai mult copiii , decît soţul . Soarta lui e soarta satelitului . Există feţe care parcă-s transpunerea muzicii sau a poeziei în trăsături omeneşti . Nimic nu cucereşte , nu atrage mai mult sufletul unui bărbat , decît sentimentul că e iubit. Din cauza ziarelor a dispărut astăzi simţul acela care deosebea adevărul de minciună, a pierit sentimentul justiţiei , al legalităţii sau ilegalităţii, răul a devenit insolent , nedreptatea a început să se exprime în termenii echităţii, într-un cuvînt , spiritul uman a devenit prin presă imoral şi orb. Omul este ca marea : are flux şi reflux. E cert- iubirea ne redă puritatea. Sunt oameni carora nu le place la femei expresia îngerească ,dar , după mine , să înveţi un înger cum să fie femeie – e o culme a victoriei . Moartea nu-i nimic altceva decît îndepărtarea atît de imensă, încît chiar şi celei mai iubite fiinţe cufundate în ea îşi pierd treptat caracterul real şi se transformă doar în nişte umbre albăstrii , dragi inimilor noastre. M-am convis că pînă în ultimele clipe de viaţă omul îşi păstrează toate trăsăturile de caracter , chiar şi ciudăţeniile . Cît de profund nefericit este omul al cărui suflet şi-a pierdut simplitatea ! În fiecare dintre noi zace un satir .

 

 

Nimic nu este întîmplător ! Universul nu este chiar atît de leneş . Pe drumul vieţii noastre întîlnim oameni diferiţi , cu suflete ce ascund poveşti unice , necunoscute de nimeni . Oameni cu caracter diferit , cu gîndire diferită , aşa cum e şi normal să fie . Sufletul nostru este mereu deschis pentru cunoştinţe noi . Vă propun să ne gîndim la o casă , la o simplă casă . Ce este ea ? Casa este o clădire destinată pentru a servi de locuiţă omului . Păşesc pragul casei rudele , prietenii , cunoscuţii . Ei intră şi iesă . La fel este şi omul . Fiecare om ascunde o lume interioară bogată , chiar dacă este sărăc , bogat . Acolo locuiesc toate durerile , bucuriile, gîndurile omului , iar sufletul omului este casa omului . Acolo primim noile noastre cunoştinţe , sufletul fiind un hotel , cheile sunt mici bucăţi ai inimii noastre, noi le oferim cu drag , crezînd ca voi avea grijă de ele , însă oaspeţii dragi nu spun cît timp a mai rămas pînă la plecare lor. Lucrul banal este faptul că cheile nu le lasă , dar cheile sunt , cum am mai zis , bucăţi şi atunci , inima rămîne din ce în ce mai ruptă , pentru că aşa-s oamenii , folosesc hotelul pentru scopurile personale , fac ceea ce şi-au pus în plan şi pleacă , dar dacă revin din nou la ideea că nimic nu este întîmplător , atunci concluzionăm că persoanele care intră în viaţa noastră nu vin pur şi simplu . Unii ne ajută , alţii ne dă lecţii de viaţă , alţii ne avertizează … însă inima rămîne totuşi ruptă . Cel mai bun remediu este singura cheia cu cuvintele care se zic „foarte greu” : scuză-mă . E puţin să iubeşti doar persoana dată , trebuie s-o înţelegi , să respiri cu ea . E puţin doar să o cauţi , trebuie să nu o pierzi .