O echipă din 15 cetăţeni ai Franţei s-au aflat în aceste zile la Ungheni. Vizita lor a fost prilejuită de aducerea unui lot ordinar de ajutoare, printre care un automobil sanitar pentru spital, medicamente şi materiale consumabile pentru instituţiile medicale. Iniţiatorul şi organizatorul acestui eveniment a fost Asociaţia „Degeţel”, condusă de Philippe Chaudier, proprietarul restaurantului „France- Prut”, cetăţean de onoare al oraşului Ungheni. Pe 13 mai,  echipa franceză a avut o întîlnire la Consiliul raional cu vicepreşedintele raionului, Petru Langa, cu unii condu­că­tori ai structurilor raionale. Chiar în debutul acesteia, Philippe Chaudier a declarat că asociaţia pe care o conduce şi-a propus un obiectiv foarte clar: solidaritate şi par­te­neriat pentru a contribui la rezolvarea unor probleme so­ciale cu care se confruntă co­munitatea la ora actuală. De­- ja de patru ani acest principiu este respectat şi, odată la cîteva luni, de la baştina lui Philippe Chaudier, Franţa, se îndreaptă spre Ungheni ca­- mioane întregi cu ajutoare. Realizările sînt frumoase. Vom nota doar cîteva dintre ele: oferirea echipamentului şi materialelor medicale pentru Spitalul din Ungheni, ajutoare materiale pentru diver­- se instituţii (şcoli, spitale, cen­tre pentru bătrîni), schimburi internaţionale. Şi mai frumoase sînt proiectele: mo­dernizarea centrelor me­di­cale din zona rurală, cre­a­rea la Ungheni a unui Centru de dializă (cei ce suferă de ri­nichi ştiu ce înseamnă aceas­ta), ajutorarea familiilor defa­- vorizate etc. Despre toa­te acestea s-a vorbit şi la întîlnirea de la Consiliul raional. Pentru a realiza cele propuse, AO Degeţel şi-a făcut numeroşi parteneri în R. Mol­dova, printre care: Primăria şi Consiliul raional Ungheni, Spitalul raional Ungheni, Gim­naziul-internat, Secţia asistenţă socială şi protecţia fami- ­liei, instituţii medico-sociale şi educaţionale din te­ri­toriu, dar şi în Franţa: Far­macia umanitară internaţională din Anjou, fundaţia Altadir France, Farmacia umanitară Montpellier şi Beziers şi altele. Delegaţia franceză a avut întîlniri şi cu reprezentanţi ai serviciului de pompieri din raion, şi cu reprezentanţi ai servicului de urgenţă medi­cală. Au fost puse la cale şi cîteva proiecte de colabora­re. Există deja o experienţă. Philippe Chaudier îşi doreşte doar puţin mai multă responsabilitate, punctualitate şi  operativitate. Din partea unor persoane responsabile de la Ungheni, bineînţeles. Lucia Bacalu