Centrul Regional de Formare inaugurat azi în cadrul Bibliotecii Publice Raionale Orhei “A.Donici” este al şasele centru creat de proiectul pilot NOVATECA şi ultimul de acest fel, iar noi cunoaştem sensul cuvintelor “cei din urmă vor fi cei dintâi”. Bibliotecarii din Orhei, cu susţinerea organelor administrative locale, au toate condiţiile, dar şi dorinţa de a face şi din acest proiect o realizare de mare importanţă pentru comunitate în general şi pentru comunitatea bibliotecară în special. Aşa s-a întâmplat şi cu alte proiecte realizate de bibliotecarii orheieni care au contribuit esenţial la sporirea capitalului de imagine pozitivă a bibliotecii şi a bibliotecarului.
Marea valoare a proiectului NOVATECA constă în faptul că el prevede nu numai dotarea bibliotecilor cu calculatoare şi alte tehnologii, dar şi instruirea bibliotecarilor în vederea utilizării acestora. Crearea Centrelor Regionale de Formare vine să acopere un gol care în alte condiţii ar putea căpăta proporţii foarte serioase. În ţară nu există încă un sistem bine pus la puct de formare profesională continuă şi de mai mulţi ani nici un bibliotecar din bibliotecile publice n-a avut ocazia să-şi perfecţioneze calificarea profesională prin participarea la cursuri specializate, fie de lungă sau de scurtă durată.
Cu crearea Centrelor Regionale de Formare începe marea alfabetizare tehnologică a bibliotecarilor şi marea schimbare care implică mentalităţi, atitudini, valori, comportament şi competenţe. Experienţa altor ţări participante în Programul Biblioteci Globale demonstrează că lucrurile pot fi schimbate în bine foarte repede. Letonia, de exemplu a implementat un program de instruire de 140 ore pentru 1800 de bibliotecari în doar şapte luni.
Centrele Regionale de Formare vor deschide mai multor bibliotecari, iar prin aceştea şi utilizatorilor, poarta spre lumea virtuală, fără de care mulţi dintre semenii noştri nu-şi mai percep existenţa.
Bibliotecile publice sunt plasate ideal pentru a asigura populaţiei din zona de servire oportunitatea de a se instrui pe tot parcursul vieţii. Alfabetizarea tehnologică este parte componentă a acestui proces continuu, iar bibliotecarii care deţin competenţele tehnologice necesare pentru a asista cetăţenii în aspiraţiile lor spre cunoaştere vor fi o adevărată sursă de valoare adăugată pentru biblioteci.
Cea mai mare valoare a unei biblioteci o constituie potenţialul intelectual şi orice investiţie în dezvoltarea competenţelor bibliotecarilor este o investiţie în prosperitatea comunităţii. V.O.