Ca să-ţi dai seama cît e de bine în Moldova, ce viaţă bună ducem aici, trebuie să mergi în… Aţi ghicit! În Africa. Exact acest lucru ni l-a spus şi Valeriu Botnari, directorul executiv al Centrului Iniţiativă Privată Ungheni, directorul executiv al Fondului Comunitar Ungheni. Dînsul, alături de primarul de Ungheni, Alexandru Ambros, a avut recent o vizită în Tanzania, ţara cu cele mai mari şi mai sălbatice populaţii din lume, ţara cu cel mai înalt vîrf din Africa, Muntele Kilimanjaro, ţara, la graniţa căreia se găseşte cel mai mare lac din Africa, Victoria, dar şi lacul Tanganyka, cel mai vechi şi cel mai adînc din lume, după Baikal. Tanzania însă este şi una dintre cele mai sărace ţări din lume. Ciumă, SIDA, infracţiuni stradale şi-o speranţă de viaţă de 50 de ani Aici, doar o casă din zece are curent electric. Speranţa de viaţă este, pentru bărbaţi, de 50 de ani, pentru femei – de 53.  Adică, cam atîta tră­ieş­te acolo lumea. Numai 69,4% din locuitorii Tanza­ni­ei, cu vîrsta peste 15 ani, ştiu să scrie şi să citească. În 2006, Banca Mondială a şters toa­te datoriile Tanzaniei din ca­u­za sărăciei cu care se con­- fruntă ţara. Cele mai multe cazuri de ciumă se înregistrează anual în această ţară africană, dar şi în cele învecinate. Aici se înregistrează cele mai multe cazuri de SIDA. Chiar săptă­mî­na trecută, am dat de o şti­re curioasă, pe care o rep­ro­duc în rîndurile ce urmea­ză. “Africanii vor fi plătiţi să facă sex protejat Mii de persoane din Africa vor fi plătite pentru a nu face sex neprotejat, în cadrul unui program finanţat de Banca Mondială, menit să stopeze răspîndirea maladiei SIDA, informeaza Financial Times. Experimentul, în valoare de 1,8 milioane de dolari, va începe prin consilierea a 3000 de bărbaţi şi femei din Tanzania, care vor fi plătiţi cu condiţia să facă un examen periodic care să demonstre­ze că nu au contactat boli cu transmitere sexuală. Fiecare participant la program va pri­mi 45 de dolari, adică un sfert din totalul veniturilor anu­ale al unora dintre afri­cani (sublinierea ne aparţine).” Tot în aceste zile, am gă­sit, pe site-ul Ministerului Afa­cerilor Externe al Româ­ni­ei, o avertizare postată aco­lo pe 6 martie 2008 şi care su­nă în felul următor: “Minis­terul Afacerilor Externe reco­mandă cetăţenilor români să manifeste atenţie sporită la efectuarea călătoriilor în Tan­zania. În această ţară, princi­palul factor de risc îl con­sti- ­tuie infracţiunile stradale (tîl­hării şi furturi). De aceea, re­comandăm cetăţenilor români care se deplasează în Tan­za­nia să nu poarte bijuterii la vedere, să păstreze docu­mentele şi valorile personale în seiful hotelului în care sînt cazaţi, să-şi supravegheze în permanenţă bagajele şi să evite să circule pe străzi sau pe plaje după lăsarea întu­ne­ricului”. Transparenţa, bat-o vina Valeriu Botnari şi Ale­xan­dru Ambros au plecat în Tan­zania, în cadrul unei dele­ga- ţii de cinci persoane din Re­publica Moldova, la invitaţia Băncii Mondiale. Acolo, în fosta capitală, Dar es Sala­am, au participat la o confe­rinţă internaţională cu privire la dezvoltarea fundaţiilor co­munitare. La acel for au par­ticipat delegaţii de pe patru continente, din 16 ţări. “Am fost puţini albi acolo, a re­mar­cat Valeriu Botnari. Doar din Republica Moldova şi Marea Britanie”. Fiind între­bat ce a luat din experienţa celorlalte ţări, dînsul a spus că, de fapt, marea majoritate a reprezentanţilor fundaţiilor comunitare din ţările respec­tive au rămas impresionaţi de experienţa moldovenilor. Reamintim că la Ungheni Fundaţia comunitară a fost creată în anul 2007 şi în cî­te­va luni a reuşit să mobili­ze­ze întreaga comunitate în acumularea unor surse fi­nan­ciare impresionante prin desfăşurarea campaniei “Un leu pentru oraşul meu”, prin organizarea unui bal caritabil la 7 noiembrie, prin apelurile făcute agenţilor economici din teritoriu. Astfel, în doar cî­teva luni au fost adunate peste 150 mii de lei. E ade­vă­rat, în anul 2008 nu s-a prea auzit despre