Puţin timid, răspunde ca la ore, formulînd frazele aşa cum l-au învăţat profesorii. Încearcă să fie cît mai succint. N-a prea dat interviuri în viaţa lui. Deşi… Despre Nicolae Popa, elev în clasa a VIII-a la gimnaziul “Paul Mihail” din Cor­nova, am aflat dintr-o pub­li- ­caţie, editată de Centrul comunitar pentru copii şi tineri din localitate. La rubrica “Interviul lunii” din numărul 1 al buletinului “Între noi, tinerii”, am citit o frază care m-a intrigat - “Nicu are 15 ani şi es­te atras de o ocupaţie mai puţin obişnuită pentru un bă­iat”. El creează diverse luc­rări pe hîrtie cu ajutorul acu­- lui şi aţei. Nu am ratat şansa să-l cunosc. Din start, mi-a spus că nu i se pare nimic neobişnuit în faptul că el, un băiat de la ţa­ră, lucrează cu acul şi aţa. “Datorită lucrărilor pe care le fac pot să visez un pic. În ele îmi expun dorinţele”. Nicu a prins această teh­ni­că la orele de tehnologie şi artă plastică. Doamna profesoară, Aglaia Leva, le-a arătat-o tuturor, dar el a fost, se pare, mai receptiv. “Nu-i com­­plicat nimic, îmi explică. Fac iniţial punctele cu acul, după care cos”. Are lucrări de tot felul. Îmi arată o crenguţă de corn şi-mi spune că s-a inspirat din legenda satului. Îl rog să mi-o povestească. Începe, de parcă ar fi în faţa unui profesor: “Se spune că pe dealurile de aici creştea un corn bătrîn. Într-un an, pe vremea lui Ştefan cel Mare, a fost o secetă mare, secaseră izvoarele, totul se uscase, doar cornul rămăsese verde. Ostaşii domnitorului au ajuns la acel corn, obosiţi. S-au odihnit la umbra lui, şi-au potolit foamea cu pomu­şoarele din copac. În cinstea acestui corn, satul a fost nu­mit Cornova”. Intru în joc şi, ca o adevărată profesoară, încep să-l interoghez: - Ştii că satul Cornova a fost pe vremuri o localitate de răzeşi? - Nu prea. - Da răzeşi ştii ce în­seam­nă? …. - Strămoşii cornovenilor au fost răzeşi. Ştii că satul Cornova este cel mai îndepărtat sat de Ungheni? - Ştiu. Apoi, îl iau cu întrebările despre condiţiile de trai la sat. Îi zic că nu e bine deloc aici: drumurile nu-s drumuri, cînd plouă nu mai poţi ieşi ni­căieri, că aici nu există mari posibilităţi de distracţii… La aceste cuvinte lui Nicu îi dispare toată timiditatea. În ochii i se aprind luminiţe şi, foarte hotărît, îmi spune “Nu-i adevărat”. Satul este frumos, şi aici poţi să te distrezi, poţi să munceşti. Chiar dacă va ple­ca pentru o perioadă la stu­dii, ar vrea să revină, ca să-şi ajute satul natal să se dezvolte. “Îmi place să lucrez la pămînt. Cînd este de prăşit prăşim, cînd este de pus în pămînt, punem, cînd este de cosit – cosim”, spune. Se ve­de că viţa răzeşilor mai este încă vie la Cornova. Lucia Bacalu