O sărbătoare destul de importantă pe întreg globul pămîntesc este Paștele.
Care de și în diferite țări se sărbătorește diferit, in diverse zile a lunilor, dar în general se păstrează anotimpul, primăvara.E unica sărbătoare tradițională ce vine sărbătorită încă din antichitate. E sărbătoarea ce în dependență de religii are semnificație diferită, dar în general păstrează puritatea și iluminarea sufletească, curățîrea trupească și sufletească, a omenirii.
Sunt pentru prima oara în Italia de Paști. Și am observat că în general au aceleași tradiții, simboluri ca și în România, Rusia, R.Moldova, și Ucraina.
Cum ar fi ouăle colorate, apoi bucatele de miel, de iepure, curățenia în case și curți, posturile, Vinerile negre înainte de sărbătoare, mese copioase cu bucate tradiționale în familie în ziua de Paști.
Copacul de Paști în genere vine ca tradiție de la nemți, ei au fost primii ce au început să împodobească ramuri de copaci inflorite cu ouă și lentuțe colorate.
Nu sunt sigură de întreaga Italie, dar la nordul Italiei, marea majoritate împodobesc ramuri de copaci cu ouă încondeiate, cu iepurași micuți, și puiușori.
Astfel sărbătorind reînvierea naturii, unde iepurașii și puiușorii abia născuți, semnifică și nașterea lui Isus.
Un alt fenomen ar fi ouăle de ciocolată care mulțumită emigranților a fost purtată în diferite țări. În fiecare an aceste ouă de ciocolate devin tot mai mari, mai frumoase, cu diferite gusturi, cu cadouri în ele.
Bucurînd ochiul copiilor, dar și a vîrstnicilor.Mulțumită emigranților italienii și nu doar ei cunosc, și chear acceptă tradițiile stăine. Și cu anii tradițiile de paști devin tot mai multe și mai bogate prin culori, mărimi, prin extravaganța și originalitatea lor.
Acum ne aflăm în perioada pregătirilor di Paști, dar și în perioada cînd fantezia ne poartă prin diferite tradiții și simboluri ale diferitor popoare. Devină ar fi nu doar fantezia dar și dorința de a organiza o sărbătoare cît mai specială, mai originală, cu cît mai multe simboluri, chiar dacă și sunt umprumutate de la alte națiuni.Vă doresc să organizați o sărbătoare cît mai familiară, cît mai semplice, în care să vă simțiți alături de Dumnezeu.
Sărbători fericite tuturor!