aşa am eu obiceiul ăsta, să sufăr pînă nu-mi văd pînă ultimul zîmbet prins între corzile disperării. să am vocea răguşită şi ochii împâienjeniţi de tristeţe…apoi brusc îmi vopsesc zilele într-un albastru senin, un albastru care aparţine cerului, culoare zilei cînd te-am cunoscut.erai plăcut, copilăros, un pic imatur dar vesel. dar erai pe atunci un [...]