A mai trecut o zi a Victoriei cu luări de cuvînt, unele înflăcărate, altele acide sau spuse doar pentru a nu tăcea. A mai trecut o zi a Victoriei cu depuneri de flori, cu cîntece gen „Deni pobedî” (să nu avem noi chiar nici un cîntec de-al nostru?), cu fanfare militare, cu echipe de ostaşi mărşăluind pe străzi. A trecut. Cu toţii au răsuflat uşurat. Şi cei pentru care această zi e sfîntă („Am reuşit şi de data aceasta!”, şi-o fi spus satisfăcuţi). Şi cei pentru care această zi nu înseamnă nimic altceva decît o turnură cu 180 de grade a sorţii acestui neam şi acestui meleag. („Slavă Domnului, am scăpat de sărbătoare”, şi-o fi spus aceştia). Preşedintele Voronin nu a ratat ocazia să mai arunce săgeţi veninoase în adresa „democraţilor”, educaţi, dacă dînsul a uitat cumva, tot de partidul comunist şi comsomolul leninist de odinioară. Vete­ranii eliberatori, cei cu piepturile pline de medalii, care nu au reuşit să înveţe în cei 63 de ani de cînd au venit pe aceste meleaguri nici măcar să zică bună ziua în limba poporului care i-a primit, au luat cîte 100 de grame de vodcă şi au plecat acasă satisfăcuţi. Cu ce am rămas noi, cei cărora ideologia sovietică nu a putut să ne altereze creierul şi sufletul? Credeţi că nu înţelegem cît de importantă a fost acea victorie comună a forţelor aliate asupra fascismului? Credeţi că nu înţelegem ce înseamnă pacea pe pămînt? Totul este foarte clar. Altceva nu înţelegem: de ce atîta zbucium şi agitaţie în această zi? Am renunţat la vestitele odinioară parade de 1 mai, de 7 noiembrie. Se pare că acum, prin 9 mai, unii îşi scot pîrleala. Nu înţeleg, personal, ce caută acea puşcă la monumentul ostaşilor căzuţi în cel de-al doilea război mondial. Ce caută acel tanc adus cîndva de pe aiurea pe dealul Corneştiului? Ce o fi simbolizînd?  Puterea noastră militară? Am şi eu un unchi, fratele tatălui meu, care nu s-a întors din război. A căzut pe Oder, în anul 1944. Nu cred că şi-ar fi dorit să fie pomenit cu surle şi trîmbiţe. A fost un tînăr modest, dintr-un sătuc moldovenesc. A plecat, fiind chemat de mai marii lumii de atunci la datorie. Un minut de reculegere, un cap plecat în semn de omagiu ar fi de ajuns. Să lăsăm trecutul în pace şi să privim spre viitor. Pe 9 mai e şi Ziua Europei. O vom sărbători oare şi noi vreodată?