activitatea Fundaţiei şi nici despre fap­tul cum au fost utilizaţi acei bani. Singurul eveniment a fost doar deplasarea celor doi ungheneni în Tanzania, despre care am aflat întîm­plă­tor şi cu întîrziere, chiar da­că pe la colţuri s-a tot şu­şo­tit despre aceasta. Trans­parenţa, bat-o vina! Tot vor­- bim şi vorbim despre ea… Or, nici Alexandru Ambros, nici Valeriu Botnari nu au ple­cat încolo în calitate de turişti, ci în calitate de per­soa­ne oficiale, primul repre­zentînd chiar o instituţie de stat. “Am fost asaltaţi de ziariştii de acolo” Majoritatea celor prezenţi la conferinţa din Tanzania au rămas impresionaţi de re­zul­tatele obţinute de Fundaţia comunitară din Ungheni. Era şi firesc, din moment ce gaz­dele, deşi îşi înregistraseră fundaţia cam în aceeaşi pe­rioadă cu a noastră, au putut menţiona ca mari realizări gă­sirea unui oficiu, instala­rea unui telefon, a cutiilor poştale şi… cam atît. După ce au vorbit despre expe­ri­en­ţa lor, oaspeţii din Re­pub­lica Moldova au fost asaltaţi de ziarişti. Sărăcia văzută din interior La începutul acestui re­por­taj vorbeam despre să­ră­cia din Tanzania, despre problemele cu care se con­frun­tă populaţia de acolo. Vorbeam prin prisma unor materiale pe care le-am găsit în Internet. Ceea ce mi-a povestit Valeriu Botnari a fost cu mult mai sugestiv, căci dînsul nu doar a auzit, ci a şi văzut sărăcia de acolo în toată “splendoarea” ei. “De­zastru”, a fost cuvîntul-cheie. Rînd pe rînd, am privit sutele de fotografii făcute în acea ţară africană. Iată o şcoală obişnuită – fără geamuri, fără uşi, fără podele. Doar pe­reţii, inimaginabil de mur­dari, şi gratii în loc de gea­muri. O tablă veche şi o ban­- că în mijlocul clasei. Cealaltă sală de clasă e mult mai do­tată – are vreo 10 bănci pen­tru 60 de elevi. Cei care nu încap în bănci se aşează jos. Iată o casă în care locuieşte o familie înstărită, are chiar şi o tarabă în faţă. Acelaşi tablou sinistru – un acoperiş deteriorat, pereţi de toată jalea, lipseşte curentul elec­tric. De apă şi canalizare – nici vorbă. Mîncarea – nişte zoi ce fierb într-o cratiţă sli­noa­să pusă pe două pietre într-un colţ de curte. “Îţi era teamă ca nu cumva să te atingi de ceva acolo”, a re­mar­cat Valeriu Botnari. Pa­ra­doxul cel mare este însă că africanii sînt îmbrăcaţi, în ma­rea lor majoritate, îngrijit, în haine curate. Şi un alt para­dox, la fel de mare, este că în acea sărăcie lucie, vezi, des­tul de des, automobile lu­xoase, de zeci de mii de eu­ro. O primărie poate să aibă în loc de sediu o ruină, fără condiţii elemenatre de acti­vi­tate, iar în faţa acelei dărî­mături – un jeep de toată fru­museţea. Drumurile în Tan­zania, cele naţionale, sînt de nota zece. În schimb, dacă la noi căruţele sînt tra­se de cai, acolo sînt trase de oameni. Să mai zică cineva că trăim rău “Pînă a pleca în Tanzania, aveam impresia că nicăieri sărăcia nu-i mai mare ca la noi. Văzînd însă în ce condi­ţii trăiesc africanii, văzînd mi­zeria de acolo, m-a cuprins un sentiment de adevărată mîndrie pentru Moldova noas­tră”, s-a destăinuit Vale­riu Botnari la finalul discuţiei noastre. Lucia Bacalu Notă: Tanzania este situată în Africa de Est, între Kenya şi Mozambic, mărginită de Oceanul Indian. Are o suprafaţă de 945.087 km p. şi o  populaţie de peste 39 milioane, dintre care 36% locuiesc la oraşe, iar 64 – la sate. Doar 3% din suprafaţa totală o constituie terenurile arabile, 40% - păşunile, 38% - pădurile. Conform datelor statistice,  rata naşterilor e de 35,95 la 1000 de locuitori, iar a deceselor -  de 13,36 la 1000.  Deşi, pînă în 1961, Tanzania a fost o colonie britanică, 99% din populaţie o constituie grupurile etnice de origine africană. Este o ţară tot mai atractivă pentru turişti pentru insulele tropicale, căţărările pe cei mai înalţi munţi din Africa, scufundările marine, pentru natura deosebit de frumoasă şi originală. Ea găzduieşte unele dintre cele mai romantice plaje tropicale din Africa, cu nisip alb şi ape transparente - Zanzibar şi Pemba.