Azi,30 martie,2013,MISTERIOZ împlinește 2 anișori!
În tot acest timp,blogul a devenit o parte din sufletul meu,unicul meu colțișor de liniște!
Mi-am ținut sufletul în pumni,și nu l-am lăsat să vorbească atunci cînd avea nevoie cel mai mult.Iar acum,adun bucăți din el,pentru că se risipește,și se transformă într-o mare de nisip.Aceeastă senzație o aveam și cu 2 ani în urmă,pe 30 martie,țin minte data,ora și secunda exactă,pentru că trăiam într-un adevărat chin.Neplăcută amintire pentru ziua de astăzi,însă,am readus-o la viață din motiv că mă simt devastator. Simt cum de la atîta durere,ochii lacrimi nu mai au..
E cea mai îngrozitoare perioadă prin care trec,și prin care nu mi-am imaginat că voi trece vreodată. Uite asta se prelungește deja de mult timp,iar eu pretind a mă numi uneori “fericită”,deoarece pentru o clipă mi se pare că nu dau importanță și se trece,dar nu se șterge,se aprofundă.Mai demult mi-am pus ca scop de a evita stările triste și descrierile plîngăcioase,o vreme am încercat să le scriu pe o foaie și să le arunc,dar unicul medicament care înlătură cîteva procente din senzație,sa dovedit a fi *de a scri pe blog*,chiar dacă e unul public,nu simt acea incomoditate,ba din contra,simt căldură și protecție,nu simt invidie și nici răutate,sau sînt deja imună?! Fie ce-o fi,nu acord atenție.
Mi-am neglijat sufletul,l-am lăsat să tacă,cînd trebuia să spună cuvintelor pe nume,iar acum le-a transformat în lacrimi,care apar și dispar atunci cînd vor,nu pot deține control,mă emoționez de la fiecare fleac și sunt gata să mă topesc de plîns,și să-mi sfîșii lumea din mine de la atîta durere.Nu am spus cu voce tare niciodată și nu voi spune că vreau să mi se ofere o mică susținere morală,să vină din inimă.
Da,e foarte simplu,sunt niște cuvinte sincere,sau chiar o îmbrățișare banală,care pentru mine au o semnificație specifică,e leac pentru sufletul meu.
Scriu sub adiere unor șiroaie de lacrimi,și mă rog să trec peste această perioadă dificilă,și să nu-i pierd pe acei apropiați de lîngă mine,și să nu rămîn singură,și să-mi readun puterile,pentru că eu nu le am deloc,fizic deloc,eu sunt absentă la modul direct și indirect,și vreau să trec,să trec și să uit…. și să trăiesc frumos,cu zîmbet ! ;-(
Filed under: Din Viață..., Stare de suflet, Tristețe
