Fidelitatea nu e o chestiune care se cumpara si nu este o chestiune ce are nevoie de evaluare si analiza din punct de vedere social, nu este o instanta sociala si nici macar morala. Este o conditie, un resort pur psiho-afectiv.
    De ce m-am apucat sa vorbesc despre fidelitate? Nu, nu are legatura cu mine, doamne fereste sa aiba, doar ca, intrand intr-o criza de inspiratie, mi-am adus aminte de niste cazuri la care am avut surpriza neplacuta sa asist involuntar.

    Sa zicem, ca, o cunostinta, cu pretentii de prietena, este super-mega-extra fericita, intr-o relatie alaturi de iubitul ei. Fata de tine n-au nici o prejudecata, sunt niste pupaciosi. Isi arata iubirea in fata tuturor si fara rezerve, ca si cum ar vrea sa le demonstreze tuturor ceva. Au ganduri de casatorie si ii consideri niste norocosi ca s-au gasit. Intamplarea nefasta face, ca, tocmai tu, sa-l surprinzi pe el, la un moment dat, la un colt de strada, pur intamplator, cum o cuprinde, de ramas bun, pe o duduie si o pupa lung si apasat pe buze, nu pe obraz, ca si cum ar vrea sa-ti arate si tie ca ei sunt mai mult decat cunostinte. Ea, cu siguranta, nu e prietena ta si el nu te vede ca i-ai vazut. Ce faci? Alergi la prietena si-i zici ce ai vazut?
    Ei bine, primul instinct a fost sa alerg la ea, gandindu-ma ca daca as fi in locul ei, asa as vrea sa fie. Insa, intre timp, m-am gandit la altceva si anume ca adevarul vine sub multe nuante, ca uneori oamenii nu vor sa stie, desi sustin, sus si tare, ca vor. Si asa, am lasat mana sortii sa-si faca treaba. Ea, intr-un fel sau altul, va afla si daca nu e important vor trece peste, iar daca te bagi tu, vor trece si peste tine.

    Un alt caz, aceeasi situatie. Un cuplu aparent fericit, casatorit la repezeala, din cauza unui bebe care a venit in cele mai neasteptate momente, isi savureaza iubirea, pana intr-un moment in care se intampla ceva. El (tot el) face o pasiune pentru o terta persoana din anturajul lor, vizitand-o destul de des. Toata lumea din anturaj afla si tace. Sotia stia si ea, dar si ea tace, tace pana intr-un moment cand izbucneste.
Apoi toata lumea o sustine, il cearta pe el, dupa care ei isi rezolva problema si pornesc un mic scandal impotriva tuturor. Ca, la o adica, de ce se baga toti ceilalti in relatia lor. Mda.

    De data aceasta e invers, ea e buba. Sunteti prieteni buni cu amandoi, dar cu ea mai mult vorbesti, logic, ca intre fete. Ea incepe sa ti se planga ca e nefericita, ca el nu mai e ca la inceput si intr-un final sa-ti zica ca l-a inselat sau ca inca il inseala. Ce faci, te duci la el si bati cu paru-n masa aratandu-i cine-i nemernica de langa el? Sau o rogi frumos sa inceteze, or dimpotriva o incurajezi pentru ca suna palpitant si iti surade ideea ca vine cu noi surse de barfa?

    Bun, dincolo de aceste cazuri si intrebari, nu ne ramane decat sa suferim in liniste si ca cel mai bine faci cand nu te bagi in oala celuilalt. Cel putin asa fac eu, care m-am convins de mii de ori ca e mai bine asa.
Ramane, insa, intrebarea de ce oamenii inseala? De ce daca nu mai tine la persoana respectiva, nu o paraseste pur si simplu.  Oare, comoditatea de a avea un trup cald langa el, in orice moment, este o dorinta mai mare decat despartirea? Daca gasim raspuns la aceste intrebari, gasim si rezolvarea.
    Totodata, imi repugna autovictimizarea in numele unei false moralitati care trambiteaza perfid si murdar, inrobirea celuilalt prin santaje de genul "daca nu, voi divorta". Divorteaza pur si simplu, nu mai bate apa in piua in incercarea de al aduce pe drumul cel drept. Si pana la urma, nimeni nu e dator emotional, afectiv si mental nimanui si atunci cand alegi sa-i dedici totul, inclusiv fidelitatea, unei singure persoane, fa-o pur si simplu, ofera-i exclusivitate.