Despre Daniel Ciugureanu auzisem și știam câteva date superficiale, când am citit o broșură, semnată de Efim Tarlapan, pe care am găsit-o pe biroul lui taică-meu. Mama m-a văzut citind și m-a întrerupt, spunându-mi, cu acea expresie visătoare și spiritualizată, pe care o avea atunci când îmi povestea câte ceva din copilăria sa: „Să știi că mama (adică bunică-mea Elena - n.n.) vorbea despre Daniel Ciugureanu așa, de parcă ar fi fost vreo rudă îndepărtată sau un foarte bun prieten de familie...” Am încercat să o mai descos, poate își mai amintește ceva, dar fără succes: era singurul amănunt semnificativ pe care și-l amintea. Repeta, însă, cu un fel de regret, cu vinovăție, că era mică, pe vremea aceea și că ține minte numai faptul că bunica Elena vorbea cu cei „de-ai casei” despre Daniel Ciugureanu, „ca și cum ar fi fost rude sau foarte buni prieteni”. Au urmat luni, ba chiar un an și ceva, în care am uitat, pur și simplu, de această conversație: ba tata, ba mama au avut probleme de sănătate, iar eu, preocupată de starea lor și fiind mai mult pe drumuri, am tot amânat „cercetările” pe acest subiect. Abia mult după pierderea mamei am reînceput căutările. Ceea ce am reușit să găsesc sunt câteva confirmări, din diverse surse, a presupunerilor mamei. Adică da, e foarte probabilă o legătură de rudenie dintre familia mamei și cea a martirului român Daniel Ciugureanu. Alte detalii vor urma, pe măsură ce voi avea mai multe informații...