După ce a făcut ravagii prin raion timp de jumătate de an, oreionul bate în retragere. „Este cea mai mare bucurie a noastră”, ne-a spus Nicolae Furtună, şeful secţiei epidemiologice din cadrul Centrului medicină preventivă. Primul caz de oreion a fost înregistrat la Ungheni pe 10 octombrie 2007. De atunci a început numărătoarea. În cele peste şase luni numărul persoanelor ce au fost bolnave, maladia fi­ind confirmată oficial de me­dic, a ajuns la circa 1500. Au fost afectaţi şi copii cu vîrsta de un an, şi persoane adulte cu vîrsta de peste 50 de ani. Au existat şi cazuri de complicaţii, unele chiar destul de grave. „Slavă Domnului, nu am avut nici un deces”, a remarcat Nicolae Furtună. Săp­tămîna trecută, a 19-a de la începutul erupţiei de oreion, au fost înregistrate doar 43 de cazuri. În săptămînile anterioare, numărul acestora a fost de peste 100. Potrivit lui Nicolae Furtună, acum cîteva săptămîni au fost vaccinate peste 8000 de persoane din raion. „Imediat după vaccinare s-a re­-simţit efectul. Dacă am fi avut vaccinurile respective în luna octombrie, nu am mai fi trecut prin această „nuntă” de­loc plăcută”, a subliniat dîn­sul. Erupţia de orieon din Republica Moldova a atras şi atenţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Potrivit experţilor de acolo, cauza îmbolnăvirilor frecvente din 2007-2008 a fost eficienţa joasă a monovaccinului fo­losit în anii 1989-1990. Mai mult decît atît, acesta era fur­nizat şi cu mari întîrzieri. Raionul Ungheni a fost unul dintre cele mai afectate din republică în ceea ce pri­veşte oreionul. De fapt, a fost şi unul dintre cele unde au fost înregistrate primele cazuri. Lucia Bacalu