Cică e ziua internațională a somnului… probabil de aia am avut prima parte a zilei încărcată de somnolență…
Dar a fost ș tristă ziua asta nu știu cum… în primul rând am aflat că Mircea Guțu a trecut în lumea celor drepți… ce frumos că s-a făcut un concert pentru el și probabil el a murit fericit că a fost alături de spectatori, colegi și scenă în ultimele clipe ale vieții. Dumnezeu să îl odihnească în pace.
Altă supărare a mea vine și din faptul că ne certăm uneori cu oameni dragi din motive stupide și apucăm să nu ne vorbim, astfel pedepsindu-ne unii pe alții… și azi îmi e greu pe suflet…așa un fel de greu care nu se consumă prin nimic… nici ciocolată, nici conversația bună sau compania veselă nu rezolvă problema, un sediment stă acolo și îngreunează inima…
Pe urmă mia fost trist când am citit o poezie despre tați și mi s-a făcut dor de tata, chiar dacă dimineața am băut cafeaua împreună … l-am sunat iar el nedumerit m-a întrebat dacă s/a întâmplat ceva sau am nevoie poate de ceva… mi s-a făcut și mai trist… tata s-a obișnuit să îl sun doar dacă e nevoie de ceva, iar eu azi doar am vrut să îi aud vocea…
Așa de rar vorbesc cu tata, chiar dacă apucăm să ne vedem des, dar discuțiile noastre se rezumă la probleme care apar, la nevoi care trebuie rezolvate, o adresă, un om care trebuie telefonat, un act care trebuie luat… și demult nu l-am întrebat cum se simte, ce a mai visat, de ce i s-a făcut poftă…
Eu am atâtea amintiri cu tata, atâtea emoții… în general, el e cel mai bun tată, el niciodată nu a zis nu la orice solicitare pe care am avut-o, mereu a fost alături de mine în tot ce am hotărât să fac, să încerc… m-a dus, m-a adus, m-a așteptat, mi-a dat sfaturi, mi-a făcut recomandări, mi-a făcut cunoștință cu o sumedenie de oameni buni, mi-a iertat atâtea ieșiri nervoase și le-a uitat, sigur le-a uitat…
El și acum de multe ori îmi lasă daruri ascunse prin buzunare și el unicul pe lume care știe ce flori îmi plac…
Atât de multe aș vrea să îi spun, dar am pierdut din cap toate cuvintele și parcă am un nod cu lacrimi în esofag care îmi încetinește și respirația…tata…tata…eu sunt cadoul de ziua lui, m/am născut cu o zi înainte de ziua lui și știu că întotdeauna voi fi fata tatei…
Odată, supărat pe o alegere pe care o făceam mi-a zis că mă iubește mai mult ca viața și că orice ar fi să se întâmple el e cu mine… știu asta, simt asta!
Tatăl meu muncește atât de mult încât uneori mă mir cum poate rezista un singur cap să le țină minte pe toate, e onest așa cum nu trebuie să fii în țara asta și este extrem de optimist. De la tata am învățat cele mai bune lecții de viață, de la el știu că destinul nu trebuie amăgit; trebuie să fii tu însuți; când promiți ceva nu uiți ci lupți să realizezi; viața merge înnainte; când cazi te sprijini în genunchi nu ca să te oprești ci ca să își faci elan pentru alt salt; banii nu fac prietenii; și multe altele…
De la tata știu că puterea este în noi și dacă ne dorim să răsturnăm munți e sufieicent să credem în asta!
